EDITORIALE ȘI OPINII

2019 era anul în care sportul ar fi trebuit să-şi ia avînt. Să plouă cu titluri mondiale şi europene. Şi n-a fost aşa.

Sînt două feluri total diferite de oameni. Unii cu filozofia lui „a fi”, alții cu gîndul la „a avea”. Despre cei cu „a avea” nu prea știu ce să zic. În schimb, cei cu „a fi” mă fascinează.

La capătul celălalt al explicației sînt, de fapt, ceilalți oameni din metrou, de obicei educați, simpatici și curioși. Printre ei (deși nu așa simpatici) se află chiar și specialiști din alte discipline științifice, interesați de această „traducere“ ca să poată fi realmente interdisciplinari, așa cum toți ne dorim (de Crăciun) să fim.

La început de 2020, pot anticipa un singur lucru: anul acesta, sentimentele patriotice ne vor fi puse la încercare. Se împlinește veacul de la Trianon și mă aștept ca provocările celor care socotesc că au pierdut la masa păcii de atunci se vor înmulți.

Puștiul era nimeni altul decît Elvis Presley. E aproape în zadar să subliniem, deci, că vorbele proprietarului magazinului, care era și vînzător, pe nume Bobo Forrest, s-au dovedit a fi mai mult decît adevărate.

„Cînd o să dispară Olanda?“, se întreabă pe un ton panicat un articol din Politico. Sigur, Olanda nu dispare, nu în viitorul previzibil, cel puțin, dar subiectul rămîne totuși serios.

Președintele american Donald Trump a anunțat aplicarea unor sancțiuni economice menite să descurajeze companiile europene implicate în construirea gazoductului Nord Stream 2.

După experiența de la Ministerul Culturii, eram decis să nu mai particip la nici o formulă guvernamentală. Doi ani de „administrație“ mi se păreau suficienți.

Are omul un loc prestabilit în marele lanț al creaturilor? Are el un destin determinat?

Indiferent de criză, oportuniștii se vor poziționa în așa fel încît să cîștige. Se vor folosi fără scrupule de drama oricui pentru a demonstra cît de necesari sînt ei pentru a salva situația.

Mă salută deunăzi, pe coridoarele Universității, cu un entuziasm debordant, un profesor de la Fizică, pe care-l știam din vedere și din auzite, Neicușor Nefriceanu. Îi răspund cu aceeași bucurie, deși, în realitate, eram puțin descumpănit. Nu vorbisem niciodată cu domnul respectiv.

Pentru construcţia europeană, anul 2019 rămîne unul modest în realizări concrete, un an repetent, deşi el îşi poate aroga o aură simbolică: pentru prima dată conducerea Comisiei Europene a fost încredinţată unei femei.

Titlurile ştirilor din presa tabloidă (preluate şi de diferite platforme din Internet) şi anunţurile din „burtierele“ de pe ecranele multor posturi de televiziune uzează de mecanisme rudimentare şi repetitive de captare a atenţiei.

Sînt o mulțime de situații în care solicitările superiorilor, de la inspectori pînă la diverși responsabili, se constituie în forme de abuz, mai mult sau mai puțin conștientizat.

Pentru că tot se apropie sărbătorile cu sarmalele și piftiile lor, m-am amuzat întocmind un top personal (și sentimental), amintindu-mi de mîncarea mai bună sau mai proastă de prin orașele și țările europene pe unde am fost.

De Crăciun îmi doresc să fiu dăruit. Inspirat. Adică vreau mult prea multe. E o golănie, obrăznicie, impertinență.

Anul trecut, pînă să revină „Bursucul“, făceam bancuri după ce luxemburghezii dădeau bătăiţă la popou campioanei României. Ei, altă viaţă acum!

Sistemul era unul de inspirație sovietică. După 1989, aveam să aflăm din memoriile lui Mihail Gorbaciov că el însuși, împreună cu soția sa Raisa, au locuit în tinerețe în acest fel, la comun cu alte familii. În Uniunea Sovietică era o formulă de trai foarte răspîndită.

Cunoaștem un singur traducător din limba dacă din antichitate. De-atunci, firește, numărul lor n-a crescut. Două vorbe deci despre descoperirea arheologică care ne-a dat cîteva detalii despre acest îndepărtat patron al celor care fac azi traduceri în și din română.

Sînt dintre cei care regretă excesiva secularizare a lumii moderne pentru că văd în creșterea indiferenței religioase un avans al ignoranței.

Răsfoind în continuare scrisorile adresate postului Radio Europa Liberă, mi-a atras atenția și una dintre ultimele redactate, semnată „Solidaritatea, un grup de studenți din București”, citită la radio în data de 19 decembrie 1989.

Mi-aș fi dorit teribil să fac și eu o altfel de școală, să mă evalueze individual cineva, să mă treacă în grupa de visători, de cititori, de pictori de case maro cu pomi verzi pe lîngă ele și să nu mă chinuie cu algebra și analiza matematică din care nu am rămas cu nimic.

Trăiești un gol mai greu decît un vapor cu cala plină de nicovale. O absență care te apasă pînă la strivire. Nu știi ce lipsește.

„Let’s get Brexit done!” Sloganul de campanie repetat ad nauseam de Boris Johnson înainte de alegerile parlamentare din Marea Britanie a funcționat. Conservatorii au obținut cea mai clară victorie din istoria recentă a țării.

În Ungaria, lumea teatrală e în alertă. Teatrele riscă să-și piardă autonomia după adoptarea unei legi controversate care întărește autoritatea guvernului.

Este o propunere pentru a evita, după alegerile europarlamentare viitoare, harababura care ni s-a întîmplat astă-vară la desemnarea șefului Comisiei.

Sînt stimulat să reconstitui fragmente din biografia mea și de o sumedenie de versiuni mai mult sau mai puțin delirante, lansate pe piață de „specialiști“ în teoria conspirației sau, pur și simplu, de spirite resentimentare, de inși care reușesc să te deteste, deși nu le-ai făcut nimic sau pe care, de multe ori, nici nu-i cunoști.

Continuînd așa, PLUS-ul va avea șanse minime să intre în Parlament, iar viitorul pe termen lung riscă să dispară.

O mare grozăvie am trăit zilele trecute, cînd l-am întîlnit prin Universitate pe colegul de la Literatură Veche, Noe Baghet, provenit din generația mea de „decreței“.

În acest „decembrie negru”, Europa pare să fie ultima grijă a europenilor.

Liberalismul poate fi considerat „copilul“ Luminilor; ca atare, el împărtășește atît asumpțiile, cît și erorile acestora.

„Tembel” este unul dintre termenii depreciativi care şi-au schimbat în timp sensul de bază: de la semnificaţia etimologică „leneş“, cu care cuvîntul turcesc tembel a fost împrumutat, prin secolul al XVIII-lea, s-a ajuns la un înţeles diferit, mai greu de prins într-o definiţie exactă, oscilînd între „prost“, „nebun“, „inconştient“.

Evaluările naționale, dar și cele de la clasă, funcționează pe alte principii decît cele ale testărilor internaționale, ba chiar și în contradicție cu dezideratul asumat declarativ al programelor școlare.

M-am amuzat întocmind un top personal (și sentimental), amintindu-mi de mîncarea mai bună sau mai proastă de prin orașele și țările europene pe unde am fost.

Te însoțește în frămîntat făina și uleiul doar capul.

Avem o Capitală fardată pînă către kitsch şi ar fi şi păcat să nu fie aşa în ţara rimelurilor groase.

Primarul, jovial, același din 1990, trecut pe la toate partidele, i‑a invitat în biroul lui, insistînd că el îi primește, deși ei nu-l anunțaseră că vin.

Sîntem, teoretic, mult mai puțin activi în week-end, dar atunci producem cel mai mult gunoi.

Noi, cei care vrem o Românie tot mai europeană, vom mai avea de luptat cu antioccidentalii autohtoni, ci cu prostia și cu incompetența românească. Și s‑ar putea să fie mai greu de învins! S-ar putea să ne ia mai mult de 30 de ani…

Frig în oase, în locuințe, în suflete.

O să ne facem mici cadouri, iar pe mine mă va întrista cînd și cînd realitatea ailaltă, lăsată de izbeliște într-o Dobroge de copilărie pustiită.

E ca și cum un pictor cu puteri fantastice ar ridica o cortină de peste zilele care te amuțesc și te inspiră.

Dacă e o țară din estul european care trăiește vremuri mai interesante decît ar avea nevoie, atunci aceea trebuie să fie Ucraina. Pe partea asta a graniței, Ucraina e arareori un subiect de discuție, deși pe teritoriul ei au loc de ani de zile tot felul de conflicte care mișcă permanent granița dintre Est și Vest.

Statul s-a angajat să construiască un muzeu al (anti)comunismului. Unde e muzeul? Nu există nici măcar un consens societal cu privire la necesitatea unui asemenea muzeu.

Toți credem că știm ce e „normal“ și ce nu, ce e „firesc“ omenește și socialmente și ce e derapant, alături cu drumul, eventual scandalos. Dar, tocmai pentru că ni se pare că știm, nu mai reflectăm îndeajuns asupra normalității „normalului“.

„Ce-i într-un nume?“ Multe: obicei, etimologie, gramatică, limbă, natură, adevăr și cîte altele. Sau poate toate prinse laolaltă într-un ghem de nedesfăcut. Cum stau lucrurile exact, nu știm, dar un lucru pare ceva mai limpede: acestui ghem oamenii îi spun literatură; zeii – viață.

Termin anul plin de speranță. Am cunoscut foarte mulți oameni excepționali și Casa Bună este plină ochi în fiecare săptămînă.

Treptat, s-au epuizat fondurile extrabugetare. Insolvența bate la ușă. Ce este de făcut? Cursurile de literatură comparată costă cam cît strategiile NATO de apărare a României.

Germana Ursula von der Leyen, unul dintre cei mai fideli colaboratori ai cancelarei Angela Merkel, a ţinut să sugereze că se va distanţa de stilul Juncker şi că va da Comisiei Europene o culoare „geopolitică“.