Brexit, Megxit
Atunci cînd, după doar 11 luni pe tron, Eduard al VIII-lea al Marii Britanii renunța la privilegiul de a fi șef de stat în numele iubirii pentru o americană divorțată, publicul britanic a fost șocat. O decizie de neînțeles pentru conservatori, o dovadă de romantism incurabil pentru cei mai sensibili la astfel de interpretări. Criticile din presa vremii au fost cumva reținute, însă cînd un articol anonim care spunea tot ce nu putea fi spus în paginile ziarelor a început să circule prin societatea londoneză, poliția a refuzat să caute autorul, motivînd ireverențios că, din punct de vedere al organelor de cercetare, textul e foarte bine scris și nu există motive de contestare a acurateții informațiilor.
S-au scris cărți și s-au făcut filme despre această poveste care, zilele astea, revine brusc în atenție, după ce prințul Harry al Marii Britanii și soția sa, ducesa de Sussex, Meghan Markle, au anunțat că vor să se retragă parțial din rolul de reprezentanți „seniori“ ai monarhiei. Sau, cum s-au grăbit cîțiva observatori să exclame: „Megxit“.
Similitudinile dintre cele două cupluri sînt multe. Meghan, ca și Wallis Simpson, partenera lui Eduard, este americană, fără urmă de sînge regal și nu este la prima căsătorie. Ambele și-au cunoscut prinții cînd aveau 34 de ani.
Cuplul contemporan, la fel ca acela din anii ’30, are o problemă pe care o vrea rezolvată de contribuabilul britanic: banii. Veniturile din fonduri publice, natura veniturilor din fonduri private și costurile pentru asigurarea protecției celor doi sînt toate subiect de negociere. Harry și Meghan au intuit că dorința de a se retrage va crea discuții legate de nota de plată pentru viitorul lor stil de viață și au precizat, atunci cînd au făcut anunțul, că lucrează pentru obținerea independenței financiare. Felul în care această parte a anunțului a fost exprimată a reușit mai degrabă să enerveze diverși comentatori britanici. Spre deosebire de anii ’30, presa britanică nu e tocmai reținută, iar opiniile inconfortabile zburdă, din fericire, în libertate. O parte dintre cei care le exprimă văd în frustrarea ce se poate deduce printre rînduri o dovadă de nerecunoștință din partea unor oameni pentru care priviligiul e natural. Alții, la fel ca și în 1936, văd în americana măritată cu un prinț un personaj insensibil la detaliile delicate ale apartenenței la cea mai celebră familie a lumii.
De altfel, tratamentul pe care Harry și Meghan îl primesc din partea reporterilor e unul dintre principalele motive invocate pentru distanțarea celor doi de îndatoririle legale. Mama lui Harry și a prințului William a murit în 1997, urmărită de paparazzi pe străzile Parisului. În interviuri mai vechi, Harry nu s-a ferit să facă această comparație atunci cînd a vorbit despre felul în care soția sa este tratată de tabloide.
Iar nemulțumirea sa nu e tocmai lipsită de temei. Publicația americană Buzzfeed a pus față în față articole din ziarele britanice care tratau subiecte asemănătoare în care soțiile celor doi prinți erau surprinse. Antipatia redacțiilor Daily Mail, The Sun sau Express față de Meghan Markle este atît de evidentă încît e undeva la granița ridicolului. Ceea ce la Kate Middleton e văzut ca elegant, suav sau simpatic, la Meghan Markle e ridicol, nepotrivit sau chiar periculos. Și nu, nu e vorba de subiecte majore, ci de mici non-știri legate de alegerea unui buchet de flori sau a ținutei pentru cîte un eveniment public. Sînt 20 astfel de exemple culese de Buzzfeed, dar numărul lor e probabil în zona sutelor sau miilor.
De partea sa, regina Marii Britanii a fost în mod evident surprinsă de supărarea nepotului său, acest lucru fiind evident și din reacția oficială și din cele „pe surse“, din ambele direcții răzbătînd o oarecare emoție pe care suverana nu își dă voie în general să o arate. De asemenea, intuind o criză de relații publice, familia regală a dat dovadă de solidaritate, evitînd să emită opinii diverse pe marginea subiectului. Din contra, un soi de consiliu de familie convocat rapid a decis să instituie o perioadă de tranziție care să facă mai ușoară retragerea cuplului Harry-Meghan în plan secund.
Ceea ce nu e această întîmplare e o criză constituțională. Spre deosebire de Eduard, Harry nu este rege, iar șansele sale de a accede la tron au devenit în ultimii ani, odată cu nașterea copiilor cuplului William – Kate Middleton, tot mai mici. În afara enervărilor, uneori cu iz xenofob, ale presei britanice, legătura sa cu Meghan nu e contestată nici de Biserica Anglicană și nici de premierii statelor care formau odată imperiul britanic. Eduard al VIII-lea a avut, din acest punct de vedere, o opoziție mult mai dură atunci cînd a decis să nu renunțe la americana sa.
Prezența sau absența lui Harry din activitățile Casei Regale ține mai degrabă de un delicat joc de imagine al cărui unic scop este prezervarea unei percepții pozitive pentru o instituție al cărei rost devine din ce în ce mai greu de explicat rațional și nu sentimental. Acesta este un lucru pe care chiar strategii Casei Regale l-au înțeles destul de bine în ultimii ani, cînd s-au făcut eforturi pentru a prezenta o monarhie modernă, mai conștientă de privilegiu și mai apropiată de oameni.
În ce măsură tactica aceasta funcționează rămîne de văzut. Cert e că, sub un curent izolaționist și cu țara mergînd într-o direcție neclară, britanicii au încă la dispoziție această mică consolare a refugiului simbolic în instituții tradiționale. După 31 ianuarie, cînd țara va părăsi prea „progresista“ Uniune Europeană, probabil va fi nevoie inclusiv de așa ceva.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
Foto: wikimedia commons
