Care e curriculum-ul pe care-l alegeți pentru reușita în viață?

V-ați întrebat vreodată cum ar fi ca pentru diferite domenii ale existenței noastre să se activeze doar o parte dintre competențele și cunoștințele pe care le acumulăm de-a lungul vieții? De exemplu, cînd mergi în vacanță la Roma, să nu ți se perinde prin cap tot ce știi despre istoria și cultura acestei cetăți, căci tu te-ai dus să te relaxezi, să bei cafele bune și să dormi. E posibil? De fapt, cam în tot ceea ce facem se activează o sumă de abilități și de competențe acumulate în timp, firește, cel mai adesea fără să conștientizăm, în mod cumva automat ele intrînd în corespondență unele cu altele. Pînă și cele mai nesemnificative gesturi, cum este cel al spălatului pe mîini sau al spălatului părului (zice unul care nu prea are), sînt trecute prin filtre succesive de acumulări, căci alegem săpunul sau șamponul ca urmare a unei experiențe de învățare derulate de-a lungul timpului. E imposibil de disociat în avans, astfel încît să spunem în copilărie sau în adolescență că învățăm doar despre șamponul X, pentru că acela va fi cel pe care îl vom folosi toată viața, sau că nu are rost să învățăm despre isoria Romei, pentru că oricum nu vom merge niciodată acolo sau, dacă vom merge, o vom face strict pentru a ne bucura de soarele italic. Învățăm, de fapt, că e o nevoie aceea a spălatului, respectiv că există o istorie și o cultură care ne fundamentează prezentul.

În urmă cu puțin timp am parcurs un curs ținut de un expert internațional în domeniul evaluării. Am început să înțeleg prin intermediul cursului respectiv ce înseamnă politici de evaluare macrosistemice, mi-am reactivat cunoștințele despre diferența dintre examen, concurs și evaluare, am înțeles multe dintre greșelile pe care sistemul nostru le perpetuează în domeniul evaluării în general. Omul, extrem de profesionist, era uluit de faptul că la noi există programă școlară pentru examene. Pur și simplu a avut nevoie de cîteva momente pentru a înțelege că la noi există astfel de documente, separate de programele școlare propriu-zise. Mirarea sa era legată și de dificultatea pe care o astfel de ciudățenie o pune în cîrca unei evaluări realizate științific. Ne-a mărturisit că în nici o altă țară nu a auzit de o astfel de struțo-cămilă, care să aibă o cocoașă pentru procesul de predare-învățare și altă cocoașă pentru cel de evaluare.

De unde, de fapt, această situație? Care este mecanismul din spatele acestui context, mecanism poate neconștientizat nici de cei care l-au instituționalizat? Din confuzia, devenită practică și normă, între evaluare și examen. Nu e o grozăvie ceea ce spun. Evaluarea nu se presupune că ar trebui să ierarhizeze în vederea accederii la o treaptă superioară de școlarizare. Cu alte cuvinte, evaluarea de la finele ciclului gimnazial sau cea de la bacalaureat nu ar trebui să fie criterii pentru intrare la liceu sau la facultate, așa cum sînt, de fapt, la noi. În mod normal, un examen presupune un prag minim de atins, spre exemplu, nota 5. Un concurs presupune un număr de locuri pe care candidații se luptă, urmînd ca primii din ierarhie să fie admiși. O evaluare sistemică presupune doar stabilirea unui nivel de competență și de performanță. Un sîmbure de înțelegere a acestei filosofii s-a aflat atunci cînd pentru evaluarea națională de la sfîrșitul ciclului gimnazial s-a stabilit că nu există notă minimă pentru accederea în liceu. De fapt, ar trebui ca această probă să nu reprezinte criteriul pentru admitere în liceu. Deloc. Același expert ne spunea că alte criterii ar trebui să stea la baza acccederi în liceu, mult mai apropiate de normalitate, de firesc. Poate, pur și simplu, apartenența la o comunitate, la o zonă, poate continuitatea, poate orientarea profesională sau o admitere organizată de licee pe baza unor interviuri din care să transpară interesul pentru un anumit tip de orientare profesională. Nu știu, e un subiect de dezbatere în sine acesta.

Revenind la evaluarea de la sfîrșitul ciclului gimnazial. Zilele acestea s-a discutat despre imperioasa apariție a programei de evaluare pentru elevii care acum se află în clasa a VII-a. Despre modele de subiecte pentru aceasta. Se așteaptă cu sufletul la gură. Mă întrebau colegi de catedră sau din alte școli ce știu, cînd apare programa, cum vor fi subiectele, oare ce se va scoate din prgrama școlară în programa de evaluare. Nu că aș fi avut neapărat de unde să știu eu, dar le spuneam mirat că nu înțeleg această înfrigurare, pentru că în mod normal programa școlară ar trebui să fie suficientă, singurul factor la care e nevoie să ne raportăm. De ce mai e nevoie de o programă în plus? Și la ce duce o nouă programă, din care sînt eliminate unele conținuturi din programa școlară de bază? Păi, în primul rînd generează o practică greșită în procesul predării-învățării: profesori, părinți și elevi ajung să tindă să elimine treptat și din procesul de predare-învățare acele conținuturi pe care programa de evaluare nu le mai conține.

Pe de altă parte, în acest context, se uită un factor important. Programele școlare au ca obiectiv ultim, major, formarea de competențe, nu asimilarea de conținuturi. Se poate elimina vreuna dintre competențe în procesul evaluării? Teoretic, nu. Ar fi ca și cum admitem că ea nu ar trebui să existe nici în programa școlară și că nu e importantă pentru procesul formării elevilor. Sigur, o eventuală discuție se poate duce despre competența înțelegerii și producerii de mesaj oral, în contextul în care evaluarea este scrisă. Dar pînă și această competență ar putea fi evaluată și în scris.

În mod firesc, evaluarea trebuie să fie centrată pe măsurarea gradului de formare a acestor competențe, nu pe conținuturile asimilate. Or, obsesia conținuturilor eliminate nu ar mai trebui în acest caz să fie prezentă. Iau una dintre competențele din programa școlară: Receptarea textului scris de diverse tipuri. Generalitatea ei nu ascunde în fapt o capcană și nu ar trebui ca în procesul evaluării să reprezinte o problemă din perspectiva asimilării tuturor sau doar a unei părți a conținuturilor asociate acesteia. Odată ce ai competența respectivă, poți opera la nivelul conținuturilor, e de la sine înțeles. Sigur, dacă subiectul de examen nu e formulat în raport cu conținuturile, în loc să vizeze competențele. Și aici se deschide o altă cale de discuție, despre structura subiectelor, pe care însă am să o las pentru un articol ulterior.  

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.