Încleștare supremă
S-a citit recent, în Consiliul Profesoral, cel mai dramatic memoriu din istoria acestui for. Documentul era înaintat de colegul – de la Portugheză! – Nastasiu Columbel. Omul solicita un nou cabinet la subsolul clădirii, în ghereta tradițională a tîmplarilor instituției, tîmplari pe care îi invita să ocupe, la schimb, spațiul său de la etajul al doilea. Motivele invocate de Columbel ni s-au părut tuturor tulburătoare. Le-am ascultat cu răsuflarea tăiată. „Stimați membri ai consiliului“, scria Nastasiu foarte oficial, „nu veți găsi, cu siguranță, cererea mea nejustificată după ce veți analiza situațiile halucinante în care am fost pus, în ultimii ani, în biroul de la etajul al doilea al facultății. Din pricina presiunii psihice m-am îmbolnăvit nervos. Psihiatrul mi-a dat diagnosticul îngrozitor de peristerifobie. Iau numeroase pastiluțe colorate, însă vindecarea se poate realiza numai prin eliminarea cauzei patologiei. Iar aceasta înseamnă, necondiționat, mutarea mea în subsolul instituției. Iată fazele dezastrului! Sînt urmărit, în permanență, de trei clanuri pe care le‑am denumit, evaluînd fizionomiile (unitare) ale membrilor fiecărui grup în parte (membrii respectivi provin, indiscutabil, din trei familii distincte și acționează in corpore, după regulile de veritabil clan ale găștii aparținătoare), Sicilienii, Etanolicii și Momîrlanii. Mai întîi m-au atacat Sicilienii. Maronii, cu organe olfactive ascuțite, încovoiate și sfidătoare, aceștia au descins, fără nici o îndoială, direct din Peninsulă. Aidoma confraților lor mafioți rămași acasă, au un puternic spirit gregar. Se cațără agresiv la fereastra cabinetului meu toți deodată și mă amenință gestic și faptic. Din categoria gestică menționez ochii lor ucigași, lipiți grotesc de geam, fixați marțial asupra mea, în orice colț al încăperii aș încerca să mă ascund, și labele lor mitocănești, cu degetele mijlocii mereu ridicate, către mine, în sus. În privința categoriei faptice, precizez un detaliu sordid. Ipochimenii îmi pîngăresc fereastra cu scîrnă, ceea ce constituie o amenințare mafiotică, dezvăluită în manualele de criminalistică.“
Prodecanul care citea hîrtiile trimise consiliului de către Columbel își șterse, terifiat, sudoarea de pe frunte și apoi reveni: „Fie și iviți în existența comunității noastre academice mai tîrziu, Etanolicii și Momîrlanii nu se află mai prejos de Sicilieni. Etanolicii – identificați așa întrucît creează impresia unei stări de ebrietate permanente, cu precădere în sezonul fermentării fructelor în spațiile casnice, cînd alcoolul devine, o știm prea bine, principalul aliment național –, pestriți precum arlechinii (pentru deruta adversarului), se izbesc în geamul cabinetului, la rîndu-le cățărați obraznic pe clădire pînă la etajul al doilea, ca din greșeală, mimînd deci amețeala etilică, dar, în fond, urmărind intimidarea mea sistematică. Vei dispărea, îmi sugerează ei metodic, în clipa în care acest aparent obstacol dintre noi și tine va fi înlăturat (lucru ce ne este încă de pe acum accesibil, dar preferăm să amînăm momentul delimitării apelor, pentru a savura îndelungata-ți agonie, băiete!). Amenințarea clanului pretinșilor alcoolici, derulată prin învăluire, e, ca atare, mai sumbră decît cea a sicilienilor. Ultimii totuși, Momîrlanii, bat orice record al genului horror, executîndu-și admonestările pasiv și, tocmai de aceea, într-un mod absolut sinistru. Reprezentanții grupului au cunoștințe evidente în arta războiului psihologic, punîndu-și inamicul – adică pe mine – la pămînt prin mijloace exclusiv butaforice. Să mă explic. Numele pe care l-am ales le vine, clar, de la momîrlanii din Valea Jiului, deoarece am localizat un amănunt în aspectul lor colectiv – față de echivalenții sicilieni și etanolici (solizi, ampli, vizibili), aceștia seamănă cu niște fantome plutitoare. Chestiunea este generată de uniformitatea trupurilor perfect albe, dezvoltate parcă prea tare pentru picioarele anemice, extrem de subțiri. Recunoașteți, indubitabil, imaginea momîrlanului clasic: cămeșoaie largă, suprapusă unor ițari mult prea strîmți. Clanul în cauză și-a adaptat metoda de terorizare la maniera de înveșmîntare.“ S-a produs subit aici un murmur de îngrijorare printre încordații participanți la ședință. Prodecanul a continuat să lectureze profund marcat.
„Urcați în dreptul ferestrei mele, se aliniază lugubru, seara, de-a lungul acoperișului vecin și stau nemișcați, precum stanele de piatră, așteptînd să cedez, sufocat de panică paroxistică…“ Cititorul a fost întrerupt abrupt de prăbușirea pe podea a doamnei de la Engleză, care nu a mai suportat tensiunea. Toți am sărit în picioare speriați. „Calmați-vă, oameni buni!“, a strigat profesorul de la Clasice. „E vorba despre niște bieți porumbei! Peristerifobie înseamnă, în greacă, teamă de turturele. Rezolv eu problema. Sînt vînător autorizat și am permis special pentru columbe. Îmi aduc neîntîrziat pușca și încep cu însuși Columbel!“
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa-cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.
Foto: wikimedia commons
