Straniile alegeri britanice
Pe lîngă umorul englezesc, un tip aparte de umor, pare că istoria evidențiază uneori și un tip aparte de alegeri pe care le fac englezii. Stranii. Cumva de-a-ndoaselea. Cumva anapoda.
Vezi în cărțile de istorie, cu cerneala încă neuscată, ieșirea Regatului Unit și al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană de săptămîna trecută, din data de 31 ianuarie 2020 (ultracunoscutul Brexit).
Sau vezi, cu multe file în urmă, tot în cărțile de istorie, alegerile generale din Regatul Unit din anul 1945.
Britanicii ieșiseră victorioși din al Doilea Război Mondial, după o luptă pe care au dus-o și singuri, la un moment dat, în fața inamicilor. Din toată această încurcătură primejdioasă a istoriei, ca să rezumăm întreaga conjunctură a celui de-al Doilea Război Mondial și pericolul presupus de acesta pentru omenire, englezii au izbutit să învingă datorită liderului de atunci, deloc întîmplător, în persoana lui Winston Churchill.
În perioada 1940-1945, datorită modalității în care a gestionat situația de război, Churchill, cel care a făcut Regatul Unit să-și trăiască the finest hour, a fost cel mai popular prim-ministru britanic din toate timpurile, după majoritatea sondajelor. În mai 1945, liderul conservator (conservator la acel moment, căci, da, domnul Churchill a mai și schimbat partidele de-a lungul vieții sale politice) avea o rată de popularitate de peste 80%.
În iulie, englezii au mers la urne pentru alegeri generale. Rezultatul: Partidul Conservator, în frunte cu Winston Churchill, a pierdut cu grație. Umor englezesc? Nu, doar unele alegeri ale acestora.
Istoricii și analiștii au găsit diferite explicații pentru acest eșec al partidului condus de omul care a scris una dintre cele mai strălucitoare pagini din istoria Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: Winston Churchill era liderul perfect în timp de război, dar nu era la fel de potrivit pe vreme de pace, interesul său pentru reformele interne nu era suficient de mare, campania electorală conservatoare nu a fost suficient de bine gîndită și realizată, și altele asemenea. Dar în ciuda oricăror analize realizate după cele mai bune cărți de teorie politică, analize pertinente, de altfel, gestul englezilor din vara anului 1945 rămîne, totuși, unul surprinzător. Nu de judecat (în general, de judecată se ocupă însăși istoria, mai devreme sau mai tîrziu), dar neașteptat. Cumva de-a-ndoaselea. Cumva anapoda.
Foto: Winston Churchill, în timpul campaniei electorale din 1945 (wikimedia commons)
