Coronavirusul și animalele mele fantastice
Tot felul de jigănii au fost invocate ca fiind de vină pentru coronavirus. Cea mai simpatică a fost Corona, berea. Nu‑mi trecea prin cap. Da, ea a fost prima anchetată de gugălieni. A fost căutată ca fiind de vină. Incredibil. Ce face ca o bere să fie chestionată? Simplu. Căutătorii au referințe simple întîi, de-a dreptul stupide. Este o căutare literală. După litere sună berea așa, așa sună și virusul. E de rîs. De ce? Fiindcă uneori cred eu că nu-s așa prost. Dar stai, dacă mi s-ar da un termen din IT, chimie, fizică și eu aș căuta după cuvinte întîi?
Primul nivel ăsta este, să cauți după ce știi. Litere știi, bere bei, cauți litere. Așa mi-am imaginat Corona, berea, ca un gîndac. Ce-i mai stupid decît un gîndac? Eul meu. Să trecem peste rana asta, însă. Urși koala, lupi, șerpi, lilieci, șobolani. Deși îi știam bine din poze. În primele zile ele erau de vină. Vînzarea lor în piețe era de vină. Și atunci mintea mea a luat-o razna. A închipuit animale fantastice. Lumi de sînge, de guri flămînde, ursulețul koala ce vină avea? – a început să capete dimensiuni ucigașe. Repet în mintea mea. Ghearele lui au devenit prea lungi, prea dubioase, prea de tot. Incredibil este șobolanul de Wuhan. Degetele mele prea mici striveau ochii lui nemuritori. Cîte mațe am scos ca să caut dintr-un liliac coronavirusul? Boală în Wuhan, în lume? Fructe de mare? Nu, nu, lumea din capul meu care înspăimîntă.
M-am retras în bîrlog. Dar serile, ursul koala mă atinge cu boala lui. Koala nu mai poate să-mi fie simpatic pe veci. Ce mă fac? Sînt nopți cînd koala mă lasă în pace. Dar o murenă mă miroase, mă adulmecă.
