România e cea mai frumoasă?

Publicat în Dilema Veche nr. 832 din 30 ianuarie - 5 februarie 2020
România e cea mai frumoasă? jpeg

„Țara mea are cîmpii mănoase, / Dealuri înalte cu mîndre flori…“ Cam așa suna începtul unui cîntecel pe care îl învățam încă de la grădiniță. Unul dintre cele mai cunoscute clișee naționaliste pe care ni l-au băgat în cap de mici este „România e o țară frumoasă, cea mai frumoasă“, bașca „are oameni blînzi și primitori“. (Ulterior a apărut și o variantă mai glumeață, care a devenit la rîndul ei un clișeu: „Avem o țară frumoasă, păcat că e locuită!“.) Mereu m-am întrebat cum se poate evalua/contoriza toată această „frumusețe“. De ce ar fi ea inegalabilă și nu poate fi pusă la îndoială? Cum ne putem compara și cum putem concura cu alte țări? De pildă, cu vecina noastră Bulgaria. De ce ar fi Bulgaria mai „urîtă“, mai puțin atractivă decît România? Sîntem cumva la un concurs de Miss?

Cei care susțin că România merită pe departe marele premiu aduc aceleași argumente – păi, avem de toate! Avem și munte (nu sînt ei prea înalți, două mii și ceva de metri, dar peisajele sînt mai ceva ca-n Elveția…), avem și mare (sincer, litoralul românesc mi se pare unul dintre cele mai puțin spectaculoase dintre cele pe care le-am văzut), avem cîmpii, că nu degeaba sîntem grînarul Europei (mda, rudele mele de pe lîngă Slatina nu mai știu cum să scape de pămînt, cine să-l muncească?), în Transilvania avem un peisaj colinar de vis (Toscana e mic copil), Bucovina e bucolică, Maramureșul e plin de tradiții, avem lacuri și peșteri, păduri virgine (care dispar peste noapte). Ce ne mai lipsește? Păi, în primul rînd, o infrastructură decentă care ar ajuta ca toată această frumușață să devină accesibilă și mie, și ție, și turistului occidental. Însă asta e o altă discuție. Așadar, ca forme de relief, sîntem cei mai tari. Păi ce, ne putem noi compara cu Ungaria, cu pusta maghiară lipsită de orice vino-ncoa? Da, nu ne putem compara, așa cum nu putem compara Budapesta cu Bucureștiul, deși unii de prin Vest le mai confundă între ele. Desigur că nu ne putem compara, de-aia ardelenii din nord dau iama la unguri, la băi, se scaldă în Balaton mai ceva ca la marea românească. Și vin de acolo ca să ne spună cît de civilizat, de frumos și de ieftin e la unguri. Ca să nu-i mai amintesc pe românii din sud care sînt atît de fascinați de frumusețea țărișoarei lor încît își petrec vara mai mult pe la bulgari și pe la greci.

Dar hai să mergem mai departe cu ipocrizia – România e, totuși, cea mai frumoasă, nu-i așa? Am uitat de Dunăre și de Delta noastră unicat. Rar mi-a fost dat să văd orașe și peisaje mai dezolante ca acelea de pe malul românesc al Dunării, de la Calafat pînă la Călărași. Orașe unde Dunărea ar putea să nici nu existe, nimeni nu se uită la ea ca să se bucure de frumusețe, de măreția marelui fluviu. Corabia, Zimnicea, chiar și Giurgiu vă spun ceva? Mari destinații turistice, nu-i așa? Lux și agrement, resort-uri, să se tot oprească turiștii de pe vasele de croazieră ca să le viziteze. Ca să nu mai vorbim despre Brăila și Galați, mai ales despre Brăila, care are un potențial uriaș total ignorat, ar putea să fie o bijuterie de destinație. Ei, dar ne rămîne Delta! Unde sub pretextul că se „salvează“ s-a furat ca-n codru, diverși afaceriști și-au împărțit între ei brațe și canale, au avut monopol turistic ani de-a rîndul. Sulina, o altă posibilă bijuterie, e în descompunere, sărăcia e lucie, e total pe dos ca în alte țări mai puțin „frumoase“ ca a noastră, nu-i așa, unde comunități întregi din zone defavorizate trăiesc și înfloresc din turism.

Și pentru că ne-am lămurit și cu Delta, ne mai rămîn cultura, tradițiile, ca la noi la nimenea, că doar noi l-am dat lumii pe celebrul Dracula care s-a transformat treptat într-un kitsch național, în locuri în care nici măcar n-a pus piciorul bietul Țepeș i s-au ridicat temple, hoteluri, muzee. Într-adevăr, tradiții autentice avem. Dar avem și castele mai ceva ca pe valea Loarei. Respectiv vreo trei mai de soi – Peleș, Bran și castelul Corvinilor –, vin autocare cu turiști, stau două ore și pleacă, nu prea mai au ce face pe-acolo. Păi, de unde să scoatem castele din moment ce prinți, baroni (mai puțin cei locali), regi și regine n-am prea avut (decît o scurtă perioadă de timp)? În schimb, am avut boieri și în urma lor au rămas niște conace, astea nu-s prea băgate în seamă, multe sînt în paragină, niște ruine. Nu te-ar da ele pe spate, nu sînt spectaculoase, dar la o adică ar putea fi măcar idilice, ca locuri de popas. Să nu uităm cetățile, pentru că voievozi, slavă Domnului, am avut. E plină România de cetăți care ilustrează trecutul glorios al patriei și al românilor. Mda, există cîteva. Am fost anul trecut în Slovacia – aproape fiecare sat avea cîte un hrad cocoțat sus pe deal, erau atît de multe încît aproape că nu le mai acordai atenție. Totuși, avem bisericile fortificate ale sașilor pe care nu le promovează mai nimeni, astea-s doar pentru „cunoscători“, aud străinii de ele din vorbă-n vorbă. Ei, și mai avem Sighișoara, oraș medieval în toată regula, în patrimoniul UNESCO, ce mai! Cîte sînt din astea în Italia sau Spania? Sute? Mii? În plus, nicăieri nu se mănîncă mai bine ca-n România! Vine străinul, se așază la masă și se linge pe degete, nu se mai dă plecat. Și aici, dragi susținători ai candidatei România pentru titlul de „cea mai cea“, o să vă contrazic – avem o bucătărie acceptabilă, cu unele preparate gustoase, însă se mănîncă de zece ori mai bine în Spania sau Italia, chiar și-n Bulgaria se mănîncă excelent.

Nimeni nu poate să conteste că România e „frumoasă“, deși însuși cuvîntul/termenul, în tot acest context, nu este deloc potrivit și îți poate da un sentiment de respingere. De pildă, acum vreo doi ani, m-am plimbat prin Banatul montan, de la Dubova pînă la Gărîna, apoi mai departe prin Cheile Nerei. Mi-au plăcut mult locurile, au ceva al lor, dincolo de cadrul natural sau de simplitate, m-aș întoarce cu bucurie oricînd. Odată m-am întors din Bosnia prin Serbia, era un drum pustiu (impecabil) care urca pînă într-un vîrf de munte, de acolo de sus se vedea toată Serbia, ți se așternea pur și simplu la picioare. Ce frumos! – am spus și am mers mai departe. N-am fost în toate țările europene, doar în cîteva. Uneori mă plimb virtual pe Google Maps prin cele unde nu am ajuns încă. Și pot să vă spun cu mîna pe inimă – sînt țări foarte frumoase, uneori încremenești mut de admirație, îți stă mintea-n loc de la atîta splendoare.    

Scriu acest text pe 24 ianuarie, zi liberă de la Guvern, sărbătorim Mica Unire, unii simt nevoia să scoată din ei fraze sforăitoare și patriotarde. Hotelul Concordia de pe strada Smîrdan, locul unde s-a hotărît dubla alegere a lui Cuza ca domn al Țării Românești și al Moldovei, cel mai european hotel din București pe la 1850, cu clienți renumiți, printre care și Tolstoi, se prăbușește, curtea interioară e o groapă de gunoi. Să mai vorbim despre clădirile monument istoric? Uite și de asta, România nu are cum să fie cea mai „frumoasă“ și poate că ar trebui să-și piardă și dreptul de a mai candida vreodată la vreun astfel de titlu. În țările „normale“, oamenii de acolo profită de cea mai neînsemnată frîntură de istorie, de cea mai banală relicvă a trecutului, pînă și de urma în colbul drumului a pasului unei personalități marcante, de camera de hotel unde a stat într-o noapte un mare scriitor etc., să le transforme dacă nu în legende, cel puțin în povești atractive pentru cei care nu vor să vadă numai „frumusețea“, ci și să recupereze ceva din cultura umanității. Într-o țară „normală“, un astfel de loc precum Hotel Concordia, desigur restaurat în cele mai mici detalii, devine un must-see și are o mică industrie de promovare creată în jurul lui. România nu e cea mai frumoasă. Sînt multe alte țări mai „frumoase“ decît România doar prin simplul fapt că acolo există oameni care au grijă de ele, nu le lasă de izbeliște.

Foto: Cheile Nerei (wikimedia commons)

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.