Bungee-smoking, la zero grade

Publicat în Dilema Veche nr. 666 din 24-30 noiembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Prietenilor mei fumători 

De fiecare dată după ce făceam cumpărături într-un hipermarket din Colentina, aveam un mic ritual: mergeam la o pizzerie de cartier din apropiere, unde mîncam o pizza, beam o bere, iar eu trăgeam cu urechea la ce mai spun oamenii. Nu știu alții cum sînt, dar pe mine toată rutina „de consum“ săptămînală, toate acele rafturi pline cu „produse“, cozile de la case mă obosesc, așa că simt nevoia unei recompense. Iar recompensa mea era acea oră petrecută la pizzeria unde se strîngeau oamenii de pe la blocurile din jur, se uitau la meciuri de fotbal sau de handbal și comentau, își povesteau viețile, micile afaceri, puștanii vrăjeau fetele îmbrăcate în blugi de la Europa, „băieții de băieți“ fluierau damele care plimbau bichoni pe stradă, iar ospătarul aducea comanda dansînd. În plus, în ultimele luni, cele de toamnă, pizzeria devenise un ultim bastion al fumătorilor din cartier. Avea un spațiu interior în general pustiu și o terasă pe jumătate învelită cu o folie de plastic, în așa fel încît să nu fie nici în afară, nici înăuntru. Era cam frig, dar se fuma, oamenii se încălzeau cu ce avea barul în dotare. Învăluiți în fumul țigărilor noastre și oarecum protejați de folia transparentă, ca într-un acvariu, încă ne simțeam „ca la cîrciumă“, aveam alături de ceilalți sentimentul plăcut „că am ieșit în oraș“. Nu ne bem berile acasă, lîncezind în fața unui ecran, singuri cu gîndurile și țigările noastre.

La ultima noastră vizită, terasa cu folie de plastic era aproape pustie, doar doi pensionari într-un colț beau tihnit cîte o halbă, fără să-și vorbească. Scrumierele de pe mese și „băieții de băieți“ dispăruseră. Ne am încăpățînat să ne așezăm la una dintre cele două mese din stradă, trăgîndu-ne mai bine fesurile pe urechi și închipuindu-ne că o jumătate de oră vom rezista. Ne-am comandat berile noastre. Chelnerul ni le-a adus înfrigurat, fără să mai valseze. „Ne pare rău pentru condiții!“, a spus. Ne cunoștea. „Nu se mai fumează?“, am întrebat dezamăgită, arătînd spre locul mai cald care nu se putea numi nici interior, nici exterior. „Nu, de săptămîna trecută. Noi am încercat, am făcut tot ce-i posibil… însă s-a găsit o persoană binevoitoare să ne reclame că încălcăm legea. A venit Poliția și asta a fost! Și… uitați-vă! Terasa e goală.“ Avea o tristețe în glas, de parcă ar fi fost cîrciuma lui, în prag de faliment. În fond, era o amărîtă de pizzerie de cartier, nu era restaurant cu fițe, nici Hilton. Ce-ar fi fost dacă i-ar fi lăsat pe oameni ăștia să se bucure în continuare de micile lor vicii care îi ajutau să socializeze? Dar legea e lege. Aceeași lege ca în Bulgaria, unde există terase asemănătoare, învelite în folie de plastic, și acolo se poate fuma în voie. Aceeași lege ca-n Portugalia, unde oricum iarna e mai cald și legea le-a permis să găsească soluții ingenioase – patronii de restaurante aleg cîte o încăpere unde desființează un perete întreg, ca să pară că e „afară“, și-l transformă în salon pentru fumători. Aceeași lege, și totuși alta.

La masa de lîngă noi sînt doi tineri care nici măcar nu se mai așază pe scaune, stau în picioare, tropăie mărunt pe loc și fumează. Trag din țigările alea de parcă ar fi ultimele din viața lor. Gîlgîie berile rapid și se cară. În locul lor vin alții, clienții obișnuiți ai localului, însă în nici un caz nu se mai formează o comunitate. Îmi aprind dîrdîind țigara mea și mă gîndesc că am ajuns să fac parte din cea mai jalnică minoritate, condamnată la frig și la întuneric pe străzile orașului. Într-o lume în care toate minoritățile sînt protejate de uneori exagerata și absurda corectitudine politică ce tinde să devină o nouă religie, s-au și găsit pe cine să oropsească, pe bieții fumători! Mă gîndesc la toate astea mai în glumă, mai în serios, în fond, nu e o problemă de viață și de moarte. E vorba doar despre confortul personal al fumătorului, dar și de mica lui bucurie de a merge la cîrciumă, de a bea o bere care pentru el nu are același gust fără nenorocita aia de țigară și de a sta de vorbă cu un prieten, doi. Atît. Încă nu s-a evaluat impactul legii antifumat, e prea devreme. Însă am citit articole în care se spune că barurile și restaurantele nu și-au pierdut mușteriii, ba dimpotrivă. Cică legea i-ar încuraja pe cei care nu fumează să iasă mai des în oraș. Iar fumătorii care ieșeau înainte ies oricum, se „adaptează“. Da, i-am văzut ciorchine în fața cîrciumilor cum trag din țigările lor cu sete. Își abandonează prietenii nefumători pe la mese, petrecerea se mută afară. Însă nu înțeleg care mai e rostul. De ce să dai 8-10 lei pe o bere și să o bei înghețînd pe tro­tuar? Nu poți să o cumperi pur și simplu de la buticul din colț, cu 4 lei? Ce-ți mai oferă, de fapt, cîrciuma în sine? Cei foarte tineri, pentru care ieșitul în oraș e un must, în­tr-a­de­văr, se adaptează. Pentru mulți fumatul era oricum un moft, un obicei social, se poate petrece oriunde, în bar sau în afara lui, gașca e cea care contează. Dar pentru oamenii ăștia între două vîrste, „din cartier“, care își au și ei tabieturile lor, legea nu înseamnă altceva decît: stai acasă!

Am încercat și eu să mă „adaptez“, am ieșit de cîteva ori, fără nici un chef, e adevărat, căci restricția impune din start o frustrare. Într-o cîrciumă în care nu se fumează, aerul e limpede ca sticla, parcă ești în casa unei mătușe bătrîne, așteptînd să-ți aducă dulceața și paharul cu apă. Și, e adevărat, miroase frumos. Lume mai puțină, dar mai liniștită. Cîte unul se ridică de la masă și se duce discret afară. Mi se face dor de cîrciuma sordidă de la Turist, plină pînă la refuz, cu norii ei de fum, să-l tai cu cuțitul, din cînd în cînd se mai aude glasul răgușit al vreunui consumator care capătă un ecou ciudat: „Mai deschide, bre, ușa, că ne sufocăm aici!“ Ușa se deschide și fumul iese subțire și albăstrui în aerul rece de afară, adastă un pic deasupra trotuarului de pe colț al Pieței Romane, apoi dispare, ca un demon al orașului căruia îi slăbesc treptat puterile, se risipește în văzduh. Trăim o viață mai sănătoasă, dar undeva în spatele nostru e o lume care se pierde.

Ne plătim berile, am înghețat. Vor veni zăpezile, iar ritualul nostru va înceta să mai existe pentru o vreme. Nu vom mai merge la pizzeria „de cartier“, nu mai avem de ce. Vom face cumpărături și atît.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.