Istanbul la prima mînă

Publicat în Dilema Veche nr. 582 din 9-15 aprilie 2015
La drum – propriul road movie jpeg

Nu pot spune că am înţeles mare lucru din Istanbul, avînd în vedere că am stat doar un weekend acolo. Pot povesti doar cîteva instantanee disparate, fără a trage, însă, vreo concluzie. 

Hotelul la care am stat nu era cine ştie ce. Era standard, fără prea mare personalitate. Avantajul lui era că se afla aproape de Piaţa Taksim, în inima forfotei. Pînă noaptea tîrziu, totul în jur era viu şi apetisant. Doar că dimineaţa nu te trezea nici agitaţia străzii: te sculau chemarea la rugăciune şi sunetele emise de pescăruşi, precum şi umbrele lor zburînd, proiectate pe perdele. Dacă deschideai geamul, dădeai de un pescăruş cerşetor. Stătea, în fiecare dimineaţă, cu ciocul lipit de geamul restaurantului hotelului, aşteptînd ca ospătarul să-i arunce de mîncare... 

În drumul spre metrou, un domn bătrîn, uscăţiv şi cărunt, cu o mustaţă aşijderea, stătea pe un scăunel înconjurat de perii şi borcănaşe strălucitore. Îmbrăcat tot în negru, pe fundalul unor afişe publicitare, dintre care unul cu o vedetă sexy, zîmbea nonstop. Era lustruitorul de pantofi, o meserie pe care nu am prea mai găsit-o altundeva. Nu era, nici pe departe, singurul. Pe chei, la cîteva staţii mai încolo, l-am găsit pe un altul, şi mai în vîrstă, care stătea cuminte pe scaun şi-şi cosea cu răbdare paltonul. 

În Taksim, primul restaurant la care intrăm, trimişi de recepţioner, e unul tipic pentru turişti. Cu alură, dar şi mîncare tradiţională, ambalată cît de comercial trebuie. Cu mult happening: cîteva feluri spectaculoase, în general flambate, aduse cu mult spectacol şi zgomot, spre deliciul unei săli pline. Sală de un kitsch somptuos, cu lămpi ce păreau de cristal şi mozaice pe pereţi. Ocupată fie de turişti blonzi (se pare că cei mai mulţi erau ruşi, după spusele chelnerilor), fie de localnici: doamne cît se poate de sexy, doamne doar cu capul acoperit şi, iarăşi, doamne acoperite total, cu excepţia ochilor care te săgetau, migdalaţi şi pătrunzători, şi domni ori tineri – eventual cu coadă de cal –, ori mai vîrstnici, cu mustaţă falnică şi chelie incipientă.

Alte restaurante, la fel de turistice, erau cele din Sultanahmet, cu două-trei doamne în alb care frămîntau aluatul, aşezate în vitrină. Doamne obişnuite cu luminile reflectoarelor, de altfel. Îţi zîmbeau şi se lăsau pozate, înţelegînd regulile jocului. Într-unul dintre restaurante, în care am mîncat, de altfel, foarte bine (ca mai peste tot...), în fundul încăperii, la casă, alături de o cutie considerabilă, pe care scria Tip Box, şedea cel pe care l-am bănuit a fi şeful stabilimentului: mic, îndesat şi cu o privire de uliu asupra tuturor. 

Mai toţi cei cu care ne-am intersectat ştiau să-şi vîndă serviciile sau produsele. Acestea erau, de multe ori, de calitate, dar şi agresiv promovate: comercianţii trăgeau de tine să le cumperi orice, oricît de mic, şi să intri cu ei în jocul tocmelii. Partea frumoasă e că nu se supărau chiar dacă luai doar un fleac, îţi dădeau cartea de vizită şi-ţi zîmbeau. Probabil şi pentru că ştiau că ai luat respectivul fleac de vreo cinci ori mai scump... 

Regulile, care m-au enervat atît în Franţa, erau aici aleatorii. Lipsa lor, recunosc, uneori m-a debusolat. Erau situaţii din care nu găseai ieşire: de pildă, aflîndu-te într-o staţie de metrou, nu puteai ajunge la o altă staţie de metrou de unde se luau cartele, pentru că, evident, fără cartelă nu te puteai sui în metrou... 

Soluţia era să ajungi cu altceva pînă în respectivul loc. Pe jos, în ore, sau cu taxiul. Numai că taxiul în Istanbul nu e taxiul din Bucureşti... Acolo chiar poţi face o oră şi jumătate dintr-un loc într-altul... Abia acolo ceea ce numim noi „trafic“ păleşte în faţa furnicarului turcesc, incomparabil mai aglomerat, într-un oraş cu vreo 19 milioane de locuitori... 

Deşi ar mai fi multe de spus, închei cu ceva nostim: spectacolul de... dansuri din buric, la care am fost în ultima seară, ca tot turistul stupid, a fost profesionist şi... feminist: vedeta show-ului nu a fost o dansatoare, ci un dansator din buric. Un băiat cu codiţă, uşor plinuţ, sexy...  

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.