Noi, prostovanii
Am avut o discuție cu fiu-miu care se cam chinuie să priceapă anumite semnale trimise de fetele de vîrsta lui. Ca om ajuns aproape la 50 de ani, am zis că am o datorie morală să las moștenire viitorului țărișoarei cîteva dintre experiențele mele.
În general, noi, masculii, avem probleme grave în a traduce ceea ce voi, viitoare iubite ale prostovanilor din regnul nostru, doriți de la noi. Noi nu funcționăm bine cu ambiguități.
„Dacă vrei, poți să mă suni.“ Noi, în general, înțelegem că, dacă vrem, putem să vă sunăm. În sensul că avem o alegere între a vă suna sau nu fără nici o consecință, indiferent de alegere. Desigur, voi, de fapt, credeți că ne-ați dat un ordin clar, dar elegant, să vă sunăm. În următoarele trei ore, altfel dovedim că sîntem nemernici și că nu vă merităm. Nu că nu ați avea dreptate, numai că noi chiar nu facem diferența între diferitele tonuri ale vocii dumneavoastră. Înțelegem cînd începeți să șuierați că e beleaua cît casa, dar între tonul de „îmi ești drag“ și cel de „te muți la mă-ta“ nu distingem alte nuanțe.
„Nu vreau nimic.“ Noi pricepem că nu vreți nimic. Nu că tocmai am intrat în aventura vieții noastre și că ceea ce urmează este o inițiere mistică. Inițiere menită să ne facă să pricepem că nimicul este ceva mega-special care să dovedească faptul că înțelegem cît de deosebite sînteți. Nimicul poate fi orice, lucruri insignifiante, de la aerul de pe plaja unde a visat ea că ar trebui să o duci pînă la atmosfera din interiorul mașinii ăleia care se asortează cu rochia aia bună. Sau un inel cu diamant, că diamantul este practic un nimic, niște carbon, acolo, care s-a așezat cum trebuie. Nu că noi am fi mai breji cu dorințele noastre – chiar din contra, noi sîntem mult mai nesimțiți cu ceea ce ne dorim, că nu cred că există vreo femeie care să-și fi cumpărat mașină de 18 milioane de stat în trafic, ca boul ăla de Ronaldo. La noi, nimic înseamnă maximum șase găleți de bere și 43 de mici.
„Întîrzii un pic.“ Noi ne așteptăm ca picul să fie măsurabil în minute normale și nu în minute d-alea de stat la meci cu băieții. În mod sigur nu înțelegem că este un test menit să demonstreze importanța relației pe care o avem și să verifice valoarea pe care ea o are în ochii noștri. Așteptarea este și ea inițiatică, pentru că va dovedi puterea noastră lăuntrică în cazul în care va trebui să ne batem cu zmeul, balaurul sau vitregiile sorții, dar noi nu știm asta. Faptul că noi ne gîndim că ora aia de așteptare e pierdere de vreme este evident o dovadă clară de lipsă de maturitate și de bun-simț. Voi ne dați oportunitatea de a medita, de a ne gîndi la ceea ce contează, de a vă dovedi că sîntem de încredere și că vă iubim cu adevărat, dar nouă, mîrlanilor, ni se pare că v‑a luat prea mult timp costumarea și machiajul demn de filmele cu Zorro.
„Hai, ține-mă în brațe.“ Noi credem că trebuie să vă luăm în brațe. Noi vă luăm în brațe așa cum mutăm mobila sau un sac de cartofi. Cu suflet, cu entuziasm, cu scop, dar luat în brațe, nu figura aia pe care doar dacă ești maestru yoghin și virtuoz la cîntat la talangă o poți face. Nu pricepem că asta este îmbrățișarea aia pentru care ar fi trebuit să exersezi toată viața. Că nu poți să o iei în brațe orișicum și că, dacă degetul mic de la mîna dominantă și sprînceana dreaptă, colțul din stînga nu stau cum trebuie, e clar că nu o mai iubești.
„Te-ai plictisit?“ Noi simțim capcana. Veți vedea asta din reacțiile noastre de suricate bete. Știm că e un pericol undeva, dar nu ne este deloc clar unde e pericolul. Vor fi unii dintre noi care își vor pierde pentru cîteva minute abilitatea de a vorbi. Ochii ăia cît cepele și tremuriciul sînt toate semne că înțelegem că ar trebui să spunem că nu, dar am văzut deja cinci episoade din Sex and the City și nu ne mai pasă chiar atît de mult dacă mai trăim să vedem și sezonul următor.
„Ești bine?“ Dacă ați putea auzi, în creierul nostru s-ar auzi un țipăt disperat ca-n filmele de groază bune. E ca și cum ați deschide 11 chestii în același timp pe un MAC plus o aplicație Microsoft sau două pe un PC. Ne blocăm. Noi sîntem bine dacă e o chestie de sex, după gălețile de bere menționate mai sus sau la meci. Cum este foarte puțin probabil ca întrebarea să vină în oricare dintre situațiile amintite, bănuim că e un mesaj secret, că ar trebui să facem ceva care să vă convină vouă. Cum berea și meciul știm sigur că nu vă pasionează, ne gîndim, firesc, la sex. Figura aia de lovit de dambla, dar cu bale, de acolo vine.
Este desigur logic să vă așteptați ca noi să pricepem că toate cele arătate aici au multiple răspunsuri în funcție de vreme, de poșetă, de cum s‑a îmbrăcat vaca aia care vă supără pe voi la serviciu, de nuanța de fuchsia a pantofilor și dacă ați reținut sau nu prea multă apă în ultima vreme. Din păcate, este o așteptare greșită, așa cum și noi ne așteptăm să vă bucure poantele noastre idioate, să fiți pasionate de motoare și să apreciați inteligența domnișoarelor din Playboy.
