Comunismul revine prin calorifer

Oricît m-aș feri în general să mă înscriu în corul nemulțumiților, indignaților, exageraților sau disperaților, cred că nu mai pot ocoli o problemă cu totul deranjantă, ca să folosesc un termen elegant. E vorba de căldura din apartamentele bucureștenilor. Aud că în foarte multe zone sînt probleme. Au fost și cîteva manifestații în fața Primăriei, pe tema asta. Eu, cel puțin, pot să spun că nu mai suferisem de frig în casă de dinainte de Revoluție. Dar iată că, odată cu iarna trecută, demonii acelor vremuri par a se fi întors. Pînă deunăzi, asociam frigul din casă, ca mai toată lumea, cu perioada comunistă. De mai mult de un an mă tot întreb însă cum a fost posibil ca o guvernare ale cărei idei, figuri și exprimări ne-au amintit atît de bine vremea lui Ceaușescu să reușească să aibă rapid și efecte materiale la fel de asemănătoare cu cele de atunci. Cu alte cuvinte, în caloriferele călîi am simțit reîntruparea ceaușismului cu alte fețe (ale lui Dragnea, Dăncilă ori Șerban Nicolae, de exemplu). E greu de crezut că, la trei decenii de la prăbușirea comunismului, încă mai pot apărea în fruntea unei țări astfel de inși cu astfel de idei și care să meargă exact pe aceleași căi spre aproape aceleași rezultate falimentare (la fel de curios ca și cazul Venezuelei, care a reconstituit pe cont propriu, în vremurile noastre, același experiment eșuat istoric).

Noi avem noroc pentru că sîntem în Uniunea Europeană, pentru că am știut să nu ne dăm bătuți (spun asta în ciuda multelor opinii contrare) și pentru că totuși ne-am luptat pentru drepturi și mai ales pentru principii. De acel „accident al democrației“, cum îl numea președintele Iohannis, am scăpat, cel puțin deocamdată. Am rămas însă, printre altele, cu o nefericită administrație a Bucureștiului, iar spectrul comunismului continuă să ne bîntuie caloriferele. Știu că mai toți primarii Capitalei de după Revoluție au fost niște hahalere, dacă nu chiar hoți în toată puterea cuvîntului. Știu că primărița actuală susține că nu poate rezolva ea singură și în scurt timp toate problemele pe care le-a moștenit. Dar vorbele astea nu contează și nici nu mai interesează pe nimeni atunci cînd în case e frig. Primarii precedenți au avut măcar abilitatea de a face cumva să nu se rupă căruța chiar în mandatul lor. E poate și asta o calitate a unui administrator.

Argumentul de anul trecut al celor de la RADET, că iarna a început devreme și a fost lungă și grea, nu mai e valabil și anul ăsta. Ba, mai mult, constatînd același efect în condițiile unei ierni mult mai blînde, e logic să ne gîndim că nu asta a fost cauza nici anul trecut, că am fost mințiți. Minciuni au fost și promisiunile din primăvară, afișate la scările blocurilor, că se vor lua toate măsurile etc… 

În foarte multe locuințe dintre cele racordate la rețeaua publică de termoficare continuă să fie frig. O excepție a fost în perioada sărbătorilor, cînd temperaturile au fost normale, ceea ce dovedește că problemele pot fi ținute sub control cînd chiar se vrea. După ce s-a încheiat această perioadă însă, cel puțin în zona în care stau eu, caloriferele au devenit din nou călduțe sau, mai bine zis, recișoare.

Sigur, mulți oameni au astăzi la îndemînă tot felul de soluții alternative în afară de a mai pune o haină în plus, așa cum le recomanda odată însuși Ceaușescu. Se pot încălzi electric, își pot monta centrală proprie etc. Nebunia e însă că la cei care rămîn conectați și la rețeaua publică, facturile la întreținere sînt la fel de ridicate ca în anii în care caloriferele dogoreau. Adică cineva percepe acum aceiași bani pentru mult mai puțin. În zilele noastre, un asemenea lucru nu poate fi considerat altfel decît furt. E cît se poate de simplu. De ce sîntem obligați să plătim ceva ce nu primim?

Pe cetățeni nu-i interesează că RADET-ul a dat faliment, că nu s-au făcut investiții în țevi și instalații. Nu ei au decis lucrurile astea, nu de ei au depins. Cetățenii au plătit mereu facturile și, cel mult, au votat sau n-au votat un primar. Iar cum n-am traversat vreo perioadă de război sau cine știe ce criză majoră, acel primar ales e obligat să le asigure cel puțin serviciile care existau și înainte. Și ajung iar la comunism, fiindcă e sistemul care a reușit un faliment total, în condițiile păcii și liniștii întinse pe decenii întregi.