EDITORIALE ȘI OPINII

Pentru actualii lideri ai Marii Britanii, crearea unui parteneriat între ţara lor şi ţările nordice ieşite din Uniune ar fi un scenariu ideal.

În loc să evoce dezbaterea marilor teme politice, titlurile moţiunilor anunţă pamflete destinate publicului larg.

V-ați întrebat vreodată cum ar fi ca pentru diferite domenii ale existenței noastre să se activeze doar o parte dintre competențele și cunoștințele pe care le acumulăm de-a lungul vieții?

Nu putem fi generoși în mod gratuit, nu putem fi buni decît prin educație și nici atunci nu sîntem mai buni decît alții, mai educați decît noi. Generozitatea este dresură socială pură.

Tot felul de jigănii au fost invocate ca fiind de vină pentru coronavirus. Cea mai simpatică a fost Corona, berea.

Aşa şi cu istoria sportului, care are şi ea legiunile ei de credincioşi în miracole (de exemplu, să urci în viteză ireală un munte, să înaintezi ca o torpilă în bazin sau să stai șase ore în arşiţă şi în regim anaerob trimiţînd minge după minge peste un fileu dincolo de care îşi are sălaşul un căpcăun).

Sînt semne că un spirit rău continuă să fie prezent în societatea noastră (cum ar putea lipsi?). L-am exorcizat de acolo de unde era foarte la vedere și părea bine întrupat, dar, așa cum îi e obiceiul, și-a făcut apariția prin alte părți.

Una dintre lecțiile fundamentale ale arheologiei este că oamenii nu au devenit complicați acum 20 de ani. Erau deja așa acum 20.000 de ani.

Fără britanici, cred că UE va fi înclinată să comită erori în politica externă (mai ales în relația cu Rusia, căreia va începe să-i facă concesii, dar și în relația cu SUA, de care se va răci, cel puțin atîta timp cît acestea vor fi conduse de Trump), cred că șansele pentru o debirocratizare a Uniunii scad vertiginos și, financiar vorbind, cred că pierderea celui de-al doilea contributor net la uriașa mașinărie care, pînă una-alta, ne dă și nouă bani nu are cum să fie de bine.

Pe lîngă umorul englezesc, un tip aparte de umor, pare că istoria evidențiază uneori și un tip aparte de alegeri pe care le fac englezii. Stranii. Cumva de-a-ndoaselea. Cumva anapoda.

Poate i‑om lăsa pe oamenii maro să ne lucreze pămîntul, să ne ridice casele, dar dumnezeul nostru rasist n-o să permită mînuțelor negre să frămînte coca pîinilor noastre de societate albă, rurală, din care mă autoexclud.

Mereu se plîng, avînd grijă să facă asta cît mai zgomotos, de faptul că rezistența la schimbare e enormă pe-aici.

După trei ani în care războiul Trump vs restul lumii a fost dus pe toate fronturile – raportul Muller, punerea sub acuzare în Congres, ridiculizarea insistentă a adversarului –, situația e aproape neschimbată.

În Franța, o tînără pe nume Mila tocmai a declanșat o polemică aprinsă care va marca relațiile interculturale multă vreme de acum înainte.

Singura problemă era că mugurii cresc la pin exact în vîrful ramurii, iar scoarţa devenise lucioasă şi alunecoasă de la ploaie.

Putem oricînd să îi vedem pe copiii și nepoții noștri venind de la lecția de istorie cu „informația“ că, sub comunism, dracul nu era chiar așa de negru.

Norocul nostru este că nu pot acționa toate relele în același timp.

La 35 de ani, Kobe era încă obsedat să cîștige. Într-un meci împotriva celei mai bune echipe de baschet, Kobe nu a vrut să piardă.

De la fripturistul „trădării știute și de noi“, românitatea a involuat, iată, către fripturistul sacoșei soioase de rafie, cu miros pătrunzător de mititei.

„Holocaustul nu poate fi utilizat pentru justificarea diviziunii sau a urii în zilele noastre“.

Ca şi în cazul oii, porcul e folosit pentru a evalua negativ tot felul de situaţii: „Politica e de porc?!“

Te obligă să fii încă o dată și tu tînăr, să fii încă o dată și tu optimist.

Sînt multe alte țări mai „frumoase“ decît România doar prin simplul fapt că acolo există oameni care au grijă de ele, nu le lasă de izbeliște.

În piață, oameni ca noi ies din cotidianul mîncatului ca existență și intră în mîncătoria existenței în care cauți cîntecul.

Se poate ca un patron de echipă importantă de fotbal să spună că un om poate fi sclavul altui om în acelaşi timp în care mii şi mii de compatrioţi lucrează în cele mai de avangardă domenii ori stau pe baricade ca să nu cădem înapoi în obscurantism politic şi societal.

Întrebarea pe care mulți și-o pun este ce a determinat-o pe respectiva judecătoare să dea o asemenea sentință și o asemenea motivare.

Cum am putea ști care era atitudinea societății față de infirmitate în preistorie?

Cele două domenii, politica și jurnalismul, sînt siameze, iar trecerea de la unul la altul, cu întregul pasiv și activ dobîndit, nu pare deloc abuzivă electoratului.

Privești cerul sau oceanul ca să te bucuri de nuanțele lor superbe, nu să te întrebi de unde provin.

Există cineva dintre noi care să nu caute o oarecare validare? Hai, nu din cele absolute și mult improbabile – ești cel mai deștept, cel mai frumos, cel mai talentat –, dar măcar după frînturi anume o alerga toată lumea.

Reacția aspră vine dintr-un mecanism de apărare, o protecție în fața fricii ascunse, în fața propriei îmbătrîniri.

Ceea ce propune guvernul e o variantă mai echitabilă în care regulile de pensionare să fie cumva similare, iar anumite zone ale societății să fie compensate mai onest.

Brexit e o victorie a democrației, ar spune, azi, cei mai înverșunați susținători.

O experiență caracteristică a memorialisticii este ruptura comică, dar și potențial traumatizantă, între ceea ce știi că ai trăit și ceea ce se speculează ulterior, cu motivații diverse, în legătură cu „bagajul“ tău existențial.

E o nevoie mare-mare de a face bine și am putea crea niște comunități tare faine, capabile să schimbe lumea de jos în sus. Nu de alta, dar în clasa politică nu mai am aproape deloc încredere.

Cred că obsesia „predestinării” – atît de prezentă în mentalitarul tradițional și, cu precădere, în cel antic – nu l-a părăsit pe om nici astăzi, în ciuda dezvoltării științei, a progresului tehnologiilor și a rafinării religioase.

Unor oameni politici aflaţi în dezacord nu le poţi cere să fie tandri unii cu alţii, şi nici unor formaţiuni politice.

Magistrații și medicii nu sînt o excepție: recent, profesorii din preuniversitar au făcut zid în apărarea unei profesoare prinse de ministru, în vizită inopinată în școală, că țipă la copii.

Termenul barista e un nume de profesie „la modă“, cu multiple apariţii în textele din Internet, dar încă neconsemnat de dicţionare şi care riscă să tulbure întrucîtva sistemul lingvistic în care începe să fie primit.

Unul dintre indicatorii civilizației este, fără îndoială, locul acela, nu degeaba spunîndu-se că civilizația începe de la budă, scuzați‑mi exprimarea, care la acest punct al discuției nu poate fi altfel decît așa cum arată în bună parte a ruralului românesc acest loc al intimității.

Oare de ce vîrsta asta de mijloc vine la pachet cu atîta prudență, cu atît de multă anxietate încît la o banală petrecere simți că vei călca pe nisipuri mișcătoare, că la orice pas greșit o să te scufunzi în propriul tău marasm?

Au creat o soluție de spălat cojile. Cojile pline de otravă, cică.

Ca orice om politic pus în fruntea unui domeniu tehnic, dl Stroe se pricepe foarte bine la a înfiera trecutul şi la a se lăsa strivit de greaua moştenire.

Argumentul de anul trecut al celor de la RADET, că iarna a început devreme și a fost lungă și grea, nu mai e valabil și anul ăsta.

Uneori te întrebi ce e, de fapt, mai fascinant în acest mit: zborul sau căderea?

Mă gîndesc să încep o campanie publică pentru regăsirea liniștii, a tonului coborît, a volumelor mici.  Ar fi, cred, „tare“. Dar nu știu cum să o fac să nu fie prea zgomotoasă.

Pentru a evita un eventual furt, cu vasul care se presupunea că ar fi dus diamantul din Africa în Marea Britanie a fost trimisă o piatră falsă. Adevărata bijuterie brută și extrem de valoroasă a fost expediată printr-un colet poștal securizat. A ajuns în deplină siguranță.

Ziua în care ai intrat pe o ușă și nu te-a mai observat nimeni. Clipele în care ai vrut să fii haios și peste poate de deștept, dar ai început să te bîlbîi la poantă.

Undeva, cîndva, în mințile noastre s-a produs o mutație adîncă. Literatura s-a detașat complet de tot ceea ce numim „lume concretă“.

Constituția modificată, guvernul schimbat, viitorul incert. Așa ar putea fi sintetizate în cîteva cuvinte mișcările de pe scena politică rusească din ultimele zile.