EDITORIALE ȘI OPINII

Procedura de punere sub acuzare intervine într-un moment cum nu se poate mai nepotrivit pentru Donald Trump.

Cu aceste amintiri în minte, sumedenia de analize și interpretări apărute ulterior, cum că totul a fost „aranjat“ dinainte, contrafăcut, construit aproape parodic, pas cu pas, de un hiper-abil „consiliu“ autohton și planetar, îmi e cu totul străină.

În timpul regimului comunist, dar chiar și în postcomunism, foarte mulți dintre noi jinduiam după ceea ce numeam o „viață normală“. Asta însemna ceva ce n-aveam, care nu reprezenta deloc legea instituită de regim, ci ceva ipotetic, inexistent aproape sau foarte rar și totuși despre care știam că trebuie să dea adevărata normă a vieții omului demnă de acest nume – libertatea în primul rînd și alte drepturi.

Mă speriam. Dispariția tornadei din apartament lăsa mult prea mult loc și nu știam cum să mă port. Încercam să o amuz cîntînd.

Încep astăzi cu o poveste absolut adevărată, chiar dacă unele elemente ale sale vi s-ar putea părea de necrezut (nu uitați un principiu fundamental al existenței umane și, cu precădere, al celei mioritice: viața bate ficțiunea!).

Uneori mă întreb dacă pe planetă nu bîntuie un fel de turbion al morţii şi dacă nu cumva el găseşte din cînd în cînd cîte un teren propice pentru a îngurgita chiar mai mulţi morţi decît îi trebuie.

Un titlu jurnalistic recent – „Vreţi să vă mutaţi din România?“ – poate suna destul de surprinzător pentru cititorii mai în vîrstă, cărora le trezeşte amintiri complicate. Cuvîntul-cheie este aici verbul a se muta.

E o categorie de profesori care nu înțeleg empatia și care au, de fapt, un deficit de inteligență emoțională. Aici se poate lucra mult în spațiul formării profesionale a cadrelor didactice. Cursuri de formare care să conștientizeze profesorii că această inteligență emoțională e importantă, poate mai valoroasă în ordinea umanului decît calculele matematice sau construcțiile pasive prin care își educă științific elevii.

Pe Facebook a stîrnit o mică isterie. A fost distribuit pe grupuri de iubitori de dihori, dar și la „rozătoare“. Ați pierdut cumva un dihor? Îl recunoaște careva? De unde a fugit? A fost numit „blănosul“ și „banditul“.

Nu-s în stare de pantofi. Nu-s și gata. Sărac o viață, umblu după chilipir și chilipirul se răzbună.

A fi fost un golan în fotbal nu e o condamnare. Fotbalul e de multe ori despre a fi mai jmecher o secundă decît adversarul.

Cineva cu mintea luminată spunea odată că „Facebook-ul e ca sovietele“. Sînt precum acele consilii ale oamenilor muncii care-i judecau pline de indignare pe dușmanii poporului, în vremea comunismului.

Arheologia nu are, desigur, ca obiective descoperirea de comori sau de morminte ale oamenilor celebri. Dar poate și trebuie să contextualizeze probleme de interes public.

De curînd, s-au împlinit 60 de ani de la decesul lui Albert Camus. Este extrem de ciudată posteritatea acestui scriitor, premiat cu Nobel și aureolat cu un înalt prestigiu moral.

Cei mai mulți dintre soldații din Divizia Montană 10 erau chiar schiori, alpiniști, pădurari sau ghizi montani.

Pentru că oricum n-aveai ce face, și oricum era un vis. Pentru că în viața reală nu ți s-a întîmplat așa ceva și, oricum, nu știi cum ai fi reacționat.

Luni în șir de-acum încolo, pînă prin aprilie, o să ai parte doar de zloată, cețuri înecăcioase, frig, cer plumburiu. Totul se sfîrșește după Sfîntu’ Ion.

Tratamentul pe care Harry și Meghan îl primesc din partea reporterilor e unul dintre principalele motive invocate pentru distanțarea celor doi de îndatoririle legale.

Anul trecut, Emmanuel Macron a propus înființarea unei Agenții Europene pentru Protecția Democrațiilor, o instituție care să furnizeze statelor membre expertiză pentru a proteja procesul electoral de atacurile cibernetice şi de manipulări.

Imaginea mea despre revoluție e mai simplă și, pentru iubitorii de complexități subtile, dezamăgitoare. Luați pe nepregătite, am alunecat rapid într-o generală confuzie.

Cîndva omul se știa decăzut mai ales fiindcă avea sex; în zilele noastre – culpa mare e că are stomac.

În general, noi, masculii, avem probleme grave în a traduce ceea ce voi, viitoare iubite ale prostovanilor din regnul nostru, doriți de la noi. Noi nu funcționăm bine cu ambiguități.

S-a citit recent, în Consiliul Profesoral, cel mai dramatic memoriu din istoria acestui for. Documentul era înaintat de colegul – de la Portugheză! – Nastasiu Columbel.

Vocea Uniunii Europene rămîne lipsită de relief în acest început de an cînd spectrul unui nou război ameninţă la orizont. Ceva malefic pentru toată lumea, greu de definit prin termeni adecvaţi, se agită pe planetă.

Între amenințarea războiului generalizat în Orientul Mijlociu și flăcările apocaliptice care devastează Australia, omenirea intră în 2020 în stare de alertă.

În ultima vreme, pare să se bucure de oarece succes termenul peiorativ „coclete”, întîlnit mai ales în comentariile de pe diverse site-uri.

Una dintre primele chestiuni care a stîrnit interes este cea legată de „tăierea hîrtiilor“. Între profesori, și o spun de la firul ierbii, a generat mult entuziasm, ceea ce eu aș spune că e un semnal pozitiv.

Lenea a fost blamată dintotdeauna, dar e plăcută. E acea ocupație fără ocupație pe care ne-o dorim cu toții.

Mi-am promis un cadou uriaș în anul ce-a trecut. Să fac cozonac. N-am făcut.

De la sistemul de stors de medalii socialist dus la extrem am căzut la stadiul producţiei de atelier a capitalismului de tejghea, unde fiecare face ce poate, după cît îl duc puterile şi banii părinţilor.

Epocii o să-i zică, poate, „Plastacic” și va fi relevantă și dată de exemplu pentru nesimțirea populațiilor de Homo sapiens din acele timpuri.

Nu știm dacă la Tomis cineva l-a ținut minte pe Ovidiu după moartea lui (în 17 sau 18 d.Hr.). Prima informație sigură despre un interes retrospectiv al constănțenilor pentru marele exilat este din secolul al XVIII-lea.

Poate că singurul lucru cu adevărat fascinant în starea de lucruri a lumii de azi sînt dilemele ei morale care, mai toate, provin din victoria definitivă a relativismului asupra creierului euro-american.

Comerțul, intens chiar, cu zăpadă era ceva obișnuit în acele vremuri. Furnizorii aduceau marfa cel mai adesea din Munții Abruzzi, pe măgari.

Viața, pînă la moarte, se sprijină pe miracole din astea mici și pe gesturi necesare.

Ai dat click, stimate cititor, să afli secretele? Ai vrut neapărat să vezi ce rețete miraculoase se-ascund acolo? Ai mușcat ca șalău’! I-ai făcut numărul baban de cititori „influensărului“ cu pricina.

Dispariția generalului iranian Qassem Soleimani a produs în ultimele zile o recoltă uriașă de analize, meme-uri și expresii de panică legată de un alt posibil război mondial. Avalanșa asta de reacții relevă, dincolo de suma binevenită de informații, și o oarecare confuzie în rîndul comentariatului internațional.

„Dispariția“ lui Carlos Ghosn, la 29 decembrie, de la reședința sa din Tokyo, unde se afla sub supravegherea autorităților japoneze, e subiect central în presa internațională. Și va rămîne în atenția publică mult timp de acum înainte.

Ridicaţi-vă, măcar pentru o clipă, din mlaştina intereselor voastre imediate! Luaţi un pic de înălţime! Luaţi un pic de distanţă faţă de harţa zilnică, faţă de combativitatea partizană şi faţă de voi înşivă!

Pensiile speciale pentru magistrați și militari nu sînt o recompensă justă pentru riscurile și responsabilitățile profesiei, ci o favoare, aproape o promisiune de taxă de protecție.

Președintele USR a trimis o scrisoare tuturor membrilor ca răspuns la ultimul scandal din partid. Habar nu am cum și cine a decis că o astfel de scrisoare este necesară, dar e clar că domnul Barna a considerat-o necesară.

M-am întîlnit deunăzi cu Jock Pervert, colegul meu de la Franceză, un profesor strălucit de literatură neoclasică și un orator legendar (prelegerile publice ținute de el adună mereu sute de spectatori care îl aplaudă și îl ovaționează frenetic).

Dacă ar fi să le dăm crezare numerologilor, anul 2020 ar trebui să fie unul fast, de schimbare în bine, de ameliorare a condiţiei umane, de evoluţie în sensul plenitudinii.

Avem senzația că recuperăm etape istorice, mîncînd. Cu cît mîncăm mai mult de sărbători, cu atît mai mult ne crește optimismul național. Noaptea, cînd vine indigestia, urmează abisul căderii în cel mai crunt spirit critic.

Registrul colocvial-argotic actual foloseşte imaginea „plutei” în două construcţii cu sensuri destul de diferite, în funcţie de selecţia verbului: insul „venit cu pluta” e needucat, neinformat, naiv şi chiar prost; cel „dus cu pluta” are manifestări de inadecvare, derută, nebunie.

Mi-e mai bine la catedră acum. Cînd am demisionat, nu știa decît un om, care m‑a susținut. Știu că toți ceilalți ar fi încercat să mă convingă să nu fac „o asemenea prostie“.

Două țări diferite, două Românii miniaturale coexistă în același spațiu, separate iluzoriu doar de o stradă și o linie de tramvai. Nici una dintre ele nu-mi dă vreo speranță că ne va fi mai bine.

Dădeam din labe, pe spate, și am fost oprit din înot. Ce să vezi, cineva îmi spune: „Nu pleosc, nu pleosc!”