Andrei Manolescu de vorbă cu dr. Florin Tudose
Puterea dizarmonicilor
Cum se explică totuși că istoria e plină de oameni dezechilibrați, care cad ușor pradă proslăvirilor de tot felul?
Am fost de multe ori întrebat de ce puterea poate fi luată de niște personalități dizarmonice și cum nu se vede asta de la început. Trebuie spus că, în afară de cei denumiți normali și de bolnavii psihic propriu-ziși, mai există unii care nu sînt nici sănătoși, nici bolnavi. Ei au fost totdeauna o problemă formidabilă pentru psihiatri. Un psihopatolog german de la începutul secolului (al secolului trecut – n. red.) i-a definit foarte frumos ca fiind „oameni care nu suferă datorită bolii lor, dar îi fac pe alții să sufere“. Acești oameni, într-o fază inițială, fascinează publicul. Nefiind normali, ies din rînd cum se spune, se evidențiază și provoacă curiozitate. Așa se explică succesul pe care-l au uneori sau ajungerea lor în politică și-n funcții de comandă.
Să privim acum și în cealaltă parte. Există mulți oameni care cred în personalitățile în jurul cărora s a creat un cult și foarte greu renunță la credința lor, chiar atunci cînd ar avea motive serioase.
Iată ce se întîmplă. În momentul în care investești afectiv, începi să ascunzi adevărul. Îți pare rău să pierzi această investiție. Este exact ca în dragoste. Și îți este greu să recunoști că n-ai făcut bine. La fel se întîmplă la jocurile de noroc sau la Caritas, de pildă. Cîți mai recunosc acum că au depus bani acolo? Lucrul acesta este valabil chiar și în politică, la noi, fiind că există persoane cărora le este rușine că au votat de două ori cu actualul președinte (Ion Iliescu, pe atunci – n. red.), dar tocmai de aceea și ca să fie consecvenți cu ei înșiși, îl mai votează o dată. Însă, departe de mine să spun că lui Iliescu i s a construit un cult al personalității. E adevărat, de vreo trei ani încoace, au existat persoane iresponsabile care au încercat să facă așa ceva…
Credeți că există tehnicieni care planifică și realizează cu cinism cultul personalității unor politicieni, pentru a-și satisface unele interese?
Nu, eu ca psihiatru nu cred în asemenea mesageri ai diavolului. Cunosc destul de bine lumea tehnicienilor psihologiei și sociologiei românești și mă îndoiesc de asta. Nu existau nici în vremea lui Ceaușescu. Dar, pe de altă parte, unele persoane au o abilitate natuală de a deveni astfel de unelte. Și exemplele cioplitorilor de idoli sînt binecunoscute. În afară de ei, pe lîngă orice președinte există și o pătură de yesmeni. În democrații, de obicei, sînt mai puțini, deși în Franța lui Mitterrand mi aduc aminte că au fost unii care l-au proslăvit. Am citit articole în care se prezentau hărțile cerebrale ale lui Mitterrand explicîndu-se că e unul dintre cei mai mari comunicatori ai tuturor timuprilor. După ce n-a mai fost președinte, studiile au fost uitate, nimeni nu le-a mai scos la iveală.
(apărut în Dilema, nr. 201, 15 noiembrie 1996)
