Plecăm? Sau mai stăm?

Publicat în Dilema Veche nr. 669 din 15-21 decembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Primul articol pe care l-am scris (la 17 ani și cîteva luni) se numea „Primul vot“, era înaintea alegerilor prezidențiale din 1996. Poate fi găsit în arhiva revistei 22. Simțeam nevoia să mă exprim public (pe vremea aceea nu existau Internet, blog-uri, Facebook etc.) și să-mi stabilesc prioritățile. Ale mele și ale generației pe care îmi închipuiam, într-un fel, că o reprezint. I-am întrebat pe colegii mei de liceu ce înseamnă pentru ei „primul vot“ și am făcut un soi de anchetă. Și mi amintesc că, pentru noi, votul acela era un prag al maturizării, prima responsabilitate serioasă din viața de adult. Așteptam acel prim vot cu convingerea că generația noastră ar putea să schimbe ceva. Era vorba, în fond, despre viitorul nostru, despre țara în care trăiam. Opțiunea emigrării nu era foarte clară, nu făceam parte din UE, aveam nevoie de dosare și de vize, nu existau burse de studiu și nici libertatea de mișcare pe care o au cei foarte tineri de acum. Nu puteam să ne urcăm într-un avion, cu o mie de euro în buzunar, și pur și simplu să o tirăm, migrația forței de muncă nu fusese încă „inventată“. Nu aveam nici informații, pentru noi România era în continuare o enclavă, o țară abia ieșită din comunism, în „reconstrucție“. „Fuga“ masivă spre Occident se terminase, mai exista o coadă a ei – cei sceptici și dezamăgiți după alegerile din 1990, dosarele de emigrare în Canada, Loteria vizelor pentru State etc. Însă eu personal, la 18-20 de ani, nu mi-am pus niciodată problema, la modul serios, de a pleca din țară.

Au trecut douăzeci de ani de atunci. Douăzeci de ani în care am auzit constant în jurul meu și am spus-o chiar eu probabil de cîteva sute de ori: „Nu mai e de stat aici!“, „Lucrurile n-or să se schimbe sau se vor schimba prea lent pentru noi, ca să apucăm vreodată o viață mai bună!“, „Trebuie plecat urgent!“. Pe la 25 de ani, am încercat să depun împreună cu prietenul meu un dosar de emigrare pentru Noua Zeelandă. Cu cît mai departe, cu atît mai bine! Cei de la firma de consultanță la care am apelat au strîmbat din nas cînd au avut de-a face cu diplome de licență în regie de film. „O să fie greu, n-aveți nici măcar un liceu economic terminat?“ Nu, nu aveam și am lăsat-o baltă. Între timp, încercam să ne încropim o viață aici. Decada 20-30 ani, cei „mai frumoși ani ai tinereții“, ca să folosim un clișeu, mi-am petrecut-o, la fel ca mulți alții din generația mea, trăind la limită, împrumutînd mereu bani de la părinți, „împușcînd“ leul. Totul nesigur, nisipuri mișcătoare. A face sau a nu face un copil? Mai bine nu, să mai așteptăm… Freelance „de tranziție“, cînd dădeai zilnic telefoane ca să-ți „recuperezi“ banii pentru care ai muncit. Să te rogi de așa-zișii angajatori să te plătească.

Stau față în față cu amica mea, la o cafenea din centru. E a douășpea la uman, a împlinit de curînd 18 ani. E simpatică și isteață, o știu de cînd avea 11 ani. Ne-am întîlnit întîmplător, fac un comision pentru mama ei, o prietenă de familie. Am invitat o la o cafea. Stăm față în față, două persoane adulte cu drept de vot care pot schimba (sau nu) viitorul țării în care trăiesc. Ne despart însă douăzeci de ani, aș putea să-i fiu mamă, la o adică. Ce are de gînd să facă? Acum o sperie Bac-ul, face meditații, deși știe că o să-l ia, e fată de 9 și 10. Și mai departe? Nu știe. Poate psihologie – o sfătuiesc ai ei, ea ar vrea să încerce ceva „pe teatru“. „Pe teatru“ ce? Poate chiar și actorie, nu știe. Tu mergi la teatru? Da, merge din cînd în cînd, nu prea mai are timp. Ce-ți place la teatru? – o întreb. „Că aș putea să mă exprim.“ Și facultatea? „În nici un caz aici, o să aplic la cîteva afară, să vedem. Sau dacă nu, fac un an aici și plec cu un Erasmus, dup-aia văd eu.“ Părinții ei sînt de acord? O susțin, au strîns deja bani pentru asta. Nu sînt oameni bogați, însă „măcar copilului să-i fie mai bine“. „Am și o verișoară la Berlin, mi-a spus că pot să vin la ea după ce termin liceul, ca să stau măcar un an și să mă orientez, nu trebuie să mă grăbesc. Să iau Bac-ul mai întîi.“ Mă gîndesc cu cîtă ușurință vorbește ea despre un viitor care într-un fel sau altul se va aranja, cu toate acele permutări de n luate cîte k, care în cele din urmă îi vor asigura o viață bună. Fata se gîndește în primul rînd la ea și la binele ei. Nu cred că are în minte vreun crez sau vreo viziune legate de România, per ansamblu. E ceva greșit în asta? Las pachetul pentru care ne-am întîlnit și îi urez succes.

În decembrie 2016, prezența la vot a fost sub 40%. Noi, cei care am votat, sîntem o minoritate. Și alegem oameni care reprezintă o minoritate. O bună parte a României cu drept de vot e pe Mess și i se fîlfîie. Dau check-in-uri prin aeroporturi, mai pleacă pînă la Berlin ca să vadă cum e viața pe acolo, se înghesuie la casele de bilete din gări ca facă un drum pînă acasă pe gratis, se mai întîlnesc cu prietenii din liceu, mai pun de-o petrecere, socializează, află care pe unde mai e plecat și cît de bine o duce, pe acolo pe unde e. Binele colectiv e o noțiune abstractă, de fapt nu există. Primează binele personal la care se poate accede pe căi mult mai simple și mai la îndemînă, prin părinți și cunoștințe, fără să mai alegem președinți și parlamentari. Acum e la îndemîna oricui din România „să-și facă un viitor“. Doar să vrei să muncești. În România „e nasol“, dar nu te ține nimeni legat cu lanțuri. Avioanele spre Germania au devenit un soi de rate, trebuie doar să fii determinat să pleci. De ce ar mai pune umărul ca să schimbe un sistem oricum corupt și disfuncțional cînd e atît de simplu să se integreze în alt sistem, al altora, care poate că nu merge ca pe roate, însă le asigură o viață linștită și decentă? De ce ar mai vota?

De multe ori m-am întrebat unde am greșit în ultimii douăzeci de ani, ca cetățean al acestei țări. Cum aș fi putut să mă implic altfel, în așa fel ca binele colectiv să-mi aducă și binele personal? Mă întreb și de ce n-am plecat la timp sau dacă mai are rost să mai plec. Nu știu. Orice răspuns pe care l-aș da ar putea să fie doar un pretext. O lipsă de curaj. Sau dimpotrivă, o confirmare a faptului că locul meu e aici. Pînă o să-l găsesc, mă simt setată într-un stand by care durează la nesfîrșit.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

avion american F-16 foto us air force
Armele cu care România poate ține Rusia la respect. Cât ar costa cumpărarea unor avioane de luptă performante
Generalul (r) Alexandru Grumaz explică în ce măsură e România cu adevărat amenințată de Rusia și care sunt armele cu care Armata Română poate descuraja orice eventual agresor.
Ramzan Kadîrov FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina.Forțele ucrainiene au cucerit Lîmanul. Zelenski: „Veţi fi ucişi unul câte unul”
Liderul cecen Ramzan Kadîrov, aparent devastat de înfrângerea de la Lîman, a cerut Rusiei să continue să lupte pentru „eliberarea” celor patru teritorii anexate cu toate mijloacele disponibile, inclusiv cu arme nucleare tactice.
soldati rusi
Soldații ruși, acuzați că au furat un WC dintr-un oficiu poștal din Harkov
Forțele invadatoare ruse au furat un vas de toaletă dintr-un oficiu Nova Poșta, situat într-o localitate din regiunea Harkov.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.