Adio. Și pe curînd
Pe 24 iunie 2016, adică a doua zi după referendumul prin care s-a decis ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, mulți au crezut că Brexit e o simplă despărțire. În esență, cam asta era promisiunea: părăsim UE și, cu banii datorați la bugetul comunitar, consolidăm sistemul public de sănătate. Ce putea fi atît de complicat? Doar că socoteala de la urne nu se potrivește cu cea de la Bruxelles. Curînd, „nașii“ Brexit-ului aveau să constate că drumul e presărat cu obstacole, că majoritățile sînt foarte variabile, că pentru consens e nevoie de compromisuri, în fine, că ținta e, de fapt, o nălucă.
Brexit e o victorie a democrației, ar spune, azi, cei mai înverșunați susținători. Și, într-un fel, poate că au dreptate: poporul a hotărît – poporul este, iată, servit! N-ar strica însă să ne (și să le) amintim contextul referendumului și, mai ales, campania electorală plină de manipulări și impregnată de ură care l-a precedat. Rezultatul plebiscitului – 52% la 48% în favoarea ieșirii din UE – o fi, în termeni democratici, valabil; modalitatea în care s-a ajuns la acest rezultat e însă discutabilă. Diviziunile politice au marcat întregul proces de divorț și vor genera și pe mai departe instabilitate socială.
În orice caz, pentru susținătorii Brexit, ziua de 31 ianuarie e un triumf. După grele încercări, Marea Britanie se eliberează în sfîrșit de sub jugul european și-și regăsește suveranitatea! Premierul conservator Boris Johnson, care a lucrat asiduu la noul acord, și-ar dori să și marcheze această zi cum se cuvine: cu o numărătoare inversă și focuri de artificii ca de Revelion, cu muzică live și un discurs triumfal difuzat la TV. Jalnic triumf! Prin comparație, priviți figurile sobre, aproape întristate, ale liderilor Uniunii Europene Ursula von der Leyen și Charles Michel cînd au parafat actele de divorț, cu o săptămînă înainte de Brexit. Oare cum se va vedea, de la Calais, spectacolul pirotehnic pregătit la Dover de brexiterii fericiți?
De fapt, nu e nimic de sărbătorit. Iar guvernul Regatului Unit are de ce să-și facă griji pentru ce va urma. Negocierile complicate de-abia încep. Da, despre negocierile de aderare e vorba. Căci, odată cu părăsirea Uniunii Europene, Regatul Unit va trebui să-și redefinească relația cu Bruxelles. Potrivit acordului de retragere, urmează o perioadă de 11 luni de tranziție care se va încheia la 31 decembrie 2020. Pînă atunci, rămîn în vigoare normele și reglementările, doar că Regatul Unit nu va avea nici un reprezentant în instituțiile europene. Prioritatea e negocierea unui nou acord comercial. Marea Britanie dorește un acces lărgit pentru bunurile și serviciile sale în UE în condițiile în care guvernul de la Londra a decis deja că părăsește uniunea vamală și piața unică. Dacă pînă la sfîrșitul anului nu se ajunge la o formulă convenabilă, Marea Britanie se va confrunta probabil cu tarife pentru exporturile către UE. Formatul acestor negocieri e deocamdată necunoscut. Uniunea Europeană însăși va avea de hotărît în privința termenilor și, pentru asta, e nevoie ca cele 27 de state membre să ajungă la un acord. Așa că negocierile oficiale ar putea începe abia în luna martie. Dincolo de uniunea vamală, Marea Britanie mai are de clarificat modul în care va coopera cu Europa în materie de apărare și poliție. E vorba, deci, de o reașezare a relațiilor cu Bruxelles, dar de pe poziții care nu avantajează nici Londra, nici partenerii europeni. Și totul, sub presiunea timpului. Așa că, în loc să numere minutele și secundele pînă la Brexit, Boris Johnson ar face mai bine să socotească timpul care i-a mai rămas pînă la următorul termen-limită, care e 31 decembrie 2020.
Foto: wikimedia commons
