Taaaaareeeeeee!!!!!!

Publicat în Dilema Veche nr. 831 din 23 - 29 ianuarie 2020
Taaaaareeeeeee!!!!!! jpeg

Acum vreo cinci ani, cîțiva tineri au deschis un restaurant sub fereastra mea. O terasă amenajată cu stil în jurul unei construcții care adăpostea, la rîndul ei, o altă sală de mese și bucătăria. Design agreabil, binevenită vegetație, curat, lume spălată. De la bun început i-am simpatizat pe acești antreprenori. Vorbeau politicos, dovedeau bun gust și, mai ales, păreau deschiși către o bună relație cu vecinii. Totul s-a stricat, însă, cînd băieții și fetele de acolo și-au instalat boxele.

În timpul sezonului outdoor, aproape în fiecare seară, muzica de pe terasă nu mă lasă să fac nimic în propria mea casă. Într-o seară, am fost pur și simplu nevoit să plec de acasă din cauza lor. O vecină de bloc mi-a mărturisit, la rîndul ei, că avea o mătușă în vizită și nu au putut sta de vorbă din cauza muzicii. Au ieșit și ele pe stradă. Pur și simplu, eram agresați sonor în propriile case. Uneori, boxele duduiau și cînd afară ploua sau de dimineață de la 10, cînd terasa nu era deschisă. Primul lucrător care deschidea localul avea ca primă grijă să simtă în plex muzica, abia apoi se apuca de spălat pahare, întins mese și preparat meniul. Cu proprietarii localului nu m-am putut înțelege. Pentru ei, apelul meu să dea muzica mai încet echivala cu apelul de a le închide restaurantul. Degeaba le‑am explicat că nu vreau să închidă, vreau să dea muzica mai încet. Totuși, una e să închizi, alta e să dai mai încet. În mintea lor, terasă fără muzică tare nu se poate.

 Am început un lung „război de uzură“, cu un singur obiectiv strategic: să dea muzica mai încet. Atît. Vi se pare puțin? Ei bine, la cît efort am depus (memorii, audiențe, apeluri nenumărate la Poliție în toiul nopții etc.) și la cîte instituții implic (Primărie, Poliția Locală, Poliția „centrală“ etc.), vă spun că este o treabă foarte dificilă să faci pe cineva să dea muzica mai încet. Dar nu despre ridicolul forțelor de ordine incapabile să protejeze cetățeanul vreau să vorbesc aici  („Ce să facem, domnule? Nici nu vorbesc cu noi, ne dau datele firmei, noi facem procesul-verbal de amendă și ei nici nu dau muzica mai încet să ne înțelegem, ne fac semn să scriem amenda mai repede, că nu ne putem auzi cu ei la cît de tare țin muzica“ – îmi spune, frustrat, un polițist pe care l-am chemat de atît de multe ori într-o seară, că aproape ne împrieteniserăm) și nici despre nesimțirea inocentă, politicoasă, a unuia care nu înțelege de ce nu suporți muzica lui, care e frumoasă („Haideți, domnule, că nu sînt manele, voiați manele?“, am fost la un moment dat întrebat de proprietarii localului, de parcă genul muzical era problema mea). Nici despre gîndirea stranie a patronilor de sub fereastra mea, care echivalează succesul afacerii cu decibelii emiși. Le‑am dat adesea exemplul altor terase din cartierul nostru care au succes comercial colosal și, cînd treci prin dreptul lor, nu se aude nimic. N-ai ce-i face unuia care e convins că poate face bani doar dacă muzica se aude tare. De altfel, acum un an și jumătate, terasa s-a închis. N-au închis-o autoritățile ca să protejeze cetățenii, că doar nu sîntem în absurda și abuziva Elveție ori în aberanta Americă sau în nazista Germanie! Noi sîntem în România oamenilor normali, liberi și stăpîni pe soarta lor, unde autoritatea pusă în fața unui scandalagiu este absolut neputincioasă, iar dreptul de a pune muzică tare pînă se despică cerul este cu adevărat inviolabil. A închis-o în cele din urmă „mîna invizibilă“: falimentul. Dar, după ce această terasă a dispărut (aștept cu emoție să văd ce vor să facă noii proprietari, care o amenajează încet-încet), constat că zona mea nu a devenit neapărat mai liniștită. Zgomotele orașului se aud tot mai tare. Așa că, dincolo de speța mea rezolvată pînă la urmă de soartă, mi se pare cu mult mai interesant să discutăm despre atașamentul lumii de azi față de volumul sonor.

Sigur că civilizația noastră produce din ce în ce mai multe gunoaie. Gunoiul sonor este o formă de gunoi. Precizez imediat, gunoiul sonor nu este o anumită muzică, ci o muzică ascultată atît de tare încît disturbă pe cineva care nu o ascultă. Gunoi sonor poate fi și a IX-a de Beethoven (probabil cea mai bună muzică scrisă vreodată), dacă este ascultată la limita spargerii geamurilor, căci de la un punct încolo chiar și muzica cea mai bună devine zgomot agresiv. Cînd și de ce anume a ajuns să ne placă volumul asurzitor, mi-e greu să-mi dau seama.

Evident, progresul tehnologiilor audio a făcut posibil acest nesfîrșit derapaj. În primele decenii ale veacului trecut încă, George Bernard Shaw spunea că, dacă ar mai avea o viață, și-ar dedica-o luptei cu oamenii care pun muzica tare. Cert este că, de la un moment dat încoace, o bună audiție muzicală a devenit sinonimă cu o audiție la volume aproape asurzitoare. Cînd mergi astăzi la o petrecere (pe terasa de lîngă dormitorul meu li se spunea „evenimente“), a te bucura de muzică presupune un volum care despică cerul din boxe așezate în zigurate mai înalte decît un stat de om. De asemenea, cînd cineva vrea să demostreze calitățile unei instalații audio de care e mîndru, o dă tare de te izbește de pereții camerei. De ce? Este ca și cum calitatea sunetului emis de o instalație hi-fi se dovedește doar în decibeli asurzitori. Totuși, chiar nimic n‑a mai rămas din less is more?

Muzicienii știu bine că ceea ce era fortissimo în vremea lui Beethoven a devenit mezzoforte azi. Mijloacele de amplificare, care ating astăzi performanțe uluitoare, ne vor face să fim tot mai tari de ureche și să avem nevoie de tot mai mulți decibeli ca să putem înțelege ceva din muzică. Am, rapid, două explicații pentru această tristă evoluție. Prima ține de context. Civilizația noastră este tot mai zgomotoasă, prin urmare muzica nu are încotro decît să se audă tot mai tare, dacă vrea să se audă. Muzica, așadar, intră în concurență cu toate celelalte zgomote. Nimeni nu mai face liniște ca să asculte muzică, așa că muzica trebuie să se impună ea, deasupra tuturor zgomotelor, ca să se audă. A doua ține de o anumită evoluție a omului modern. În fond, avem tot mai puține lucruri să ne spunem unii altora, așa că muzica este cu atît mai asurzitoare cu cît tăcerile noastre sînt mai adînci. Succesul colosal al „cluburilor“, în care conversația este imposibilă, iar comunicarea se face urlînd la urechea celuilalt cîteva vorbe, este elocvent. Dar nu e nevoie să mergi în club ca să-ți dai seama că oamenii sînt nevoiți că vorbească tare. Mergi pe stradă, în metrou, în tramvai, în birouri. Lumea noastră „open space“ este o lume tot mai zgomotoasă.

Dar cea mai cumplită consecință a acestui fenomen de asurzire prin volume tot mai ridicate este pierderea capacității noastre de a mai auzi șoapta. Am surzit la susur, la murmur, la freamăt. Am pierdut, astfel, capacitatea de a percepe unul dintre cele mai bogate și mai subtile niveluri ale realității sonore din jurul nostru.

Vă mărturisesc că m-am luptat pentru dreptul meu de a avea liniște în propria mea casă și cu convingerea că, dacă îi fac pe tinerii antreprenori care au deschis restaurantul de lîngă blocul meu să priceapă cît de binevenit și chiar bănos ar putea fi un volum redus al muzicii pe terasa lor, voi contribui la recuperarea prestigiului sunetelor de volum redus. Într-un faimos episod biblic, Dumnezeu i-a apărut lui Ilie ca un susur după o furtună teribilă și un cutremur enorm. Dacă Ilie nu era pe munte, ci pe blocul meu într-o seară de vară acum cîțiva ani, rata întîlnirea cu Dumnezeu.

De la un timp, mă gîndesc să încep o campanie publică pentru regăsirea liniștii, a tonului coborît, a volumelor mici.  Ar fi, cred, „tare“. Dar nu știu cum să o fac să nu fie prea zgomotoasă.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Avertismentul lui Lucescu după România - Ucraina: a atras atenția asupra unui detaliu crucial
Un foarte bun cunoscător al fotbalului ucrainean a analizat partida de la Munchen.
image
Cine este românul care a murit în luptele din Congo. Tatăl tânărului de 22 de ani: „A zis că e pentru ultima dată”
O misiune s-a dovedit fatală pentru ieșeanul Petru Sam, în vârstă de 22 de ani. Aflat în Republica Democratică Congo, tânărul a murit sâmbătă, 15 iunie, după ce a fost ținta unei rachete trase de gruparea M23.
image
Val de ironii la adresa lui Iohannis după ce a felicitat naționala României la finalul meciului cu Ucraina: „Ce miracol, unii au rămas fără glas, iar alții au prins glas”
După victoria obţinută de tricolori împotriva Ucrainei, cu scorul de 3-0, luni, în Grupa E de la EURO 2024, Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care a felicitat naţionala de fotbal a României. Postarea sa a fost primită însă cu ironii pe rețeaua de socializare.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.