Sacrificiu de sine şi de alţii

Publicat în Dilema Veche nr. 583 din 16-22 aprilie 2015
Mîrlanii cu palat jpeg

Omul stă descumpănit în mijlocul unui iureş de mame agitate, copii între patru şi opt-nouă ani intraţi într-o transă hiperactivă şi alţi taţi care par a fi mult mai bine adaptaţi situaţiei. În dreapta ţine o pereche de aripi din hîrtie strălucitoare, din cele care se pun pe spate cu două barete prin care treci braţele. În mîna stîngă ţine o gentuţă roz pe care e pictat un soi de ponei cu o coamă mov, flamboaiantă. Stă acolo, prostit, în mijlocul roiului de puştoaice, cu o faţă pe care citeşti stupoarea greu reprimată, amestecată cu o golire de sens totală. Stă cu ambele mîini uşor depărtate de corp şi ţine aripile şi gentuţa ca pe două chestii contaminate cu bacterii nemiloase. 

Copiii, mamele şi taţii au venit la o premieră la mall. E un desen animat Disney din seria

sau aşa ceva. Fetele sînt majoritare. Le-au îmbrăcat mamele cu ce aveau mai zînos prin dulapurile lor mici: tutu-uri înfoiate, roz, cu paiete şi fără, ciorapi cu figurine şi balerini minusculi coloraţi, minitiare puse peste cozi din păr fin strîns în elastice neon. Pe spate, multe aveau aripile de care vă povesteam, iar în mîini, baghete magice prin care făceau să apară miraculos popcorn cumpărat de tata de la standul de popcorn şi să dispară părinţii neînduplecaţi care refuzau să le cumpere şi viermii sau ursuleţii coloraţi din jeleu transparent alimentar. Între fete, rătăciţi, şi cîţiva băieţi care bănuiesc că aveau să păstreze secret la şcoală că au fost cu mama la

. Sau

Mamele sînt îmbujorate şi aproape la fel de agitate ca fetiţele. Ţin în mîini tot felul de ghiozdănele din care atîrnă fulare şi se iţesc sticle de apă începute. Aleargă cu cîte o batistă de hîrtie după cîte un copil din ăsta de gumilastic care nu stă locului şi care nu merge normal, aleargă sau ţopăie. 

Taţii se împart în două categorii. Unii care se integrează destul de bine şi participă firesc la toată bulibăşeala şi alţii, precum prietenul descumpănit de care vă povesteam – picaţi de nicăieri în mijlocul acţiunii. Ăştia sînt eternii inadaptaţi pe care-i găseşti plantaţi şi în faţa magazinelor unde îşi aşteaptă nevestele aflate înăuntru. Sînt resemnaţi, cu ochii-n telefoane. Sînt ăia care nu ştiu cum să fugă dintr-un magazin în care trebuie să testeze, de pildă, saltele. Nevasta se lungeşte lejer pe fiecare, saltă cu fundul pe ea, îl invită să încerce. Lasă, e bună, foarte bună, zice soiul ăsta de om pe care-l vezi gata s-o ia la sănătoasa. Sînt ăia care vin (citeşte sînt aduşi în urma unei discuţii fin pasiv-agresive) cu nevasta la o mamografie de rutină (a ei) ca s-o ţină de mînă şi de urît. Un exponat bizar într-o sală de aşteptare unde mai multe perechi de ochi fardaţi îl măsoară din cap pînă-n picioare. 

Dar e bine şi aşa. Se păstrează un echilibru universal în care, pe talerul celălalt, femeia poate fi nevoită să se uite clişeistic la un meci de fotbal. Sau să stea ca proasta pe malul unui lac de dimineaţa pînă seara cu creierii făcuţi franjuri de soare, de orăcăieli şi de ţistuielile enervate ale consortului pescar, angoasat că îi „sperie peştii“. După zece ore de pescuit, se vor întoarce acasă, iar ea va fi nevoită să cureţe de solzi tot felul de fîţe nedezvoltate, pline de oase. Tot una dintre femei va sta cuminte şi răbdătoare în faţa standurilor cu burghie, bormaşini, şurubelniţe electrice, chei franceze, ca el să-şi mai aleagă cîte o cutie cu şuruburi şi nu ştiu ce în cap de cruce, deşi, acasă, galeria de care atîrnă draperiile în dormitor tot ieşită din perete a rămas şi va rămîne. 

Omul picat la Disney cu fie-sa şi cu nevastă-sa se pregăteşte să intre în sală. Copila a alergat ca o bezmetică şi are părul ud, lipit de ţeastă. Vrea musai să i se pună aripile în spate. I le întinde nevesti-sii. Rămîne cu geanta de pe care zîmbeşte poneiul mov. Se întoarce să intre în sală. Se va uita o oră şi ceva la nişte zîne mici care zboară din floare-n floare şi la nişte albine vorbitoare. Iar mîine are şedinţă la serviciu. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.