Cum am ajuns (iar) ministru – Memorialistică (2)

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Lupta politică la noi jpeg

După experiența de la Ministerul Culturii, eram decis să nu mai particip la nici o formulă guvernamentală. Doi ani de „administrație“ mi se păreau suficienți. Avem încă proiecte personale, pe care nu voiam să le sacrific. Decizia mea s-a fisurat totuși în momentul în care Petre Roman, după scandalul cu „lista lui Severin“, mi-a propus să preiau portofoliul rămas liber prin plecarea „împricinatului“, pe atunci ministru de Externe. Am avut slăbiciunea să accept. De ce? Cred că dintr-un amestec de vanitate, curiozitate și politețe retrospectivă. Spun „politețe retrospectivă“ cu gîndul la un episod politic, care se consumase în 1991, după căderea Guvernului Roman și înlocuirea lui cu Guvernul Stolojan. Roman participa totuși la negocierile privind componența noii echipe guvernamentale. În acest context, mi-a dat un telefon și mi-a spus că ar susține candidatura mea pentru Externe, în noua formulă executivă. Or eu cerusem să demisionez de la Ministerul Culturii încă înainte de „căderea“ întregii echipe și nu aveam sub nici o formă dorința de a mă reangaja în vreun fel. Am refuzat, deci, încercînd totuși să găsesc o formulă politicoasă, de refuz soft. Am spus, așadar, că nu mai vreau să candidez pentru nici un post, dar am adăugat, prevenitor, că mi-aș putea schimba decizia dacă, vreodată, el, Petre Roman, ar mai ajunge prim-ministru. (Ceea ce – știam în acel moment – nu era o perspectivă plauzibilă, cum, de altfel, s-a și dovedit.) Ei bine, cînd, la sfîrșitul lui 1997, Petre Roman mi-a propus să trec în fotoliul, vacant, al lui Adrian Severin, mi-am reamintit de convorbirea din 1991 și am socotit că un al doilea refuz pe aceeași temă ar putea suna ofensator. Știam, de altfel, că pentru Roman, ca președinte al Partidului Democrat, invitarea unui nemembru într-o poziție de o asemenea importanță era o sursă de tensiune internă: mulți pediști ar fi putut spera la o soluție „partizană“. Opțiunea pentru un outsider era, așadar, o provocare, pe care Petre Roman a asumat-o.

Acceptul meu nu era însă nici pură politețe, nici simplu arivism politic. În subsidiar, exista și ispita unei experiențe la care nu visasem niciodată: să am de a face, peste noapte, cu marii conducători ai lumii, să fiu mai aproape decît puteam spera de „mecanismele“ puterii planetare, să văd și eu cum funcționează „sistemul“ și cine sînt reprezentanții lui. Era deci la mijloc și o anumită curiozitate (juvenilă?), precum și, cum spuneam, o (omenească?) doză de vanitate. Pe scurt, am zis „da“. Propunerea lui Petre Roman a fost acceptată, iar președintele Emil Constantinescu a consimțit, cordial, să o susțină.

Adaug că alegerea mea implica, în plan personal, un substanțial sacrificiu. Cu multe luni înainte de oferta ministerială a lui Petre Roman, semnasem deja un contract cu Georgetown University din Washington, care mă invitase să predau acolo un curs de un an. Era o poziţie foarte avantajoasă, şi financiar, şi academic. A trebuit, prin urmare, să abandonez această onorantă colaborare, pentru a participa la noua alcătuire executivă. Acest sacrificiu privat a fost și argumentul pentru care m-am comportat „indisciplinat“ curînd după ce fusesem numit oficial. Traian Băsescu a demisionat din guvern, ceea ce a determinat Partidul Democrat să se retragă, solidar cu un marcant membru al lui, din toate funcțiile ministeriale. Propus de PD, ar fi fost, așadar, de rigoare să mă retrag și eu. N-am făcut-o, cu următorul argument: „Am refuzat un contract mai mult decît avantajos cu o mare universitate americană pentru a reacționa pozitiv la o propunere politică. Nu-mi cereți acum să mă înregimentez într-o frondă de partid. Nu sînt membru al Partidului Democrat, așa că, dacă îmi spuneţi că de mîine toţi membrii partidului vor hotărî să poarte pantofi galbeni, eu nu o să îmi pun pantofi galbeni. Nu văd decît o singură soluţie: nu îmi dau eu demisia, ci mă demiteţi voi. Declarați că mă retrageţi din funcție. Aşa cum m-aţi numit, aşa mă puteţi da afară! Nu voi riposta“. Pînă la urmă au acceptat reacția mea și am rămas în post. Dar, ca și la Cultură, n-am rezistat mai mult de doi ani. La sfîrșitul lui 1999, am demisionat, cu aceeași poftă de a-mi regăsi parcursul intelectual, prea des deturnat de împrejurări exterioare și de conjuncturi lăuntrice.

Despre ce am făcut și ce n-am făcut în cele două mandate, asumate în decembrie 1989 și în decembrie 1997, voi vorbi în alt capitol al retrospectivei mele. Acum însă, după ce am relatat faptele propriu-zise, voi aminti, cu titlu de amuzament, așa cum am făcut-o și în articolul precedent, versiunile suprarealiste ale „promovării“ mele. E vorba mai ales de două dintre ele:

1) Adrian Severin crede, se pare, pînă în ziua de azi, că demiterea sa și instalarea mea în fotoliul ministerial din care a trebuit să plece sînt rezultatul unei mașinațiuni laborioase, al cărei principal „agent“ am fost eu. L‑am „lucrat“ perfid, în penumbrele Puterii, animat de parvenitism, de ambiția impură de a-i lua locul. Cum am reușit această machiavelică performanță e greu de înțeles, dar m-ar distra să mi se arate, în amănunt, traseul intrigilor mele.

2) Un al doilea „secret“ al promovării mele la rang de ministru ține de biografia mea ascunsă. Am fost, în tinerețe, bursier Humboldt și serviciile secrete ale Germaniei Federale au folosit ocazia pentru a mă racola. Aveau nevoie de un „acoperit“ în rețeaua noii Puteri din România și, în consecință, au manevrat abil pentru a mă strecura tocmai la Externe! Cu alte cuvinte, am fost ministrul de Externe al țării mele numai de fațadă. În realitate eram omul RFG-ului, agentul lor de influență în zona răsăriteană… Cum a zis odată cineva acuzat și el că a fost „acoperit“: am fost atît de bine acoperit că n-am știut nici eu…

Pe data viitoare!

P.S. O parte din informațiile livrate mai sus se regăsesc și într-un interviu acordat, în Adevărul din 4 noiembrie 2011, domnilor Iulian Andrei Crăciun și Laurențiu Ungureanu.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Închisoare pe viaţă în Marea Britanie pentru şoferii care produc accidente mortale. În ce condiţii se aplică pedeapsa maximă
Marea Britanie introduce pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru şoferii care ucid, în cadrul unei ample reforme a justiţiei care a intrat duminică în vigoare, potrivit informaţiilor publicate de BBC.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.