Poeţi

Publicat în Dilema Veche nr. 667 din 1-7 decembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Singura poezie pe care am publicat-o vreodată, în clasa a III-a, a apărut în revista Cutezătorii și a ajuns la Gazeta de Perete a școlii. Se intitula „Pacea“. Tovarășa învățătoare îmi sugerase inițial să scriu despre tovarășul Nicolae Ceaușescu sau despre tovarășa Elena Ceaușescu, însă eu nu-i cunoșteam personal pe acești tovarăși și n-aș fi știut ce să scriu despre ei, dacă să-i compar, de pildă, cu un stejar sau cu o grădină, fără să-i jignesc. Iar poezia însemna pe atunci pentru mine, în primul rînd, comparații și expresii frumoase. Așa că am scris despre pace pentru că era o noțiune abstractă pe care puteai să o compari cu orice. În plus, în accepțiunea tuturor, pacea era ceva pozitiv. Așadar, cînd mi-a văzut poezia în revista Cutezătorii, tovarășa secretară de partid a școlii a fost mîndră de mine (și implicit de școala noastră), a decupat-o și a lipit-o la Gazeta de Perete, alături de pozele pionierilor fruntași. Toți elevii școlii s-au perindat pe acolo și au citit-o, unii băieți au început să mă strige, în derîdere, „Poeta“. Alți băieți m-au întrebat, la mișto, dacă nu scriu și poezii de dragoste ca Mihai Eminescu. Fetele m-au privit cu invidie și dup-aia un an de zile m-au pus să scriu tot soiul de „amintiri“ cu rime prin Oracole, în locul lor (adică mi-au dat un job neplătit). De atunci, n-am mai scris poezii, pentru că m-am simțit derutată – n-am știut niciodată dacă a fi poet e bine sau nu.

N-am fost niciodată nici o cititoare pasionată de poezie. Știu și de unde mi se trage – de la toate poeziile patriotice pe care trebuia să le învăț pe de rost în școala primară și, mai apoi, să le recit cu înflăcărare. Sau de la citatul din Alecsandri: „Românul s-a născut poet“ cu care n-am fost niciodată de acord (De ce nu s-ar fi născut și maghiarul poet? Sau polonezul de ce ar fi mai puțin sensibil?), dar care i-a încurajat pe toți poeții anonimi, mediocri, să debiteze versuri. Sau mai degrabă de la toate comentariile literare care mi-au nenorocit viața școlară dintr-a II-a și pînă într-a XII-a, de la mult prea mult Eminescu și „fior poetic“, de la versurile pe care trebuia să le învățăm ca să le cităm în extemporale și teze și să împușcăm o notă, de la prea multe bube, mucegaiuri și noroi. Și uite cum un sistem de învățămînt poate să distrugă poetul din om! Din toate aceste cauze, nu mă regăsesc în poezie, nu vibrez, deși știu să fac diferența între niște versuri de valoare și unele proaste. De multe ori, asta ține de bun-simț literar și atît.

Descopăr cu uimire că, 30 de ani mai tîrziu, Facebook devine Gazeta de Perete a poeților de pretutindeni. Dacă ești poet (și nimeni nu pune la îndoială asta, că doar n-ai nevoie de diplomă de poet), te trezește dimineața, faci un duș și trîntești o poezie vioaie pe Facebook, urmată de „O zi frumoasă“. Puțin după prînz, cînd prietenii tăi virtuali își fac siesta și dau scroll, mai postezi o poezie scurtă, un panseu în versuri, doar așa, de control. Iar spre seară, este în sfîrșit timpul potrivit pentru adevăratul poem – un poem lung, zbuciumat, cu rime căutate, despre viață, moarte, singurătate. Mai strîngi 30 de like-uri și le urezi tuturor „Noapte bună!“. Însă, dacă nu poți să dormi, ceea ce poeților li se întîmplă mai mereu, căci sînt frămîntați de trăirile lor interioare, te ridici din pat și iată cum, în liniștea casei și a nopții, vine tiptil inspirația! Te așezi la computer și mai dăruiești lumii adormite un poem. Sau poate îl văd prietenii tăi treji din State, cine știe? Apoi, cu sentimentul datoriei împlinite, adormi ca un prunc. O regulă de aur: de multe ori, ca să îi faci publicului tău și educație estetică (și să te citească și pe viitor!), îți însoțești poemele cu fotografii care să le amplifice starea poetică – trandafiri înfloriți, cețuri care se ridică din munți, mări furtunoase, grădini secrete, sate idilice, toate acele minunății colorate și photoshopate pe care le descarci de pe net.

Nu mă refer aici la poeții buni (sau mai puțin buni) consacrați și publicați, care își au cercurile lor de „inițiați“ și uneori orgolii cît casa (și aici e deja o altă discuție), ci la poeții care joacă în liga a V-a. Unii au cîteva broșuri încropite și publicate pe banii lor, alții încă așteaptă ca editorii să-i descopere și să le asigure succesul pe care sînt convinși că-l merită. Poeții „de cartier“, pensionarii cu veleități artistice (foști ingineri sau doctori) care acum, pentru că sînt, în sfîrșit, la pensie, au destul timp să se dedice poeziei, profesoare de română și bibliotecare pe care le chinuie talentul, femei singure care nu știu cum să-și exprime preaplinul de sentimente care zace în ele. Nu-i nimic rău în a scrie versuri, încurajez terapia prin artă, însă de aici pînă la a ți le afișa pe Facebook non-stop, ca și cum ți-ai întinde chiloții la uscat pe balcon ca să-i vadă toată lumea și pînă la a fi convins că ești neînțeles și că versurile tale sînt geniale, e o cale lungă. Acestor oameni nu le spune nimeni cît de prost scriu, de fapt, și că ar fi cazul să o lase baltă, să se apuce de broderii, de icoane pe sticlă sau de altceva, dacă chiar au nevoie să se exprime artistic. Toate clișeele, toate „expresiile frumoase“ din compunerile de clasa a III-a, toate „răsuflările calde“, „gemetele nopții“, „sufletele pierdute“ (și regăsite), „cuvintele nerostite“ apar în poemele lor. De ce nu le spune nimeni că scriu prost? Pentru că, la fel ca poeții din primul eșalon, ei se organizează în cercurile lor (subterane), se înconjoară de un public de „iubitori de frumos“, chiar și de critici de mîna a paișpea, semidocți. Organizează lansări de carte prin diferite spații culturale mai puțin mainstream (deci în nici un caz la Cărturești), se felicită și se laudă unul pe altul, se susțin, alcătuiesc un soi de „rezistență“ care promovează „adevărata“ poezie a neamului românesc, adevăratele valori estetice și morale. Și nu renunță niciodată, mai scot un ban din buzunar, mai publică cîte o carte. Mai postează o poezie pe Facebook, mai strîng 30-50 de like-uri de la oamenii lor, de la „fani“ care se simt obligați să le dea și feedback de tipul: „Superb!“, „Minunate cuvinte!“, „Suflet sensibil ce ești!“, „O zi frumoasă și ție!“.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Mangia2 jpg
Devis Mangia, hărțuire sexuală și la Craiova: „Se masturba de față cu fiul meu!“
Ies la iveală detalii șocante despre comportamentul antrenorului italian, aflat în mijlocul unui scandal monstru, în Malta.
facturi
Facturi mai mici la curent și gaze: 15 sfaturi practice de la specialiști
Românii își pot reduce facturile la energie electrică și gaze naturale dacă aplică 15 recomandări de economisire a energiei, ce pot fi puse în practică la nivel individual și instituțional.
eon
Escrocherie în numele E.ON. „Nu dați curs invitațiilor!”, avertizează compania
Compania E.ON Energie România atrage atenția că mai mulți clienți au primit un mesaj prin care sunt invitați la punctele de lucru ale E.ON pentru depunerea unei cererei pentru a beneficia de schema de sprijin.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia