Cum s-ar caracteriza anul 2019 din punctul de vedere al performanțelor sportivilor români?
Anul 2019, d.p.d.v. al performanţelor sportivilor români, va fi caracterizat de anul 2020. Tokyo ne va spune pe ce lume trăim şi cîte carate are, de exemplu, un aur obţinut la campionatul mondial militar de luptătoarea Alina Vuc. Să ne reamintim: la Rio, în 2016, ne-am clasat în ierarhia mondială pe medalii între – închipuiţi-vă! – Indonezia şi Bahrain. Nemaivăzut. 2019 era anul în care sportul ar fi trebuit să-şi ia avînt. Să plouă cu titluri mondiale şi europene. Şi n-a fost aşa.
În acest moment, din perspectiva impactului internaţional, sportul românesc înseamnă Simona Halep şi restul lumii. Într-un viraj ironic al destinului, speranţe la performanţe sub 5 cercuri au unii care în mod istoric nu au existat pe harta noastră olimpică, oamenii tenisului şi ai fotbalului. Asta în vreme ce discipline care ne-au clădit o faimă – gimnastica, înotul, atletismul – au ajuns la „şi altele“. Sportul nostru e un organism părăsit, vieţuind între amintiri dureroase şi iluzii. Ici-colo mai apare cîte o gaşcă de fete, precum aceea trecută a scrimei (titlu olimpic la Rio) sau cea prezentă a tenisului de masă (campioană europeană pe echipe), care seamănă cu SRL-uri de IT-şti. Vorbesc limba ţării, dar nu trăiesc cu adevărat aici. Comandourile victoriilor româneşti sînt cazuri aparte, speciale, nu caracterizează întregul. Grădina noastră, da, are încă pămînt bun ca să mai facă să răsară din cînd în cînd cîte o floare purpurie, dar, neplivită, e copleşită de buruieni între care, sigur, aceste frumuseţi rare arată încă şi mai strălucitor.
În 2019, asociate cu numele României sînt un Wimbledon şi un car de scandaluri, de la agresiunile îngrozitoare asupra sportivelor din loturile de judo, vîrîte iute sub preş de establishment, pînă la dopajul prostesc către care au fost duse de mînă de către propriii conducători handbalistele Braşovului. 2019 e o hartă a durerii şi a rătăcirii. Cel mai dramatic e că oamenii merg înainte senini, ca nişte somnabuli spre prăpastie, crezînd că sînt înconjuraţi de un popor de orbi. Şi culmea e că s-ar putea să aibă dreptate. Exemplul luminos vine de la Orban, care le-a încurajat pe handbaliste după un Mondial ratat şi le-a spus că viitorul le aparţine. Iată un premier responsabil!
P.S. Dacă vă întrebaţi care Orban, nu vă mai întrebaţi. Ălălalt.
