Jurnal de ghetou
Sînt în ghetou. Lipsesc Bibia, Cristina, Ana Maria, Broască, Ana și Marina, așa că trebuie să le iau ca să scap de gura Elenei. Pe Elena o iubesc. E afurisită, încăpățînată și vorbește incredibil de mult. Intră perfect pe profilul mamei și face niște lucruri pentru care ar merita măcar o statuie.
Bibia doarme. Pe o bucată de maximum 70 de centimetri pe 50 de centimetri de pat. Sînt cinci în pat, două mame și trei adolescente. Alți doi copii mai mici dorm pe jos. E mai puțin spațiu per persoană decît în pușcăriile din Cambodgia. O trezesc și țip la ea să se îmbrace pentru că nu am timp de proteste. Îmi e dragă Bibia, dar sînt în întîrziere și Rebeca mică, Nino, Toto și Belea îngheață în mașină. Bibia îmi zîmbește și se repede să se îmbrace. Cristina e cu Ana la alt etaj. Mama Anei nu e acasă, s-a dus să facă rost de mîncare. Ana leagănă copilul de 4 luni pe picioare. Îmi cere scuze că nu poate veni. Cristina e o adolescentă tare frumoasă, dar cu disciplină deloc. Ridic vocea din nou și reacționează imediat. Nu își găsește geaca. Pînă la urmă găsește un pulover și o să-i dau eu o geacă acasă. Un copil de vreo 2 ani doarme cu scutecul pe el. Altul, de vreo 5 ani, vorbește cu mine. E incredibil de curat în camera unde stau o femeie singură cu două adolescente și trei copii mici. Femeie care a venit din pușcărie pentru a crește copilul pînă cînd va avea un an. După asta, Ana, sora de 13 ani, se va ocupa de el pînă cînd femeia își va termina sentința. Femeia a mai fost o dată în pușcărie. A primit de fiecare dată sentințe enorme. Mă gîndesc că idiotul ăla de Ilie Năstase a scăpat fără nimic pentru fapte mult mai grave.
Așteptări de grațiere de la președintele schior nu am, că doar grațierea se discută numai pentru vedete, futu-i mama ei de viață.
O trimit pe Cristina după Marina și ajut puștiul de 5 ani să se îmbrace. Țip pe scări după Broască și Ana. Broască e la taică-su – bolnav de SIDA. Un drogat îmi spune să stau liniștit, că îi aduce el. Îi aduce.
Pe scări dau nas în nas cu mama Anei. Mă ia în brațe și plînge.
Habar n-am ce să fac. Îmi mulțumește că am grijă de ea și de copiii ei. Îi spun că nu eu am grijă, ci tribul (așa ne zice Anca Sandu 1) din care fac parte. Anca Sandu 2 e și ea o minune de femeie care mă uimește prin cît de incredibil de generoasă e. A luat și ea o tură de copii în mașină.
O iau pe Ana, care țopăie bucuroasă să vină la teme. Nu s-a spălat, dar oricum e mult mai fain la Casa Bună cu baia. Coborîm scările și ne ferim de seringi. Îmi amintesc că primarul de la sectorul 5, un mîrlan plin de fițe, a scos din Ferentari un om fantastic care aproape rezolvase problema seringilor de pe scări. Înjur în gînd.
Nici una dintre fete și nici Broască nu sînt jos. Mă panichez că nimeni nu vrea să intre în gura Elenei. Poate Dana, Anca G. și Ioana, șefa de la mîncare, să aibă tupeul să facă asta – și ele sînt candidatele mele pentru statui.
Mă panichez degeaba – le luase Elena, care nu mai avusese răbdare. Îmi zice asta o doamnă care vinde seringi pe alee.
Conducem cele nouă minute pînă la Casa Bună. Toto și Belea lucrează cu copiii mai mici și crește inima în mine să văd că repetă exact ceea ce făceam eu cu ei cînd erau mici. Două ore și ceva de teme. E din ce în ce mai bine, facem teme acum și la mine acasă, că sîntem mult prea mulți. Fiu-miu s-a trezit data trecută cu mușcături de ploșnițe. A fost super-drăguțel, s-a purtat ca și cum ar fi fost vina lui că s-a întîmplat asta.
Avem o bucătărie profesională și Ioana cu echipa ei au gătit la greu. Mîncăm cu toții, voluntari și copii. Rîd cu Alex, omul lucrează la o bancă importantă pe la trezorerie, și ne ducem să rîdem și cu cele mai tinere voluntare, Eliza și Ioana, medic și manager.
Ioana a făcut o super-chestie și mîncăm ca sparții. Un alt voluntar ne trimite în fiecare săptămînă necesarul de fructe și legume pentru găteala din week-end. Kaufland ne ajută cu restul de nevoi.
Cănd scriu asta sînt pe avion spre Doha. O să fie o săptămînă tare grea pentru mine și sper să apuc o oră în deșert, deși e cam frig. La Casa Bună sînt vreo 30 de copii mici, grupul de terapie prin artă și grupul de extra-ajutor la citit. Alți cîțiva voluntari sînt cu copiii la dentist. Marian a fost aseară și ne-a făcut toate reparațiile. Iustin punea perdele cînd am plecat. O fată părăsită de familie locuiește de patru zile la Casa Bună și încă trei vor veni să stea în week-end. Anca are grijă de ele.
Mă gîndesc că cei de la Dedeman ar putea să facă o mega-treabă dacă ar vrea să facă ceva similar cu ceea ce facem noi acum. Poate citește cineva care îi știe pe patroni și ajută la o întîlnire cu noi.
E o nevoie mare-mare de a face bine și am putea crea niște comunități tare faine, capabile să schimbe lumea de jos în sus. Nu de alta, dar în clasa politică nu mai am aproape deloc încredere.
Foto: Lucian Muntean
