Povestea dihorului și ce învățăminte putem trage din ea

Publicat în Dilema Veche nr. 830 din 16 - 22 ianuarie 2020
Povestea dihorului și ce învățăminte putem trage din ea jpeg

Pe 3 ianuarie, pe la prînz, după ce bubuiturile petardelor de Anul Nou se potoliseră și orașul începuse să se liniștească și să-și intre în ritmul său, am decis să merg pînă la magazinul din colțul străzii, ca să fac o minimă aprovizionare. Am ieșit în curte, iar curtea noastră este cît o terasă mai mare a unui apartament la bloc, flancată de alte garduri și curți. Însă în această curte din centrul orașului, la 20 de minute de mers pe jos de Piața Romană, dintr-o deschizătură anume făcută la baza gardului de uluci, aproape perfect rotundă și identică cu cele din desenele animate cu Tom și Jerry, a ieșit un cap prietenos de animal care a început să se uite la mine. Și eu m-am uitat la el. Și uite așa ne-am uitat unul la altul vreo cinci minute, fără ca unul dintre noi să facă vreo mișcare. Categoric, era capul unui animal necunoscut mie (oare să fie totuși un șobolan alb? – m-am întrebat în primul moment. Totuși, seamănă mai degrabă cu un urs foarte mic… O fi vreun pui de pisică? Atunci de ce nu miaună?!), posibil sălbatic, posibil periculos. Micul animal nu scotea nici un sunet și părea mai degrabă curios decît speriat. Și-a retras capul de cîteva ori în gaură, apoi și-a scos doar boticul, amușinînd aerul de cîteva ori. Am fumat cumva ceva straniu cu o seară în urmă? Dar eu nu fumez decît țigări normale, banale, și nici de băut nu mai băusem din noaptea de Revelion. Totuși, m-am simțit un pic ca într-un film de Tim Burton, eventual în cele cu Alice, unde nu e foarte clar cine ar trebui să fie mic și cine mare, cine vorbește și cine nu. Am năvălit înapoi în casă, chiar nu puteam să trec indiferentă pe lîngă un asemenea cap, și am început să urlu: „Avem un animal ciudat în curte!“, un fapt care demonstrează că nu pot gestiona foarte bine situațiile de criză în care toți adulții responsabili fac față.

Nimeni nu m-a crezut. A trebuit să pîndesc și să fac poze cu telefonul – animalul chiar exista, nu era în închipuirea mea. Am discutat cu vecinul, s-a oferit să mute niște șandramale din dreptul găurii (comune) în gard sau să-și ducă cîinele bătrîn, pe Patrocle, în casă, ca să nu-l sperie pe posibilul animal fabulos. Primul din viața mea. Apoi, inevitabil, l-am pus pe Facebook – cînd sînt într-o situație fără ieșire, unchiule Charles, ce să fac, ce să fac? În mod inevitabil, animalul meu din curte capătă like-uri și devine vedetă. E dihor – spun mulți. Un dihor domestic, fugit de acasă, abandonat de niște părinți care i-au luat copilului de Crăciun un animal mai „exotic“, după care s-au prins că pute și i-au dat drumul pe stradă sau a fugit el singur, speriat de petardele de Revelion. Nu știam că există și dihori domestici pînă în acel moment, auzisem că la țară există dihori sălbatici cărora li se dă cu sapa în cap pentru că omoară găinile. Niște prădători, „dăunători“. Însă, da, există dihori domestici. Se cumpără de la petshop cu vreo o mie de lei, se aduc acasă, învață să facă la litieră exact ca pisicile, sînt jucăuși și afectuoși, se atașează de stăpîn, se scot la plimbare cu hamul. Lumea iubitorilor de dihori mi-era total necunoscută. Totuși, rămîne un mister cum un astfel de dihor, iubăreț și dresat, a ajuns tocmai în curtea noastră, sub gard. Nu doar sub gard, pentru că, continuînd investigațiile, ne-am dat seama că dihorul, bursucul, jderul, hermelina, ratonul sau ce-o fi fost el își întemeiase un cămin în toată regula în curtea noastră. Își săpase niște galerii confortabile sub gard (sau găsise unele mai vechi ale unor șobolani), nu știam niciodată unde dispare de fapt și unde se duce, îmi închipuiam că într-o altă curte a cartierului, o altă familie are aceeași problemă cu capul de animal necunoscut care le răsare pe neașteptate în cale. La noi, decupase cu precizie gardul ca să aibă o fereastră spre exterior, eventual o verandă pe unde să ne facă cu mîna. Pe aici, a început să primească mîncare, ne-a luat niște pufuleți din mînă și i-a dus în vastele lui apartamente. Cred, totuși, că erau pe undeva prin preajma unor țevi de apă pentru că în aceeași seară am simțit în baie un miros puturos de bășină. Dihorul dormea undeva bine-mersi sub casa noastră.

81481019 621902428555299 1599258586226098176 n jpg jpeg

Pe Facebook a stîrnit o mică isterie. A fost distribuit pe grupuri de iubitori de dihori, dar și la „rozătoare“. Ați pierdut cumva un dihor? Îl recunoaște careva? De unde a fugit? A fost numit „blănosul“ și „banditul“. La început, am primit mesaje cu sfaturi – ce mănîncă, ce comportament are, cum să te apropii de el, am primit inclusiv un fișier audio cu niște sunete specifice care o să-l facă să iasă din gaură. Categoric, nu voiam să păstrăm animalul. Nici în cea mai bogată imaginație a mea nu m-aș putea închipui avînd grijă de un dihor. Apoi am primit vreo 30 de mesaje de la potențiali iubitori de dihori, de tipul „Mai aveți dihorul? Aș vrea să-l iau eu, vă rog!“, „De cînd îmi doresc un dihor!“ etc. M-am tot întrebat ce ar putea să facă toți acești oameni de vîrste diferite cu bietul dihor. Cu ce i-ar putea face el mai fericiți? Norocul nostru a fost că, prin toate aceste mesaje de întrajutorare dihorească, am dat și de un tînăr biolog, care a venit la noi acasă, prompt și profesionist, cu o cușcă-capcană pe care a montat-o în fața găurii. A umplut-o cu pește din conservă și cu mîncare pentru mîțe. Dihorul a ieșit, în sfîrșit, din viziună și am putut să-l vedem în toată splendoarea lui, dînd tîrcoale cuștii – într-adevăr, un animal fabulos, cu capul lui mic, de ursuleț, dar cu corpul subțire, lung și agil, plus coada, era chiar mai mare decît o mîță și absolut nepotrivit locului în care ne aflam. Totuși, cușca-capcană nu i‑a prezentat nici o încredere, așa că nu s-a lăsat prins prea ușor și s-a retras la el, în gaură. L-am pîndit toată noaptea, erau minus 6 grade, să nu înghețe cumva bursucul! Timp în care am primit încontinuu telefoane și mesaje de la gașca iubitorilor de dihori: „Păi, nu i-a pus bine pește! Ce e el, vidră?!“, „Trebuia să-i pună inimi proaspete de pui!“, „Ce știu biologii ăștia? Habar n-au care e treaba cu dihorii…“, „Nu vă supărați… nu vreți să venim acum și să vă ajutăm să prindeți dihorașul? (era cam ora 10 seara) Tare mi-e că nu mai rezistă încă o noapte pe stradă… sînt atît de sensibili!“.

A doua zi, dis-de-dimineață, pe cînd noi dormeam, pe dihor l-a răzbit foamea și a intrat în cușca-capcană. L-am dus în casă, la cald, și l‑am urmărit ceva vreme în cușcă fără să îndrăznim să punem mîna pe el, pînă cînd a venit biologul să-l ia și să-l ducă la fundația „Visul Luanei“. A făcut caca, pipi și după aia iar caca, a mai dat vreo două bășini din alea care îți mută nasul. Era speriat, placid și nu la fel de simpatic ca atunci cînd își scotea capul prietenos din gaura vizuinii lui. Nu era o soluție să rămînă acolo, desigur, dar m‑am gîndit că acele zile de libertate în care și-a construit de unul singur o vizuină și a supraviețuit au fost cea mai frumoasă perioadă din viața lui. Pentru că (am aflat ulterior) era, de fapt, o dihoriță nesterilizată, poate că le va și povesti copiilor și nepoților ce vor deveni animale de apartament cum e să fii un dihor liber și de capul tău, poate cum e să ieși la bere cu băieții, dacă ai băieți prin preajmă, și să te întorci la ce oră vrei tu în apartamentele tale puturoase. Alte învățăminte ar fi: 1) Sîntem atît de alienați de marile orașe încît orice animal, în afară de pisică, cîine și porumbel, ni se pare de domeniul fantasticului; 2) Facebook-ul și comunitățile sînt în principiu bune, însă e ușor să se creeze isterii din orice, de la a salva dihori la a pune bombe pentru a‑i scoate din vizuini pe cei care nu corespund, din aceeași specie; 3) Dihorul, bursucul, viezurele sau ce-o fi fost el mi-a înveselit atît de mult începutul de an încît am adoptat o pisică.

Foto: Adina Popescu

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a căsătorit. Cum a arătat marele eveniment: „M-am trezit soție” FOTO
Fiica cunoscutului rapper Eminem, Hailie Jade Scott, și-a pus pirostriile. Tânăra de 28 de ani s-a căsătorit cu Evan McClintock sâmbătă, 18 mai, în orașul Battle Creek, Michigan.
image
Fiica Lisei Marie Presley se opune licitației Graceland, proprietatea emblematică a legendarului Elvis Presley
Nepoata lui Elvis Presley, actrița Riley Keough, încearcă să împiedice vânzarea Graceland, reședința regretatului cântăreț din Memphis, Tennessee, relatează BBC.
image
Vești bune pentru șoferii de camion: soluții pentru traficul intens din vama Giurgiu-Ruse
Șoferii de TIR ar putea scăpa de cozile interminabile din punctul de trecere al frontierei Giurgiu-Ruse. Autoritățile române și bulgare vor să redeschidă conexiunea de feribot pe ruta Giurgiu-Ruse pentru a reduce traficul intens și blocajele de pe podul peste Dunăre.

HIstoria.ro

image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.
image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.