Fonfleul istoric cu specific românesc

Mania presei de a livra cînd şi cînd revelaţii care răstoarnă istoria cu susu-n jos e, să zicem, la fel de veche cît presa. În ultimii ani însă, în România, ea se acutizează şi capătă o serie de caracteristici aparte. Ca dovadă, cele trei filoane de dezinformare specific autohtone de mai jos. 

Acum vreo două săptămîni,

publica o serie de revelaţii despre moartea lui Creangă şi a lui Eminescu. Primul ar fi plîns pînă ar fi murit de tristeţe „după Luceafăr“, diagnostic infirmat chiar în cuprinsul articolului, în care se vorbeşte

despre epilepsia lui Creangă (se poate muri de epilepsie?…), iar al doilea ar fi fost lovit cu o piatră în cap de unul din pacienţi, conform mărturiei… frizerului său, pe nume Dumitrache. Fantasmagoria circulă şi cu un profesor de muzică Poenaru în chip de agresor, prin diverse locuri de pe Internet şi nu numai. Simptomatic, chiar ziarul

contrazice toată minunea într-un articol mult mai serios, semnat de criticul Nicolae Manolescu, în care acesta rezumă ce se ştie despre sifilisul acestuia şi ce se presupune, cu argumente, despre psihoza bipolară a poetului.

Eminescopaţilor le-am dedicat un

, aşa că nu voi mai insista. Cert e doar că diferitele scenarii asupra morţii poetului implică sau sugerează, de regulă, o conspiraţie avînd ca scop scoaterea din circulaţie a acestuia, eventual – sau mai ales – din motive politice. 

Urmele limbii dace se păstrează în prea puţine locuri, de unde prea multele speculaţii în privinţa acesteia. Un loc comun al blog-urilor conspiraţionist-dacopate e acela că limba dacă ar fi foarte asemănătoare cu latina şi că aceasta ar fi nu o limbă paralelă sau strămoaşa dacei, ci urmaşa acesteia. Trecem peste tot felul de „specialişti“ marginali, cu blog, pentru că aceştia se înghesuie pe primele pagini ale oricărei căutări Google, şi ajungem la un alt ziar cu vechime,

care a descoperit: „Adevărul despre DACI de la BUDAPESTA ne va ZGUDUI. Istoricii ne-au MINŢIT“.

nu a găsit altceva mai bun de făcut decît să preia o teorie cam greu de crezut a unei cercetătoare controversate, Viorica Enăchiuc. Aceasta pretinde că a descifrat şi a tradus unul din multele manuscrise misterioase existente în bibliotecile lumii,

şi că acesta e scris, de la dreapta la stînga, în latină… cu alfabetul dac. Protocronismul e o poveste care a căpătat viteză în vremurile lui Ceauşescu, dar se pupă bine şi cu un anumit gen de pornire religioasă, ca dovadă prezenţa întregii poveşti pe

, unde descoperim cu mirare că doamna Enăchiuc a fost şi pe la postul public de televiziune, care ne-a evanghelizat cu ideile domniei sale şi ale altor dacopaţi într-o emisiune realizată de un domn pe nume Rafael Udrişte. 

Că tot veni vorba de el, Ceauşescu „a deconspirat planul masonilor şi al FMI înainte să fie omorît“, susţinea Observator.tv prin luna ianuarie a acestui an. Nu ştiu dacă ştirea a apărut şi în jurnalul TV propriu-zis, dar e posibil, fiindcă textul e unul de neînţeles, cu lacune, în care masonii apar doar în titlu şi autoarea dezvăluirii pare a fi, dar nu e clar cum, o oarecare Annely Ute Gabanyi. Google o dă pe aceasta în chip de cercetător istoric, născut în România, de la Budapesta, iar tezele ei au făcut carieră şi în alte publicaţii cu pretenţii, ca

sau

Ideea ar fi că FMI-ul a impus României condiţii draconice în anii ’80, pentru a provoca o revoltă împotriva soţilor Ceauşescu, lucru care poate fi verosimil, dar naiba ştie ce-au masonii cu toată povestea, fiindcă nu i-am găsit – sau poate n-am căutat suficient de temeinic – în alte articole referitoare la cercetătoare. 

Fără pretenţii statistice, fonfleurile de mai sus, împreună cu diferitele lor variante, sînt trei dintre cele mai răspîndite teorii ale conspiraţiei din spaţiul public actual. Există două trăsături comune ale lor. Prima, nespecific românească, e că ele citează de fiecare dată cel puţin o sursă. Criteriul Wikipedia, conform căruia adevărul depinde de verificabilitate, altfel zis, de citarea altei surse, face carieră şi în afara celebrei enciclopedii colaborative – chiar dacă, apropo, povestea cu alfabetul dac se găseşte şi la articolul despre

din Wikipedia în română. Într-o lume plină de surse dubioase, criteriul verificabilităţii tinde să devină irelevant sau chiar pernicios. 

Al doilea element comun este un soi de ethos naţional, conform căruia România sau românii ar fi ajuns mult mai bine dacă Eminescu nu ar fi fost ucis de masoni sau de colegi de sanatoriu, alfabetul dac nu ar fi fost îngropat de cine ştie cine sau Ceauşescu nu ar fi fost scos din circulaţie de diferite alte conspiraţii. Cu alte cuvinte, fonfleul istoric autohton e o tentativă de sublimare nu în vis, ci în delir culturaloid, cu scopul din totdeauna al descoperirii

vinovaţi pentru ceea ce ni se întîmplă. 

Cum să devii un Nimeni