Turbionul morţii pe planetă

Publicat în Dilema Veche nr. 830 din 16 - 22 ianuarie 2020
Lichidarea doctrinei europene de deschidere treptată spre Iran jpeg

Există „serii negre“ care te pun pe gînduri, care te fac să crezi că noi, oamenii, nu avem uneori capacitatea de a înţelege anumite lanţuri cauzale şi nici natura lor.

La începutul acestui an, începînd cu data de 3 ianuarie, Iranul a fost „lovit“ de o astfel de serie neagră stupefiantă. Lichidarea cu ajutorul unei drone, de către americani, pe teritoriul irakian, a generalului iranian Qassem Soleimani a declanşat o enormă emoţie în Iran şi în regiune. La înmormîntarea generalului, în oraşul său natal, pe 7 ianuarie, au mai murit, în urma unei busculade, în jur de 50 de persoane. Ca şi cum acest „tribut“ adus morţii nu ar fi fost suficient, miercuri, 8 ianuarie, o rachetă lansată din greşeală de un gardian al Revoluţiei a doborît un avion ucrainean provocînd moartea a încă 176 de oameni. Iar joi, 9 ianuarie, un autobuz s-a prăbuşit într-o prăpastie într-o regiune muntoasă situată la 150 de kilometri nord-est de Teheran, ceea ce a mai însemnat 19 cadavre şi cîţiva răniţi. Sigur că autobuzul nu are legătură cu secvenţele precedente, dar acumularea de morţi în condiţii de tensiune, de fanatism, de emoţie colectivă, de explozii de ură, de jurăminte de răzbunare, de ameninţări şi contraameninţări şi de mediatizare la extrem a evenimentelor parcă ne trimite la un film de ficţiune.

Uneori mă întreb dacă pe planetă nu bîntuie un fel de turbion al morţii şi dacă nu cumva el găseşte din cînd în cînd cîte un teren propice pentru a îngurgita chiar mai mulţi morţi decît îi trebuie… Că acest turbion (a cărui existenţă nu pot să o dovedesc cu argumente raţionale) se hrăneşte cu vieţi care nu îşi termină cursul în mod „natural“, este evident. În prima jumătate a secolului trecut, turbionul a bîntuit în special în Europa, apoi s-a mutat în zona Asia-Pacific. A întîrziat mulţi ani deasupra Vietnamului, a peninsulei coreene, a Cambodgiei. S-a deplasat apoi în zona Mediteranei, întîi în Orientul Apropiat şi apoi în Orientul Mijlociu…

Mişcările acestui turbion par uneori dezordonate. El are şi capacitatea de a se dedubla, de a deveni chiar multiplu şi de a devora vieţi pe mai multe meridiane ale globului în acelaşi timp. Între 1970 şi 2002, el s-a abătut asupra multor ţări din Africa pe care le-a decimat: Angola, Liberia, Congo… 35 de războaie, majoritatea lor interne.

În Afganistan, turbionul morţii funcţionează din plin de 40 de ani. Irakul şi Iranul s-au aflat în război între 1980 şi 1988. Iar din 2003 încoace, de cînd au intervenit americanii în Irak cu speranţa că ar putea impune democraţia în toată regiunea, turbionul morţii a revenit pe vechile pămînturi ale Tigrului şi ale Eufratului, acolo unde s-au pus pe vremuri bazele civilizaţiei…

Turbionul dă tîrcoale şi Europei, ca şi cum aceasta ar fi o citadelă mai greu de fisurat în acest moment. Siria, Libia, Ucraina sînt focare de război cu evidentă tendinţă de internaţionalizare la porţile Europei.

Dar turbionul morţii ia şi alte forme, cum ar fi incendiile din Australia. Ele reamintesc lumii cît de scump este preţul plătit de om cînd refuză să vadă lucruri simple, cum ar fi acela că încălzirea atmosferei se datorează propriei sale inconştienţe. Pe data de 12 ianuarie s-au împlinit zece ani de la o altă dramă cumplită, cutremurul de pămînt din Haiti, soldat la acea oră cu peste 200.000 de morţi, peste 300.000 de răniţi şi 1.300.000 de oameni fără adăpost.

Dacă turbionul morţii dispune din abundenţă de atîta hrană, faptul se datorează în primul rînd oamenilor care refuză să înveţe din greşelile trecutului şi nu reuşesc să se proiecteze în viitor altfel decît prin violenţă, megalomanie, raporturi de dominaţie… Potrivit Institutului olandez de relaţii internaţionale, între anul 1900 şi anul 2000 în jur de 231 de milioane de persoane au murit în conflicte şi războaie, deci ca urmare a unor „decizii de origine umană“.

Uniunea Europeană este prima încercare raţională, concretă şi încoronată cu succes de stopare a turbionului şi de ruptură definitivă cu lanţul de erori ducînd la violenţă. Ceea ce nu a reuşit să împiedice însă, între 1992 şi 1996, izbucnirea unui război interetnic în Balcani, conflict soldat cu o sută de mii de morţi chiar sub ferestrele marilor cancelarii, la două ore de avion de Paris, de Roma, de Londra, de Berlin…

Diplomaţia europeană face mari eforturi în prezent, unele vizibile şi altele invizibile, de a repune dialogul în centrul strategiilor internaţionale pentru ca turbionul morţii să poată fi frînat. Cancelarul german Angela Merkel a efectuat o vizită la Moscova, unde se va duce în mai şi preşedintele francez Emmanuel Macron. Londra, Parisul şi Berlinul i-au spus clar preşedintelui american Donald Trump că nu vor denunţa tratatul nuclear semnat cu Iranul, aşa cum le-a cerut (tot foarte clar) liderul de la Casa Albă. Franţa a semnat un acord cu cinci ţări din zona Sahelului pentru a stopa acolo turbionul jihadist, iar Turcia şi Rusia au căzut de acord să privilegieze dialogul în Libia şi să slăbească puţin presiunea la Idlib, în nord-estul Siriei.

S-ar părea că, atunci cînd au distrus avionul ucrainean care tocmai decolase de la Teheran, gardienii Revoluţiei erau atît de nervoşi încît au crezut că aparatul era, de fapt, o rachetă inamică şi că intraseră deja într-un război total. Turbionul morţii are în orice caz şi această putere, de a-i face pe oameni să-şi piardă judecata, ba chiar să devină nebuni.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

iCAUR V27 (3) jpg
De la debutul european în România la fabrica din China: iCAUR pregătește International User Summit 2026
La doar câteva săptămâni de la lansarea oficială în România, prima sa piață europeană, iCAUR se pregătește să reunească pasionați de automobile, reprezentanți ai presei și parteneri internaționali în cadrul 2026 iCAUR International User Summit.
batran SURSA Pixabay
Un bătrân de 90 de ani din Iași a primit în casă o tânără pe care voia să o ajute. A rămas fără economiile de-o viață
Un gest de bunătate s-a transformat într-o pierdere uriașă pentru un bărbat de 90 de ani din Iași. Acesta a primit în locuință o tânără de 27 de ani, care i-ar fi spus că vrea să împrumute câteva cărți.
847496580 1527305306097677 6996053566867282813 n jpg
O piatră misterioasă, descoperită în fața unei case, a scos la iveală o comoară egipteană veche de 3.300 de ani
O descoperire arheologică remarcabilă a avut loc în localitatea Behbeit El-Hagar din Egipt, după ce un locuitor a observat pe proprietatea sa un bloc de piatră acoperit cu inscripții.
avion francez NATO FOTO X Armee francaise jpg
Bulgaria solicită o implicare NATO mai puternică la Marea Neagră. Cere avioane de luptă suplimentare și sisteme antidronă după recentele incidente
Bulgaria a cerut oficial Alianței Nord-Atalntice (NATO) desfășurarea unor avioane de luptă și a unor sisteme antidronă suplimentare pe teritoriul său, în contextul intensificării atacurilor cu drone asupra transportului comercial din Marea Neagră.
img Tezaur jpg
Aurul tau valoreaza mai mult la TEZAUR
TEZAUR, unul dintre brandurile consacrate pe piata serviciilor de amanet din Romania, a anuntat lansarea campaniei „TEZAUR SPARGE PIATA”, prin care ofera noi preturi pentru aurul amanetat
img Tezaur jpg
Aurul tau valoreaza mai mult la TEZAUR
TEZAUR, unul dintre brandurile consacrate pe piata serviciilor de amanet din Romania, a anuntat lansarea campaniei „TEZAUR SPARGE PIATA”, prin care ofera noi preturi pentru aurul amanetatat
lingouri aur profimedia jpg
Prețul gramului de aur, 16 octombrie 2026. Aurul s-a scumpit pentru a doua zi consecutiv
Prețul gramului de aur a crescut vineri, 16 octombrie 2026, potrivit cotației anunțate de Banca Națională a României (BNR). Un gram de aur a ajuns la 637,7784 lei, după ce în ședința precedentă fusese cotat la 636,0040 lei.
curs euro leu jpg
Curs valutar BNR, 16 octombrie 2026. Euro și dolarul au scăzut, francul elvețian și lira sterlină au crescut
Banca Națională a României (BNR) a publicat vineri, 16 octombrie 2026, noile cotații pentru principalele valute. Euro a scăzut ușor, până la 5,3368 lei, în timp ce dolarul american a coborât la 4,7430 lei. Francul elvețian și lira sterlină au înregistrat creșteri.
Razboi Ucraina Rusia recoltare cereale agricultura combina în regiunea Harkov Ucraina FOTO EPA-EFE
Despăgubiri de până la 200 de euro pe hectar pentru secetă și credite mai ieftine pentru fermieri, în programul de guvernare
Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede deblocarea despăgubirilor pentru seceta din 2025, un mecanism permanent de asigurare împotriva secetei și facilități de creditare pentru fermieri.