Cum am trăit revoluția – Memorialistică (3)

Publicat în Dilema Veche nr. 829 din 9 - 15 ianuarie 2020
Lupta politică la noi jpeg

În ultimele luni am fost asaltați zi de zi, seară de seară – era previzibil! –, de informații, interviuri, analize, dezbateri, dezvăluiri decise să lămurească adevărul despre „evenimentele“ din decembrie 1989. Fiecare „emițător“ (jurnalist, analist, politician, participant direct, martor sau martir) vorbea, de regulă, cu aplombul celui aflat în posesia adevărului evident, dar „ascuns“. Problema era că „evidențele“ se băteau cap în cap: eram confruntați cu adevăruri definitive, suverane, care însă nu se prea potriveau între ele. Toți știau, dar fiecare știa altceva. A existat, totuși, o formă de consens: „scenariile“ prevalau asupra faptelor, cetățenii români n-au prea avut legătură cu revoluția (jocurile fiind făcute de „teroriști“ străini, de oculta mondială, de iredentiștii maghiari, de spionii ruși, de serviciile secrete locale și planetare). Și, de fapt, nu a fost o „revoluție“, ci o lovitură de stat, care n-a adus cu sine nici o schimbare politică radicală, ci doar o manevră subversivă de înlocuire a unui eșantion de politruci cu altul. În rest, totul a rămas neschimbat! Concluzia (tristă, totuși) este că românii n‑au participat la evenimentele din decembrie ’89 ca eroi, ca voci ale nemulțumirii generale, ci ca fraieri, manipulați de tot soiul de organizații și interese impure, ca victime (inocente) ale unui elan revoluționar contrafăcut. Nu sînt singurul (din țară, dar și din străinătate) care socotește acest mod de a „demitiza“ istoria drept nedrept, grosolan și schimonositor. A spus‑o, între alții, și un cunoscut om de stînga maghiar (Gáspár Miklós Tamás): românii au înclinația toxică de a se autoflagela. Ne-a reușit o revoltă fondatoare, o schimbare radicală de paradigmă politică și existențială, iar noi ne grăbim, cu o voluptate suspectă, să o demolăm. „A se slăbi! N-a fost nimic! Ne‑am făcut‑o cu mîna altora! Unde mai pui că viața noastră a rămas la fel, dacă nu cumva a ajuns mai rea decît înainte!“ Încet-încet, Ceaușescu e deplîns ca o victimă politică, judecată sumar și abuziv într-un proces nedrept, pus la cale de conspiratori lacomi.

Nu voi intra acum în detaliile acestor teorii, întrebîndu-i, de pildă, pe „specialiști“ ce cred despre „corectitudinea“ proceselor și execuțiilor din timpul Revoluției Franceze (comemorată festiv, la ea acasă, ca sărbătoare națională), nu voi întreba nici cum ar fi trebuit să arate lucrurile, într-o versiune realist legitimă: să se fi format pe loc un guvern cu oamenii din stradă? Să fi fost numit prompt Corneliu Coposu (despre care „poporul“ nu știa pe atunci nimic) în funcția de președinte? Să se fi suspendat orice formă de guvernare pînă la organizarea unor alegeri libere? Desigur, nu s‑a optat pentru soluțiile cele mai bune, s‑au făcut greșeli, ar fi existat variante mai inteligente de ieșire din criză, n-am fost pregătiți pentru „cadoul“ pe care l-am primit din partea contextului geopolitic favorabil, din partea „norocului“ autohton, din partea curajoșilor care au ieșit în stradă. Și, mai ales, n-am avut o  minimă „pre-istorie“ a saltului spre mai bine: n-am avut Primăvara de la Praga, Solidaritatea poloneză, Dubcek, Havel, Michnik etc.

Imaginea mea despre revoluție e mai simplă și, pentru iubitorii de complexități subtile, dezamăgitoare. Luați pe nepregătite, am alunecat rapid într-o generală confuzie. Nici armata, nici Securitatea, nici nomenclatura mai veche sau mai nouă, nici populația majoritară n‑au avut, pînă în 25-26 decembrie, o imagine clară a ceea ce se întîmpla. Am scăpat de Ceaușescu? Dar dacă revine? Dacă regimul își recuperează autoritatea și trece la represiune? Să tragem sau să nu tragem? Și dacă tragem, în cine să tragem ca să nu plătim scump în cazul unei restaurații? Un amestec nebulos de dezordine ierarhică, lașitate instituțională, bîlbîială decizională a dus, pentru zile întregi, la haos, ipoteze și informații false, scenarii fanteziste, nesiguranță comportamentală. E fundalul pe care s-au dovedit eficiente „explicații“ aflate tradițional la îndemînă: străinii, conspirații intrapartinice, teroriști ceaușiști, servicii secrete din vecini și de aiurea, „loviluție“. Despre românii care au ieșit în stradă în București și în alte orașe, despre sacrificiul răzvrătiților, despre evoluția inconturnabilă a lucrurilor în Europa Medie și de Est, pe scurt despre șansa istorică ce ni s-a dat, oricît părea de implauzibilă – nu prea vorbim. Toți „analiștii“, „martorii“ bine mediatizați, marii deținători de secrete nu par să aibă decît o singură preocupare: să arate cît sînt de deștepți (de vreme ce, spre deosebire de ceilalți, „s-au prins“) și să se pună în valoare, să iasă bine la judecata din urmă, ca participanți activi la miracol: lor le datorăm marea schimbare. Au pus umărul, au slujit patria, au înțeles…

În ceea ce mă privește, voi povesti, în cîteva articole următoare, cum am trăit eu „evenimentele“. Eram „consemnat“ în satul Tescani, la vreo treizeci de kilometri de Bacău, ca bibliotecar al „așezămîntului“ „George Enescu“. Fără familie, fără dreptul de a părăsi locul, dar bucuros să fiu pe mîna unui director admirabil omenește: Alexandru Popovici. Cultivat, plin de umor, discret și solidar. De-a lungul lunii decembrie, îmi petreceam serile ascultînd Europa Liberă, pentru a afla noutăți despre spectaculoasele cutremure politice din fostele țări comuniste. Ascultam chiar și emisiuni care se repetau în cursul zilei, în speranța că vor apărea știri noi. Sincer vorbind, nu credeam că „vîrtejul“ ne va putea atinge și pe noi. Or, deodată, pe 22 decembrie, la amiază (12, 12 și ceva), pe ecranul televizorului de la cantina instituției au apărut Dinescu și Caramitru, în cunoscutul episod cu „Dictatorul a fugit! Am învins!“. Întîmplător, tocmai intraseră în sală doi țărani din sat care aduceau, uneori, ouă sau lapte pentru bucătărie.Văzînd, stupefiați, scena, amîndoi au căzut în genunchi și au început să se închine. Pentru mine, scena aceasta este, pînă astăzi, emblema revoluției. Singuratică, tăcută, plină de recunoștință, ireversibilă. Toate speculațiile pe care le-am tot auzit ulterior au rămas, prin contrast, de o zgomotoasă paloare. Balast „istoriografic“ sau gazetăresc încercînd să împestrițeze tonul pur al experienței trăite. Revin cu povestea săptămîna viitoare.

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.