„Arzătoarea absenţă“

Publicat în Dilema Veche nr. 666 din 24-30 noiembrie 2016
„Arzătoarea absenţă“ jpeg

Arhiva André Scrima de la Colegiul „Noua Europă“ cuprinde o mare cantitate de notiţe. Pe file, carnete, ştraifuri de foiţă, mici cartoane, Părintele Scrima îşi nota propriile gînduri şi comentarii, pe lîngă citate patristice, referinţe studioase, poeme, de la imnografii bizantini la persanii Rûmi ori Attâr, la Paul Celan ori T.S. Eliot. Împreună cu memoria/prezenţa celui care le-a ales, ele sînt trecute mai departe; îndeamnă la interpretare. Printre ele se află un poem de Rilke dedicat doamnei baroane Renée de Brimont (Poeme şi dedicaţii 1920-1926): „Ca să-l găseşti pe Dumnezeu / trebuie să fii fericit. / Cei care datorită nenorocirii lor îl inventează / merg prea repede, / caută prea puţin intimitatea cu arzătoarea lui absenţă“.

Recursul la un Dumnezeu conceput drept prezenţă consolatoare. Drept adăpost pentru necazurile, neputinţele, singurătăţile, tristeţile noastre. Un Dumnezeu care ne mîngîie de nedreptăţile îndurate, care ne compensează carenţele, care ne asigură în statura noastră de aici. Conceput în funcţie de nevoile individului, la măsura lui. Ne e firesc să procedăm aşa, să ne adresăm unei instanţe supreme care, cu puterile ei excepţionale, ne poate „rezolva“ crizele cotidiene, ba chiar ne poate conserva, sperăm, chipul individual în lumea de dincolo. Un Dumnezeu în serviciul nostru. Gîndire de înţeles şi într-un fel legitimă, dată fiind copleşitoarea generozitate divină. Dar gîndire „grăbită“, fără destulă detentă verticală, fără gust pentru prea îndepărtata, exaltanta Lui condiţie. Căci riscăm să ne aflăm astfel în faţa propriei noastre staturi „absolutizate“. Ne proiectăm în Cel preaînalt problemele, interesele, mărginirea, particularul. Ale noastre şi ale lumii în care sîntem prinşi. Apără-ne, Doamne, împotriva bîlciului din politica românească, împotriva lui Trump şi a lui Putin, a slăbiciunilor Europei, a birocraţiei, a măruntelor şi marilor greutăţi care ne erodează vieţile. Nu e inacceptabil să gîndim astfel. Doar că, făcînd aşa, punem graniţe copleşitoarei generozităţi divine. Care ar dori să ne dăruiască mult mai mult, să ne pornească pe drumul adecvării la preaplinul ei, să ne facă apţi să-i gustăm nemăsura. O anecdotă musulmană, cuprinsă de poetul parfumier Attâr (secolele ­XII XIII) în Cartea încercării, formulează, cu umor şi savoare, deosebirea de perspectivă, de nivel. Un om necăjit se înfăţişează dinaintea lui Alexandru cel Mare. Marelui rege îi cere un bănuţ. „Om ignorant, maiestăţii mele îi ceri aşa puţin?“ „Atunci dă-mi o comoară, umple-mă de bunătăţi!“ „Cine eşti tu ca să pretinzi aşa de mult?“

E un dialog al inadecvării, al diferenţei de nivel neasumate, ignorate. Potrivit învăţăturilor spirituale, omul e un sîmbure de infinit înconjurat de limitări, de finitudine. Condiţia noastră se poate articula cu condiţia divinului în măsura în care acest sîmbure este trezit, se lasă atras de infinitul divin, iar în acest proces finitudinea noastră e lărgită, transformată. Asta e vocaţia fiinţei umane, excelenţa ei. Ignorantul din parabolă, „omul necăjit“ care sîntem a solicitat în primul caz Preaplinul potrivit propriei finitudini statice, l-a evaluat cu măsura mărginirii omeneşti. În al doilea caz, a cerut, din condiţia lui statică, asemănarea cu Regele, o bogăţie pe măsura atotposibilităţii Lui. În primul caz a judecat limitativ posibilităţile divinului. În cazul al doilea, şi-a judecat limitele capabile să cuprindă darul infinit. De două ori proastă judecată. Nu a cerut să-i fie trezit plinul interior, nu a rugat să-i fie amplificată fiinţa, atrasă pe drumul adecvării.

Dar divinul poate fi „inventat“, „fixat“ în limitele gîndirii umane nu numai pe linia necazurilor şi grijilor noastre. Poate fi „inventat“, „fixat“ prin limbaj, cînd se pretinde ca adevărul lui infinit să se rostească într-o unică formă. Poate fi „inventat“, acaparat ideologic, cînd se pretinde ca un grup socio-religios să-i deţină în exclusivitate revelaţia. Poate fi „inventat“, „acaparat“ în limitele gîndirii umane, cînd raţiunea îi dă doar rostul de organizator al unei lumi impecabile. La sfîrşitul Evului Mediu, de pildă, universul era conceput ca o ierarhie perfectă de niveluri de fiinţă. În ordinea sa graduală, ea tindea să acapareze însuşi principiul acestei ordini, să considere că între infinit şi finit, între Creator şi creatură poate avea loc o comunicare de tip aproape continuu. Dumnezeu intra acolo într-o relaţie „comparativă“ cu ordinea creată; risca să fie, în termeni matematici, superiorul, limita de sus a ansamblului creat – dacă nu cumva chiar un fel de supremum: adică cel mai mare element al său. Iar dacă Dumnezeu e gîndit în continuitate cu creatura, raţionalismul poate pune atunci dilema răului, a nefericirii: fie Dumnezeu e bun, dar nefiind atotputernic, nu poate împiedica răul; fie Dumnezeu e atotputernic, dar nu e bun, aşa încît permite răul.

„Fericit“ e, potrivit lui Rilke, cel care e sensibil la transcendenţa suprem atrăgătoare a lui Dumnezeu. Care e atent la chemarea divinului de a fi căutat dincolo de limitările noastre, de a fi urmat dincolo de fiecare configurare, de fiecare treaptă atinsă. Limitările, finitudinea umană pot deveni expresive în măsura în care sesizăm în ele „absenţa“ divinului, imposibilitatea de a-l cuprinde, de a-l fixa acolo. De pe pragul fiecărei etape, El îl atrage pe călător mai departe, îl face să străbată încă un pas către/în necuprinsul Său plin de sensuri.

A citi lumea ca domeniu al absenţei lui Dumnezeu nu înseamnă a o lăsa în seama absurdului. Înseamnă a o citi ca mediu de contrast, care face evidente, cu o evidenţă acută, vie, majestatea, transcendenţa, generozitatea Lui absolute. Un filozof mistic ca Simone Weil putea afirma chiar: „Această lume, ca absolut vidă de Dumnezeu, e Dumnezeu însuşi“.

„Fericit“ e, potrivit lui Rilke, cel care, desprinzîndu-se de gîndirea sedentară, se prinde în jocul lui Dumnezeu: captivat de Absenţa care cheamă, i se predă, o urmează, o urmăreşte. De la alexandrinii Philon şi Clement la Grigore de Nyssa, oameni „fericiţi“ au comentat locul din Ieşirea 33, 21-23, unde Moise, cerînd să i arate slava divină, primeşte posibilitatea de a vedea „spatele“, trecerea lui Dumnezeu, urma lui mobilizatoare. Origen spunea că „sufletul e frumos pentru că înaintează“, pentru că e apt de vînătoarea spirituală. La fel de bine se poate spune că „sufletul e fericit pentru că înaintează“, căutînd intimitatea cu arzătoarea Lui absenţă.

Lumea e plină de vectori către Dumnezeu. De fiecare dată cînd gîndul sau ruga invocă divinul – chiar şi după măsura mărginirii noastre – putem simţi, îmbinate, coborîrea Lui pînă la condiţia umană şi atrăgătoarea Lui absenţă. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Fane Croația la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 FOTO Profimedia (2) jpg
Spectacol al frumuseții în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial. Croatele au furat toate privirile FOTO
Croatele au făcut un adevărat spectacol în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial, la fiecare meci pe care naționala lor l-a disputat în faza grupelor, la turneul din acest an.
11 septembrie
Cum a rescris George W Bush istoria atacurilor din 11 septembrie și avertismentele pe care le-a ignorat. Detalii dintr-o notă secretă
Pe 29 aprilie 2004, președintele George W. Bush a găzduit una dintre cele mai neobișnuite întrevederi care au avut loc vreodată în Biroul Oval.
Germania Japonia la Cupa Mondială de Fotbal 2022 din Qatar FOTO EPA EFE (3) jpg
Primul meci de la CM din Qatar care nu se vede pe TVR 1 sau TVR 2. Ce canal difuzează Germania - Costa Rica
Partida dintre Germania și Costa Rica, din faza grupelor a Campionatului Mondial de fotbal din Qatar nu se va vedea pe primele două posturi ale Televiziunii Române.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.