Cu pluta…
Registrul colocvial-argotic actual foloseşte imaginea plutei în două construcţii cu sensuri destul de diferite, în funcţie de selecţia verbului: insul venit cu pluta e needucat, neinformat, naiv şi chiar prost; cel dus cu pluta are manifestări de inadecvare, derută, nebunie. În ambele cazuri, pluta evocă şi verbul a pluti, metaforă a ruperii de realitate. Chiar dacă se referă la un mijloc tradiţional de transport şi sînt foarte cunoscute vorbitorilor, cele două expresii nu par a fi prea vechi. Dicţionarele generale nu le includ, atestările lexicografice provenind doar din relativ recentele dicţionare de argou şi limbaj familiar. În culegerea de proverbe a lui Iuliu Zanne sînt cîteva comparaţii, reproduse din manuscrisele lui Iordache Golescu, care arată că imaginea deplasării cu pluta era deja exploatată analogic, dar nu în sensul în care s-au dezvoltat expresiile actuale: în capitolul de comparaţii „pentru umblări“ apărea formula ca pluta pă apă, cu explicaţia „ca copacii căzuţi din munte, ce vin la vale ca o plută pă faţa apei“ (I. Zanne, Proverbele românilor, volumul IX, 1901, p. 66), iar în alt loc expresia era echivalată metaforic: „se zice de cei fără odihnă şi care sînt duşi de colo pînă colo, în voia întîmplării“ (volumul I, 1895, p. 258).
Ipostaza venirii cu pluta are o anumită ambiguitate: în general, se referă la individul intrat rapid (cu sau fără voia lui) într‑un spaţiu care nu îi e familiar, în care este (cu metafore înrudite) picat din cer, căzut din lună, căzut odată cu ploaia. Din această imagine provine ideea de dezorientare, ignoranţă, care poate deveni un eufemism pentru acuzaţia majoră de prostie: „un europarlamentar (…) care habar nu are, e venit cu pluta“ (gov.ro); „mai avem și noi creier, nu am venit cu pluta în fața lor, mai știm să citim legi!“ (tomisnew.ro); „Omul ăsta bate cîmpii ceva de speriat, e pe dinafară complet şi pare venit cu pluta“ (psnews.ro). Pentru alţi vorbitori, ideea dominantă a expresiei este cea de apariţie bruscă (şi nedorită), de transfer dintr-un spaţiu inferior: cei veniţi cu pluta sînt veneticii, barbarii, cei coborîţi din munte spre civilizaţie, needucaţi, neciopliţi – „pe filmul cu audio se vede clar cine e venit cu pluta şi cine e civilizat“ (pressalert.ro) – sau cei brusc propulsaţi în funcţii (pentru care, se subînţelege, nu sînt potriviţi): „au venit cu pluta direct miniştri, şefi de grup parlamentar, europarlamentari“ (ziare.com).
Venirea cu pluta poate fi folosită, ca şi în exemplele de mai sus, fără alte precizări – „despre cum să fii tratat ca venit cu pluta. Pe banii şi timpul tău“ (forum.softpedia.com) –; adesea este însă amplificată, permiţînd mari variaţii în privinţa „căii de acces“, a apei purtătoare. Complinirile ei evocă nume de rîuri şi fluvii, în primul rînd Bistriţa, stabil asociată cu transportul buştenilor cu pluta, dar şi Dîmboviţa, Dunărea – şi orice alt hidronim familiar vorbitorilor, actualizat în funcţie de context: „ori ai caz serios, cu dovezi, ori eşti venit cu pluta pe Bistriţa“ (hotnews.ro); „ca şi cum eu sînt venit cu pluta pe Dîmboviţa“ (facebook.com); „adică nu sînt venit cu pluta pe Dunăre. Ați înțeles?“ (ziaristii.com); „ești chiar venit cu pluta pe Bahlui“ (skyscrapercity.com); „nu am venit cu pluta pe Someş“ (gsp.ro); „am ceva cunoştinţe de specialitate, nu-s venit cu pluta pe Arieş“ (totb.ro) etc.
Intenţia ironic-depreciativă a vorbitorilor înlocuieşte rîul cu ipostaza sa urbană, minimală, umilitoare şi absurdă – conducta: „Ai venit cu pluta pă conductă“ (versuri.ro, B.U.G. Mafia); „un agarici de doi lei venit cu pluta pe conductă“ (gsp.ro). Mai mult, în locul apei curgătoare pot apărea şi alte cuvinte asociate sistemului de canalizare – canal şi robinet: „n-a venit cu pluta pe canal“ (hotnews.ro); „ei care acum au venit cu pluta pe robinet“ (napocanews.ro). Substituţiile prin asocieri metaforice şi metonimice sînt extrem de libere, creînd nesfîrşite variante de expresii mai mult sau mai puţin amuzante: „«Nu sînt venit cu pluta pe gaura de la macaroană. Nu facem alianţe cu oricine», declară belicos preşedintele filialei locale“ (ziarmm.ro).
Evident, şi pluta poate fi înlocuită de alte mijloace de deplasare, în expresii comic-absurde. De oarece succes se bucură în momentul de faţă biscuitele, de dimensiuni mai potrivite conductei decît celorlalte spaţii: „ai dreptate, sînt cam venit cu biscuitele pe conductă şi nu ştiu ce vorbesc“ (forum.softpedia.com); „nu ne-am născut ieri și nici n-am venit cu biscuitele pe Brateș“ (viata-libera.ro); „asta ca o demonstraţie că nu sînt venit cu biscuitele pe Dunăre“ (daciaclub.ro).
Formulele în care au fost înlocuite şi pluta, şi apa curgătoare sînt destul de rare, dar pitoreşti: a veni cu roata de caşcaval pe dunga gardului, semnalată mai demult, are cel puţin încă o variantă: „au venit cu roata de caşcaval pe linia ferată“ (replicaonline.ro).
Expresia care cuprinde verbul a veni este mult mai flexibilă, din punct de vedere gramatical şi semantic, decît cea cu verbul a duce. Prima are (cum se poate vedea şi din exemplele de mai sus) numeroase folosiri predicative, afirmative şi negative. Cea de-a doua apare mai ales cu verbul la participiu, cu valoare adjectivală şi însoţit de mărci de gradaţie, de atenuare sau intensificare: cam dus cu pluta, complet dus cu pluta, dus rău cu pluta, dus cu pluta rău de tot… Sensul, destul de stabil, e comun cu al altor expresii ale devierii, ale deraierii psihice (alăturea cu drumul, în bălării, sărit de pe şine etc.).
Expresiile colocviale care conţin pluta permit şi resemantizarea unor derivate vechi – plutaş capătă şi sensul „nepriceput, ignorant“: „tipul e plutaş rău, nu bangheşte mai nimic“ (ziare.com) – sau apariţia de noi derivate familiar-argotice, ca plutist: „sînt plutist total la electrice!“ (motociclism.ro); „nu sînt chiar atît de plutistă în legătură cu bebele“ (femeia.ro).
