Cum am trăit revoluția – Memorialistică (3)

Publicat în Dilema Veche nr. 829 din 9 - 15 ianuarie 2020
Lupta politică la noi jpeg

În ultimele luni am fost asaltați zi de zi, seară de seară – era previzibil! –, de informații, interviuri, analize, dezbateri, dezvăluiri decise să lămurească adevărul despre „evenimentele“ din decembrie 1989. Fiecare „emițător“ (jurnalist, analist, politician, participant direct, martor sau martir) vorbea, de regulă, cu aplombul celui aflat în posesia adevărului evident, dar „ascuns“. Problema era că „evidențele“ se băteau cap în cap: eram confruntați cu adevăruri definitive, suverane, care însă nu se prea potriveau între ele. Toți știau, dar fiecare știa altceva. A existat, totuși, o formă de consens: „scenariile“ prevalau asupra faptelor, cetățenii români n-au prea avut legătură cu revoluția (jocurile fiind făcute de „teroriști“ străini, de oculta mondială, de iredentiștii maghiari, de spionii ruși, de serviciile secrete locale și planetare). Și, de fapt, nu a fost o „revoluție“, ci o lovitură de stat, care n-a adus cu sine nici o schimbare politică radicală, ci doar o manevră subversivă de înlocuire a unui eșantion de politruci cu altul. În rest, totul a rămas neschimbat! Concluzia (tristă, totuși) este că românii n‑au participat la evenimentele din decembrie ’89 ca eroi, ca voci ale nemulțumirii generale, ci ca fraieri, manipulați de tot soiul de organizații și interese impure, ca victime (inocente) ale unui elan revoluționar contrafăcut. Nu sînt singurul (din țară, dar și din străinătate) care socotește acest mod de a „demitiza“ istoria drept nedrept, grosolan și schimonositor. A spus‑o, între alții, și un cunoscut om de stînga maghiar (Gáspár Miklós Tamás): românii au înclinația toxică de a se autoflagela. Ne-a reușit o revoltă fondatoare, o schimbare radicală de paradigmă politică și existențială, iar noi ne grăbim, cu o voluptate suspectă, să o demolăm. „A se slăbi! N-a fost nimic! Ne‑am făcut‑o cu mîna altora! Unde mai pui că viața noastră a rămas la fel, dacă nu cumva a ajuns mai rea decît înainte!“ Încet-încet, Ceaușescu e deplîns ca o victimă politică, judecată sumar și abuziv într-un proces nedrept, pus la cale de conspiratori lacomi.

Nu voi intra acum în detaliile acestor teorii, întrebîndu-i, de pildă, pe „specialiști“ ce cred despre „corectitudinea“ proceselor și execuțiilor din timpul Revoluției Franceze (comemorată festiv, la ea acasă, ca sărbătoare națională), nu voi întreba nici cum ar fi trebuit să arate lucrurile, într-o versiune realist legitimă: să se fi format pe loc un guvern cu oamenii din stradă? Să fi fost numit prompt Corneliu Coposu (despre care „poporul“ nu știa pe atunci nimic) în funcția de președinte? Să se fi suspendat orice formă de guvernare pînă la organizarea unor alegeri libere? Desigur, nu s‑a optat pentru soluțiile cele mai bune, s‑au făcut greșeli, ar fi existat variante mai inteligente de ieșire din criză, n-am fost pregătiți pentru „cadoul“ pe care l-am primit din partea contextului geopolitic favorabil, din partea „norocului“ autohton, din partea curajoșilor care au ieșit în stradă. Și, mai ales, n-am avut o  minimă „pre-istorie“ a saltului spre mai bine: n-am avut Primăvara de la Praga, Solidaritatea poloneză, Dubcek, Havel, Michnik etc.

Imaginea mea despre revoluție e mai simplă și, pentru iubitorii de complexități subtile, dezamăgitoare. Luați pe nepregătite, am alunecat rapid într-o generală confuzie. Nici armata, nici Securitatea, nici nomenclatura mai veche sau mai nouă, nici populația majoritară n‑au avut, pînă în 25-26 decembrie, o imagine clară a ceea ce se întîmpla. Am scăpat de Ceaușescu? Dar dacă revine? Dacă regimul își recuperează autoritatea și trece la represiune? Să tragem sau să nu tragem? Și dacă tragem, în cine să tragem ca să nu plătim scump în cazul unei restaurații? Un amestec nebulos de dezordine ierarhică, lașitate instituțională, bîlbîială decizională a dus, pentru zile întregi, la haos, ipoteze și informații false, scenarii fanteziste, nesiguranță comportamentală. E fundalul pe care s-au dovedit eficiente „explicații“ aflate tradițional la îndemînă: străinii, conspirații intrapartinice, teroriști ceaușiști, servicii secrete din vecini și de aiurea, „loviluție“. Despre românii care au ieșit în stradă în București și în alte orașe, despre sacrificiul răzvrătiților, despre evoluția inconturnabilă a lucrurilor în Europa Medie și de Est, pe scurt despre șansa istorică ce ni s-a dat, oricît părea de implauzibilă – nu prea vorbim. Toți „analiștii“, „martorii“ bine mediatizați, marii deținători de secrete nu par să aibă decît o singură preocupare: să arate cît sînt de deștepți (de vreme ce, spre deosebire de ceilalți, „s-au prins“) și să se pună în valoare, să iasă bine la judecata din urmă, ca participanți activi la miracol: lor le datorăm marea schimbare. Au pus umărul, au slujit patria, au înțeles…

În ceea ce mă privește, voi povesti, în cîteva articole următoare, cum am trăit eu „evenimentele“. Eram „consemnat“ în satul Tescani, la vreo treizeci de kilometri de Bacău, ca bibliotecar al „așezămîntului“ „George Enescu“. Fără familie, fără dreptul de a părăsi locul, dar bucuros să fiu pe mîna unui director admirabil omenește: Alexandru Popovici. Cultivat, plin de umor, discret și solidar. De-a lungul lunii decembrie, îmi petreceam serile ascultînd Europa Liberă, pentru a afla noutăți despre spectaculoasele cutremure politice din fostele țări comuniste. Ascultam chiar și emisiuni care se repetau în cursul zilei, în speranța că vor apărea știri noi. Sincer vorbind, nu credeam că „vîrtejul“ ne va putea atinge și pe noi. Or, deodată, pe 22 decembrie, la amiază (12, 12 și ceva), pe ecranul televizorului de la cantina instituției au apărut Dinescu și Caramitru, în cunoscutul episod cu „Dictatorul a fugit! Am învins!“. Întîmplător, tocmai intraseră în sală doi țărani din sat care aduceau, uneori, ouă sau lapte pentru bucătărie.Văzînd, stupefiați, scena, amîndoi au căzut în genunchi și au început să se închine. Pentru mine, scena aceasta este, pînă astăzi, emblema revoluției. Singuratică, tăcută, plină de recunoștință, ireversibilă. Toate speculațiile pe care le-am tot auzit ulterior au rămas, prin contrast, de o zgomotoasă paloare. Balast „istoriografic“ sau gazetăresc încercînd să împestrițeze tonul pur al experienței trăite. Revin cu povestea săptămîna viitoare.

O mare invenție – contractul social jpeg
O iluzie a lui Benjamin Constant
Partitura globalizării, interpretată cu patos în multe universități și în diferite cercuri de activiști din lume, are ca laitmotiv potențialul tehnologiei de a uni oamenii și de a înlătura diferențele de mentalitate, dincolo de granițele politice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Trenul de Luhansk
Dar ce te faci cînd conducerea țării tale decide că statistica poate fi contrazisă? Ajungi în trenul din Luhansk. Împrăștiat pe marginile unei gropi de obuz, ești contradicție inutilă. Atomi restituiți creației pentru reasamblare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Limitele parodiei
Dinaintea unui spectacol mai curînd grotesc, ca acela imaginat de Kremlin în noaptea dinspre 2011, avem dreptul să spunem, ca regina Victoria: „We are not amused!”.
Frica lui Putin jpeg
Unde este Rusia?
Și, în timp ce Putin pretinde în mod fals că Rusia luptă pentru ființa sa națională, Occidentul, uneori fără să-și dea seama prea bine, luptă (prin susținerea Ucrainei) cu adevărat pentru ființa sa morală.
AFumurescu prel jpg
Închiși în societatea deschisă
Noi, ăștia, muritorii de rînd, ne confruntăm, de o bună bucată de vreme, cu o problemă mai degrabă inversă: cum se face că ne simțim închiși într-o societate altminteri declarat deschisă?
Ronald Reagan   NARA   558523 jpg
Regina și președintele
Ploaia s-a oprit. Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip s-au întors pe iahtul regal, unde i-au găzduit pe președintele Ronald Reagan și pe Prima Doamnă Nancy Reagan. Au sărbătorit împreună aniversarea nunții cuplului prezidențial american.
Iconofobie jpeg
Bucuriile prostului solemn
Prostul solemn este numai individul prezentului. Pe simplitatea sa fermecătoare, gospodărească, emanată dintr-o „filozofie a clipei”, se sprijină, ultimativ, întreaga istorie...
„Cu bule“ jpeg
Bîtă
Cînd ești bîtă, cu un punct din oficiu ai șanse să iei un 5 și cu note mai mari la alte materii poți chiar să treci. Dar ăsta nu e bîtă, e lemn.
HCorches prel jpg
Ce putem face pentru elevii ucraineni
Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile.
p 7 Cicero WC jpg
Capitalismul și regina
Monarhia poate fi criticată din multe puncte de vedere. Dar faptul că Elisabeta a II-a s-a privit pe sine într-o lumină smithiană și s-a străduit să fie un exemplu de simț al datoriei și de abnegație, pentru a domoli patimile populare, nu poate fi negat.
Un sport la Răsărit jpeg
Meciurile de tipul celui dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf pot deveni mai interesante decît cele de fotbal?
Nu, stimabililor, toată ţara e un banc prost. Începeţi de la vîrful ei şi apoi să vă mai văd că strîmbaţi din nas la chivuţele astea!
Comunismul se aplică din nou jpeg
Canalele subterane peste care s-au creat universitățile
La Bologna se suprapun mai multe rînduri de civilizații, etruscă, celtă, romană, și apoi medievală, renascentistă și modernă.
Washington Gas service pnp hec 14600 14697v 02 jpg
Cine ajută pe cine
Pe subiectul energiei, România nici dacă ar vrea nu ar putea să ajute statele membre. De ce?
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Vladimir Putin se micșorează
Cere respect și primește dispreț. Sau, în cel mai bun caz, indiferență. Evenimentul istoric la care asistăm cu toții azi este micșorarea lui Vladimir Putin.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Lăsînd ironia la o parte, inițiativa rezerviștilor SRI de a „sărbători” lupta bărbătească a Securității printr-un monument instalat chiar în curtea „ghilotinei” construite de ei apare bunului-simț drept halucinantă.
Frica lui Putin jpeg
Secolul XX continuă
Lumea noastră este deci foarte departe de „sfîrșitul istoriei”, adică de o lume non-conflictuală.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ungaria – afară din UE și NATO!
Atitudinea politică a Ungariei nu e lașitate, prostie sau egoism. E calcul asumat, e politică adevărată și articulată. E vremea să culeagă consecințele asumării.
lossy page1 640px Winston Churchill LCCN2006687122 tif jpg
Regina și prim-ministrul
Peste zece ani, în 1965, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit a ocolit cu stil și grație protocolul, care spunea că suverana trebuie să ajungă ultima la orice ceremonie, sosind la funeraliile lui Winston Churchill înaintea familiei acestuia. În semn de prețuire.
Iconofobie jpeg
Pledoarie à contrecœur
Exact așa s-a întîmplat! Ipocriții m-au scos complet din viața lor care, prin iradierea stării de ipocrizie la scară mare, se dovedea a fi, pînă la urmă, viața întregii comunității.
„Cu bule“ jpeg
„Umpic”
Dacă româna nu ar fi o limbă standardizată, cu registre cultivate, ci doar una de circulație orală, cu multe instabilități și variații, umpic ar putea deveni relativ repede un nou cuvînt. Nu e cazul, desigur.
HCorches prel jpg
În pași de dans
Și chiar dacă sînt conștient că nu în toate liceele funcționează în acest fel, acolo unde lucrurile se întîmplă astfel pașii de dans ai unui eveniment de divertisment pot deveni, iată, cîțiva pași pe drumul vieții, într-o manieră formativă.
p 7 WC jpg
Recviem pentru un imperiu
Întrebarea care rămîne este în ce măsură durabilitatea Comunității Națiunilor a depins strictamente de longevitatea regretatului monarh și în ce măsură va putea fi ea menținută de succesorul reginei.
Un sport la Răsărit jpeg
După Serena, acum și Roger? Se încheie o eră?
Federer, în sine, era un sport. Sînt oameni care locuiesc într-un sport şi alţii care invită, ba nu, ordonă unui sport să locuiască în ei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cînd ajungi să crezi în propria cacealma
De ce au făcut conducătorii ruși o asemenea greșeală? De ce s-au grăbit cu un război? Una din explicații ar putea fi că „specialiștii” în false povești (narative, cum s-ar zice astăzi) au început ei înșiși să creadă în ele.

Adevarul.ro

Centrala nucleară de la Zaporojie FOTO Profimedia
Directorul centralei nucleare din Zaporojie, răpit de forțele ruse, a fost eliberat
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AEIA), Rafael Grossi, a anunțat, luni, pe pagina sa de Twitter că șeful centralei nucleare Zaporojie a fost eliberat.
Mangia11 jpg
Craiova, reacție în scandalul sexual cu Mangia: De ce au renunțat oltenii la antrenorul italian
CS U Craiova a fost nevoită să facă anumite precizări, după un caz exploziv, pornit după declarațiile obținute de GSP Live.
Nicolae Ciuca Foto gov.ro
Ciucă, despre declarațiile președintelui privind plagiatul: Pun la dispoziție ce e necesar să se elucideze acest subiect
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, în legătură cu afirmaţiile preşedintelui Klaus Iohannis privind toleranţa zero pentru plagiat, că pune la dispoziţie tot ceea ce este necesar pentru ca să se finalizeze şi să se elucideze odată acest subiect.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia