Putin după Putin
Constituția modificată, guvernul schimbat, viitorul incert. Așa ar putea fi sintetizate în cîteva cuvinte mișcările de pe scena politică rusească din ultimele zile. Și dacă ar mai trebui adăugat un cuvînt, atunci acela ar fi, probabil, „confuzie“.
Nimănui din exteriorul cercului de putere de la Kremlin nu îi este clar ce anume încearcă să obțină președintele Vladimir Putin cu aceste mișcări. Există un oarecare consens care vorbește despre prezervarea puterii sau chiar despre o semiretragere în 2024, la finalul actualului mandat. Semiretragere pentru că, la fel ca în cazul tuturor capilor de regimuri autoritare, Putin nu se va putea retrage cu adevărat niciodată. Prea multe explicații sînt restante, prea multe crime sînt încă fără autor. Însă adevărul e că nimeni nu știe, iar actorii și observatorii politici sînt obligați să aștepte pînă cînd liderul rus va binevoi să își afirme mai clar intențiile.
Ceea ce e sigur e că Rusia are un nou guvern, condus de Mihail Mișustin, un birocrat fără ambiții politice declarate provenit din ANAF-ul rusesc și despre care presa independentă rusă susține că nu are datele unui posibil succesor al lui Putin. Mai degrabă, misiunea noului premier va fi limitată la o încercare de îmbunătățire a standardului de viață al rușilor fără a scăpa economia din mînă. Cum va face asta e neclar, economia rusă se bazează încă într-o proporție mare pe exportul de materii prime, rămîne dominată de oligarhi rapace, iar condițiile externe nu sînt tocmai favorabile unei evoluții economice sănătoase. După anexarea Crimeei, Rusia e încă supusă sancțiunilor externe, iar unii analiști străini estimează că economia a pierdut pînă la șase procente de potențială creștere de pe urma aventurilor politice externe ale regimului. De crescut crește mai degrabă nemulțumirea populației. Or, consensul rusesc al ultimilor ani a fost relativ banal – condiții decente de viață la schimb cu supunere politică.
Pe de altă parte, atît de mare este puterea exercitată de Vladimir Putin asupra aparatului de stat rusesc încît există și motive de îngrijorare cu privire la o prezumtivă tranziție. Fără un succesor clar, fostul premier Medvedev pare să fie trecut pe linie moartă într-o funcție deocamdată inexistentă din punct de vedere legal la Consiliul de Securitate (un fel de CSAȚ), președintele rus preferă să mențină misterul cu privire la viitor. Asta ar face ca o dispariție neprevăzută a sa de pe firmament (boală, accident) să lase un gol atît de mare în structura de putere rusească încît orice îngrijorare să fie legitimă. De pe harta problemelor mondiale, doar o Rusie în derivă mai lipsește.
Oricît de cinic sună, interesul occidental pentru stabilitatea strîmbă a Rusiei e mai mare decît acela de a vedea democrația instalată la Kremlin. Asemenea ambiții au fost abandonate după experimentul Elțîn, al cărui rezultat verificabil azi este chiar actualul președinte rus. Cu Putin în control, Rusia e cumva predictibilă. Neplăcută, arogantă, agresivă, dar predictibilă. Cînd liderii mondiali vor să sune la Kremlin, știu cine ridică receptorul. O Rusie post-Putin poate însemna și că pe receptorul acela se bat oligarhi și securiști locali, iar în meleul-consecință se pot întîmpla accidente nefericite.
Ceea ce a reușit Putin în toți anii, nu puțini, de cînd e la putere, președinte sau premier, după cum i-a dat voie Constituția pe care azi o modifică, deși promisese să nu o facă, a fost să le dea rușilor un sentiment că încă mai contează în ochii mapamondului. Mixul de vagă bunăstare – nu vorbește nimeni despre decalajele de lumea a treia din Rusia – cu aventuri externe menite să alimenteze ego-uri cu trăsături sovietice a fost cartea cîștigătoare. S-a folosit de el pentru a înlătura orice urmă de opoziție reală și a se transforma pe sine în unica sursă de putere și legitimitate.
Sigur, veți spune că Alex Navalnîi e încă acolo și încă protestează. E adevărat, însă puterea sa e la nivelul unui cont de Instagram al unei influencerițe de 40 de ani. Relevant și nu prea. În interiorul instituțiilor administrației rusești, nimeni nu guvernează ținînd cont de opiniile lui Navalnîi emise între două mandate de arestare. Alții, mai eficienți sau mai convingători decît el, sînt fie în afara țării (Hodorkovski), fie morți (Nemțov, Politkovskaia, Litvinenko etc.).
Rusia oficială de azi, cu tendințele ei pasiv-agresive, e inconfortabilă pentru occidentali și pentru ruși deopotrivă. E tratată ca o rudă cu temperament instabil pe care trebuie întotdeauna să o menajezi și, cînd dă semne că o ia razna, să cauți în privirea ei urmele de luciditate pentru a te agăța de ele.
Vladimir Putin și oligarhia din jurul său au reușit să speculeze permanent această situație, iar faptul că acum sugerează că, de bunăvoie, ar putea să cedeze din putere și altora e probabil doar o mică aroganță de etapă. Ținînd cont de trecutul recent, e foarte probabil că toate speranțele privind o tranziție spre mai bine vor fi zdrobite în momentul în care vor începe să fie luate în serios.
„După Putin“ e încă un scenariu SF într-un film în care actorul principal își scrie singur rolul. Figuranții din jur au fost instruiți și condiționați să reacționeze, dar niciodată să nu îl contrazică.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
