Rinocerii din administraţia publică

Publicat în Dilema Veche nr. 582 din 9-15 aprilie 2015
Duplicitate și nuanțe jpeg

Am văzut de curînd

de Andrei Zvianghinţev. Dincolo de spaţiul fabulos, un orăşel din nordul Rusiei, de la marea Barents, postindustrial şi oarecum postapocaliptic, atît de ireal încît abia dacă îmi pot imagina că există cu adevărat, undeva pe o hartă, povestea în sine s-ar putea petrece la fel de bine şi în România. Mai ales în prima jumătate a filmului, am avut senzaţia neplăcută de „acasă“, cu scene, interioare, replici binecunoscute. Scena în care doi dintre protagonişti, Kolea şi primarul – un mafiot local care „face legea“ în acest capăt de lume –, se întîlnesc beţi, într-o încercare de reglare de conturi tragicomică, o ameninţare fatală simţindu-se totuşi în aer, este perfect posibilă şi la noi, oriunde există oprimaţi şi oprimanţi, oameni normali care doar îşi văd liniştiţi de viaţa lor şi baroni locali. Iar personajul primarului (ca şi cel al poliţistului, de altfel) reprezintă o tipologie uşor de recunoscut. Un individ comun, pătrăţos în costumul lui standard, de culoarea petrolului, „de primar“, cu burtă, fălci şi alte excrescenţe cărnoase datorate numeroaselor mese „de protocol“ cu popa şi alţi acoliţi sau cu mai-marii lui, care rareori îşi fac apariţia în fundătura unde el e stăpîn, cîteodată abţiguit, de cele mai multe ori mahmur şi nervos, cu fruntea transpirată, cu un început de chelie, stereotip, cu ambiţii mărunte, dar, per total, dezumanizat. 

Cu acest primar – de fapt cu alţii identici – m-am întîlnit de nenumărate ori în satele şi orăşele patriei noastre. La un moment dat, m-am întrebat: de unde i-or scoate? Oare există un prototip, o copie standard? O fabrică de unde ies pe bandă rulantă, ca nişte groteşti păpuşi Barbie care nu au un alt rol decît acela de a se înşuruba în nişte funcţii? Îi vezi în Parlament, în prefecturi, în consilii judeţene, peste tot. Te uiţi la ei şi parcă nu-ţi vine să crezi că aceşti oameni au fost odată copii sau au fost tineri şi au trăit entuziasmul onest şi naivităţile tinereţii. Au iubit cîte o fată din „localitate“, au cerut-o de nevastă, au avut vise, altele decît să acumuleze ca hîrciogii, cum ar fi să urce pe Montblanc sau să studieze pictura. Iar acum au devenit doar nişte carcase. Toţi par suferinzi de nişte boli ascunse, de ficat, de colon, de prostată, dar pe care le ţin „sub control“, însă nu refuză niciodată una mică, un cotlet de porc în sînge, nişte stridii pe Coasta de Azur, „la schimb de experienţe“, o maşină 4x4 încăpătoare, unde să se lăfăie pe bancheta din spate şi să privească prin geamurile fumurii o lume despre care au convingerea că le aparţine. 

Iar „casa“ acestui funcţionar este primăria. Acolo îl poţi găsi în zilele în care nu doarme, nu-şi supraveghează lucrările la noua sa vilă sau nu merge la vreo chermeză „de partid“. Şi aceste primării, primele care au fost construite „pe fonduri“, arată toate la fel: kitsch, cu marmură, termopane, cu design „futurist“, cu tehnologie modernă – respectiv computere conectate la Internet. Dacă n-are turistul ce să vadă în localitatea X, măcar să vadă primăria! Cu birourile sale primitoare, unde îşi fac veacul pe banii statului doi consilieri – eventual naşul şi finul – şi două secretare, trecute de prima tinereţe, care au trei calităţi: ştiu să deschidă un computer, află în timp util tot ce mişcă prin sat, şi-l pupă în fund pe primar. Exact aceeaşi şleahtă pe care am regăsit-o şi în

. Primarul tronează în biroul lui, pe cel mai scump scaun de piele de la Mobexpert, ca să nu cumva să-l apuce durerile de şale. În spatele lui nu e portretul lui Putin, însă atunci cînd uşile se deschid şi se face curent, flutură discret steagul UE. 

Oare de ce nu avem şi noi oameni cu funcţie, charismatici, care să ne placă măcar ca înfăţişare? Sau oameni normali, care să se semene cu cei de pe stradă? Am văzut într-un documentar de pe Arte un primar francez al unui sătuc din Alpi. Mic, slab, uşor bîlbîit, cu un aer de mecanic auto sau taximetrist. Dar simpatic. Găsise el o soluţie pentru comunitatea din care făcea parte şi care nu mai vedea soarele deloc din noiembrie pînă în martie, din cauza piscurilor muntoase, şi se îmbolnăvea de depresie. Accesase nişte fonduri europene şi montase o oglindă uriaşă sus, pe munte, care reflecta razele soarelui şi le trimitea direct în piaţeta din centrul sătucului. Oglinda o „manevra“ chiar el, cu ajutorul unui laptop, cu care se plimba agitat pe străzi, toată povestea era comică, iar el părea puţin ţicnit, un visător care aducea soarele în sat. Nici nu prea ştia să vorbească în faţa camerei, însă era însufleţit de toată această activitate. Şi sincer. Ne-a arătat cum, cu un singur click, oglinda se învîrtea după soarele meschin din ianuarie şi iată cum piaţa se umplea de lumină! Iar oamenii adunaţi în piaţă pentru acest eveniment începeau să zîmbească şi să-şi aplaude primarul. Nici nu vreau să mă gîndesc cum ar fi arătat această poveste în România sau în Rusia lui Zvianghinţev. Probabil că s-ar fi accesat fondurile, care or fi fost ele, s-ar fi organizat o licitaţie, apoi „achiziţia“, o oglinjoară de-un metru, ar fi zăcut în beciul primăriei şi n-ar fi întrebat-o nimeni cine e cel mai potent, influent şi deştept om al acelor plaiuri, căci asta ar fi fost evident. Iar primarul şi-ar mai fi cumpărat cîteva hectare de pădure, eventual tot muntele ăla care ascunde soarele, mama lui de munte!

are trimiteri nu doar la învăţăturile biblice, ci şi la filozofia lui Hobbes. În principiu, este vorba despre omul strivit de sistem. Iar dacă aceşti rinoceri continuă să reprezinte sistemul, nu-mi pot imagina decît o turmă care vine, tot vine şi ne calcă pe toţi în picioare. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești