Societate

Aștepările disproporționate pe care le avem de la copiii noștri, așteptări venite mai curînd pe linia lui „ți-am dat tot“ decît pe aceea a lui „ți-am dat tot ce pot“. Din prima variantă decurge „trebuie, deci, să faci tot“, din a doua, „faci cît poți“.

Am comandat un Uber al cărui șofer purta un nume românesc. S-a confirmat că era de-al nostru și am stat mult de vorbă cu el: ne-a povestit cum s-a dus la Londra șase luni ca să învețe engleza și i-a plăcut atît de mult acolo încît nu s-a mai întors niciodată.

Agentul de vînzări îmi spune: nu-s făcute să reziste. Nu aud bine? Să mai cumpăr? Amar de viața mea. Ce fac?

Vlogger-ii români – și nu numai – au cu siguranță foarte rar peste 30 de ani și surprinzător de des, sub 20. Pare că la o asemenea vîrstă nu ai griji materiale și nici a ședea în fața unei camere ca să te pui pe YouTube nu pare cel mai serios demers de carieră.

De ceva ani încoace, nu mai suport multitasking-ul. Îmi place să fac mai multe lucruri, însă nu deodată. Aș vrea să termin pe îndetele o „sarcină“ (creativă), să mă bucur de ea, să-mi iau o vacanță înainte să mă apuc de alta. Uneori e minunat să spui: azi nu am făcut nimic.

Lumea vrea să fie înşelată. Lumea iubeşte înşelăciunea pentru a se autoproteja. Eroarea fundamentală, trecută cu vederea pentru că s-a înrădăcinat în substanţa mentală a multora, e că societatea încurajează înşelăciunea prin gîndirea şi comportamentul zilnic al tuturor celor care o compun.

Sîntem potențiali criminali și trăim într-o eră a uciderii în masă. Și nu este deloc surprinzător că răul vine din exteriorul nostru, din societatea și cultura în care trăim.

Tot așa, regula lui „nu atinge“ începe din școală. Unde „nu face aia sau ailaltă“ e baza de la care pornește educația, cînd normal ar fi să ți se spună, dimpotrivă, „fă aia și ailaltă“. Ca cineva să gîndească ce ar fi bine să faci și nu ce ar fi bine să nu.

Începem să ne spunem că un regim totalitar, sau măcar unul autoritar sînt, totuși, bune la ceva. „Mai potolesc lumea și mai pun lucrurile la punct.“

„Împuţiţilor ecumenişti!“ „Anatema ecumeniştilor!“ Blesteme şuierate unui preot ortodox, Părintele Nicolae Dascălu, şi gazdei sale catolice, Părintele Michel Kubler, la o conferinţă la Centrul „Sfinţii Petru şi Andrei“. Cu puţin timp în urmă. De cîţiva ortodocşi în care spumega siguranţa că au monopol pe adevărul credinţei. Şi ura „absolută“ faţă de oricine nu adera la convingerile lor…

Adevărul e că smerenia s-a rărit dramatic. Sîntem mereu mai individualiști, narcisici și egocentrici, iar prețul plătit nu e numai alienarea printre numeroasele noastre iluzii, ci și singurătatea în mulțime, care ne apasă tot mai dureros

Nu ar trebui să ne propunem scopuri atît de înalte precum acela de a achiziționa nimburi de sfinți și de a ne vedea chipul la loc de cinste pe zidurile unor biserici. Putem începe cu ținte mai mărunte, de pildă, aceea de a citi cum se cuvine cărțile sfinte. Și ceva pe lîngă ele.

Cînd pleci în alt loc, în altă țară, pentru scurt timp, desprinzîndu-te, brusc, din lumea ta de zi cu zi, mai ales dacă ești un om cu tabieturi, trăiești un sentiment destul de ciudat. Senzația de teleportare, despre care am mai scris, de alt­fel, e una destul de acută.

Azi-dimineață am citit două texte din presa zilei. Nu știu cum, de ce, mi s-au cuplat în minte.

La europarlamentarele din 2014, remarcam că numele țării devenea cuvîntul-vedetă al mai tuturor sloganurilor.

Un liant al relației lor de oameni bătrîni, sau mai degrabă asigurau existența unei entități bicefale. Două capete care în realitate se bombăneau, se cicăleau și se certau mai tot timpul unul cu celălalt, atunci cînd nu reușeau să se tolereze reciproc.

Toți sîntem sistemul. Bugetarii sînt sistemul. Securiștii sînt sis­temul. Serviciile sînt sistemul. Dați-mi voie să nu fiu în întregime de acord cu nici unul dintre aceste răspunsuri pe care le-am primit ori de cîte ori am pus întrebarea.

Dau roată cu privirea și încerc să-mi imaginez: la barul ăsta beau Hemingway, şi Bogart, şi Wayne, în piscina asta înota Marilyn…

Citeam deunăzi povestea unor free­lan­ce­r-ițe care bat lumea stînd trei luni la Madrid, două la Berlin, șapte în New Delhi, și-mi venea greu să pricep din ce naiba trăiesc.

La Ierusalim, Constantin ridică o rotondă deasupra mormîntului gol al Mîntuitorului și o basilică la picioarele acestuia, iar la Constantinopol ridică sfîntul Constantin o basilică rotundă, în centrul căreia dispune în cerc douăsprezece cenotafuri, pentru cei doisprezece apostoli.

Biserica Ortodoxă condamnă fără echivoc extinderea violenței militare, persecuțiile, expulzarea și uciderea membrilor comunităților religioase, forțarea schimbării credinței religioase, comerțul cu refugiați, răpirile, tortura și execuțiile îngrozitoare.

Cazul de la Pitești este binecunoscut opiniei publice: elevii unei școli au protestat, împreună cu părinții, împotriva menținerii în clasă a unui elev cu probleme de comportament. S-a ajuns la declarații enorme: „Vreau să îmi împlinesc visele“, „Vreau să fiu respectat“, „Vreau să fiu în siguranță“ scria pe foile ținute de copii.

Se simte și asta cumva-n aer, sînt piețele alt­fel colorate și, iarăși conform compunerilor din ciclul primar, „îmbelșugate“. E o plăcere să cumperi gogoșari, ardei, ceapă, morcovi, varză etc.

Am crezut juma’ de zi că e capriciu. Adică oi fi uitat să-l încarc. Am dat de fir și l-am alimentat o noapte. Adică mi-am spus: mîine îmi voi începe ziua tot cu el. Dar m-a învins. N-a mai vrut. L-am dat de masă, de colț. Tandru.

Maia Sandu, speranța re­for­miș­ti­lor, a avut o prezență mult mai discretă din punctul de vedere al comunicării publicitare; în loc de asta, s-a remarcat în dezbaterile televizate.

FILTM faptul că este primul festival internațional de literatură – românesc – care de anul acesta are o secțiune specială dedicată literaturii pentru copii. Așa am ajuns eu la Colegiul Bănățean, unde am vorbit o oră întreagă cu copiii de a VII-a despre vampiri, pricolici, dar și despre comunism, despre ce însemna să fii pionier, să ai o „tovarășă“ în loc de-o doamnă învățătoare și să iei mită în pateuri cu brînză ca să nu-i scrii pe listă pe copiii care vorbesc în timpul orei.

Mai mult decît constatarea faptelor și ordinul de protecție, e important sprijinul moral. Victimele care au apelat la centrele asociațiilor ANAIS și ALEG au povestit ce a însemnat întîlnirea cu poliția. De multe ori, trauma continuă.

A pus Banca Națională în slujba unei noi și mai bune ordini sociale și a făcut din ea pîrghia de ridicare, instrumentul de progres al acestei țări. Iar alături de Ion C. Brătianu, el nu a avut simplul rol de inspirator ocult și fără răspundere, ci a conlucrat cu el deschis la schimbarea vechilor stări de la noi.

Vi s-o fi întîmplat și dumneavoastră să vi se pară că țineți o coadă întreagă pe loc. Vi s-o fi întîmplat să deveniți subiectul țistuielilor enervate cînd fix la dumneavoastră nu răspunde cititorul de carduri sau cînd fix dumneavoastră ați cumpărat unicul produs din magazin care, nu știu cum naiba, nu are codul de bare, de trebuie să zburătăcească jumate din personal pe la vitrine să vadă ce și cum.

E strigătul dorinţei de a-l vedea pe Dumnezeu, după care Iov tînjeşte „din măruntaiele lui“ (19, 27). Versetul ar putea sluji drept motto pentru ultima carte a lui Alphonse Dupront: L’image de religion dans l’Occident chrétien, Gallimard, 2015.

Sînt un spirit urban. Nu doar pentru că m-am născut în oraș și moștenesc o cultură cosmopolită, ci și pentru că sînt convins că numai în cetate se naște civilizația. A vorbi despre o „civilizație rurală“ înseamnă a denatura semantica ambilor termeni.

Acesta este încă un articol despre doamna Ecaterina Andronescu. „După opinia mea, în toată lumea, educaţia a devenit centrul preocupărilor tuturor politicienilor, pentru că toţi realizează că fără resurse umane poţi să ai cele mai perfecţionate maşini de pe pămînt, sau nu le ai nici pe ele, pentru că şi ele reprezintă creaţia omului, dar fără resurse umane nu poţi să ai dezvoltare.“

Cum se aplică povestea asta în celelalte – multe – momente în care nu te îmbraci „pe viață și pe moarte“? Cum te gestionezi, cum îți gestionezi imaginea?

Deci cîrca de ceapă și am cărat-o/aruncat o, în lăcomia mea, într-un coș de nuiele. Am uitat. Ca și cum aș lua ciorapi. Acum doar nu o să visez ziua în care port ciorapii cei noi, nu? Și ieri am făcut supă de ceapă, la vreo trei săptămîni.

Ceea ce puneam pe vremuri în vitrină ascundem acum în sertarele-cavou, fiindcă cultura materială a proliferat pînă la punctul la care nu mai poate fi transformată în muzeu.

Au ajuns împreună pînă la vîrsta asta, au călătorit pe picioarele lor în România, la Sibiu, încă își pot permite, tot împreună, să bea cîte un pahar de vin, la ora prînzului, și încă se pot bucura de un oraș necunoscut.

Pe data de 26 iulie, jurnalistul şi-a văzut poza într-un ziar pro-guvernamental, cu comentariul: „Este căutat“. După trei nopţi înspăimîntătoare pe care jurnalistul le-a petrecut într-o celulă de cinci metri pătraţi, a fost adus în faţa tribunalului.

Privitorul stă pe marginea canapelei, cu pumnii strînși. Își dorește din tot sufletul să nu se întîmple nimic rău cu perechea drăgălașă. La un moment dat, sub picioarele copilului se cască, implacabil, un hău negru și nemilos.

Pe 12 octombrie am sărbătorit în termeni oficiali ziua națională a Spaniei, în termeni istorici reunirea Castiliei cu Aragonul într-un regat, în termeni vizionari ziua hispanității, ziua care cu 524 de ani în urmă deschidea civilizației crescute în micile, dar curajoasele regate hispanice perspectiva unei civilizații universale și un destin lingvistic fără egal (a doua limbă a lumii).

Doamna Andronescu nu este o naivă visătoare, preocupată de idealurile școlii românești: directorii trebuie să fie aleși după ce trece guvernul de tehnocrați și, în sfîrșit, vine partidul protector la putere. Ca să știe cu toții de cine „atîrnă“.

Pe scurt, nu funcționează bine decît dacă au, cît de mult se poate, aceleași lucruri în viața lor: la magazinul din colț, aceeași vînzătoare, ca să nu mai vorbim de faptul că trebuie să fie același magazin); aceiași doctori, cu care să stabilești și o relație umană; aceeași cosmeticiană, coafeză, manichiuristă, cu care să ai, totuși, ce vorbi în cele cîteva ore cîte petreci, lunar, cu ele; același cerc profesional, aceiași prieteni, aceiași parteneri…

De cînd îmi făcea mama mea cozonac de Crăciun am rămas cu un mare complex. Nu mă bag la cocă. Nu mă bag și gata! Este o chestie de meșteri mari, este pentru sărbătoare și este atît de complicată. Înainte de ziua cozonacului de Crăciun, mama mea mă scălda și, a doua zi de dimineață, mă ducea la împărtășit.

WikiLeaks a publicat duminică o tranșă de cîteva zeci de mii de e-mail-uri din campania lui Hillary Clinton, candidata democrată la președinția SUA.

Nu mă mai uit deloc la posturile „ge­­­­ne­ra­liste“ românești, care pentru mine ar putea să nici nu mai existe, la show-urile din prime-time oricît de bine făcute ar fi ele, la orice emisiune cu capete vorbitoare și un bla-bla-bla care îți încarcă într-un mod inutil memoria și, mai ales, la emisiunile de știri.