O compasiune inteligentă

Publicat în Dilema Veche nr. 668 din 8-16 decembrie 2016
O compasiune inteligentă jpeg

Papa Francisc pune un accent puternic pe atitudinile generozităţii, compasiunii, iertării. Nu numai în ce-i priveşte pe sărmani, marginali, refugiaţi. Ci şi în ce priveşte morala individului, a vieţii private. Oameni divorţaţi, care trăiesc într-un nou cuplu, sînt încurajaţi, de pildă, să participe la viaţa comunităţii, a Bisericii. A fost lărgită categoria preoţilor prin care se poate acorda iertare femeilor împovărate de faptul de a fi făcut avort. E apoi grija cu care a îndemnat să fie asistaţi religios homosexualii. O compasiune inteligentă, ajutorul spiritual dat credinciosului pentru a-l ajuta să se clarifice, atenţia faţă de demnitatea fiecărei persoane: la asta îndeamnă Papa Biserica Catolică şi lumea. Instituţia religioasă care de-a lungul vremurilor a clasificat riguros, amănunţit, autoritar păcatele, pedepsele, interdicţiile, răscumpărările e străbătută de un nou val de prospeţime, de înţelegere faţă de condiţia individului modern. Conciliul Vatican II, împreună cu reflecţia din jurul lui au proclamat respectul faţă de libertatea religioasă şi de gîndire. Au deschis spectaculos catolicismul către ecumenism şi către întîlnirea cu celelalte religii şi culturi. Pontifii următori lui au modulat paşi pe acelaşi drum. Noul Papă are curajul de a face să sară zăvoare care blocau curentul iertării şi în ce priveşte problemele intime ale persoanei. Anul milostivirii, proclamat de el în 2015, devine „experiment“ pentru un timp al milei, al graţiei iertătoare.

În aşa măsură că voci mai stricte ar putea protesta faţă de ceea ce li se pare abandon al unor principii creştine esenţiale, compromis cu lumea, o primejdioasă alunecare spre relativism. Sau atenţie excesivă faţă de aspecte socio-culturale ale modernităţii tîrzii în dauna responsabilităţii faţă de transcendenţa lui Dumnezeu şi faţă de destinul total al omului. Aşa să fie?

Neîndoielnic, din punct de vedere creştin, a face un avort înseamnă a curma firul unei vieţi date de Dumnezeu. E o greşeală gravă. Dar a lărgi posibilitatea iertării nu înseamnă a îngădui sau a justifica actul, a-i da statut de normalitate. Înseamnă – în spiritul deciziilor Papei – ca individul să-şi conducă examenul de conştiinţă într-un orizont al milei divine, nu al spaimei de pedeapsă. Să-şi sondeze criza într-un regim al interiorităţii, nu al obligaţiei faţă de canoane. Cînd omul îşi cercetează criza, greşeala, carenţele de tot felul care îl împovărează, cînd le cercetează în orizontul iertării, el pătrunde mai adînc în propria interioritate. Pătrunde acolo mai liber, cu o mai calmă şi mai ascuţită reflexivitate. Şi totodată mai responsabil faţă de un Dumnezeu care îi oferă generozitatea, încrederea, prietenia sa. Omul devine mai atent la înalta intimitate care i se oferă.

„De acum nu vă mai zic slugi…, ci v-am numit prieteni“, le spune ­Iisus ucenicilor la marea Cină (Ioan 15, 15). Cînd investigarea de sine e dusă în orizontul iertării, al prieteniei, nu mai e vorba despre un examen de conştiinţă care caută să te pună în regulă cu normele religiei. E vorba despre un efort de transformare de sine, de schimbare a minţii şi a fiinţei – indicat de cuvîntul grecesc metanoia –, un neîncetat efort de a te adecva Interlocutorului divin. După mine, accentul pus de Papa Francisc pe milă şi iertare, îndemnul ca preoţii să arate credinciosului o compasiune inteligentă îndreaptă atenţia către acest proces al transformării de sine, esenţial în viaţa de credinţă.

Cît despre transcendenţa lui Dumnezeu, este ea deservită, este ea atenuată atunci cînd dincolo de chipul Judecătorului transpare chipul Prietenului? Măreţia atotputerii divine este ea nesocotită atunci cînd accentul se mută pe nemărginita posibilitate a Milei?

În fond, chipul lui Dumnezeu ca suprem judecător îndeamnă credinciosul să se menţină tocmai pe traseul transformării de sine. Îl îndeamnă să-şi articuleze privirea „secvenţială“, cea pe care o pune asupra lui însuşi şi a lumii în fiecare etapă a drumului existenţial, cu privirea divină şi clarviziunea ei atotcuprinzătoare.

Dar prea adesea, divinul a fost conceput ca judecător legalist, care stă cu ochii ţintă pe greşelile şi pe meritele umane, „absorbit“ de această contabilitate. Adesea a fost conceput ca un dispecer care împarte recompense frumoase şi penalizări teribile, distribuind umanitatea în paradis, dar mai ales în infern. În Păcatul şi frica. Culpabilitatea în Occident, secolele XIII-XVIII, Jean Delumeau a arătat la ce cote înalte de teroare a putut ajunge viaţa religioasă dusă în faţa unui astfel de Dumnezeu. În perioade de criză şi nu numai atunci, discursul predicatorilor populari se străduia (şi izbutea) să stîrnească vertijuri ale vinei, isterii ale căinţei înspăimîntate, angoasa unui infern descris cu o barocă (şi inexplicabilă) precizie. Răsăritul creştin, face el observaţia, nu a produs o clasificare atît de rigoristă a păcatelor şi a pedepselor, care, la limită, risca să ocupe credinciosul doar cu sondarea psihologizantă a carenţelor lui. Răsăritul a lăsat mai mult loc generozităţii divine în ce priveşte secvenţa vină – căinţă – iertare. (În prefaţa la volumul lui Paul Henry, Monumentele din Moldova de nord, Jean Delumeau socoteşte demn de toată atenţia faptul că în mînăstirile moldoveneşti scena Judecăţii de Apoi înfăţişează paradisul mai populat decît infernul.)

Spirituali creştini din toate timpurile nu l-au recunoscut însă pe Dumnezeu în chipul „sociologic“ de Stăpîn teribil. S-au revoltat faţă de „sadismul creştin“ care face din El un împărţitor de pedepse veşnice pentru greşeli temporale.

Mai e ceva. Concepţia care face din Dumnezeu exclusiv un judecător al faptelor bune sau rele, un împărţitor de pedepse şi de recompense pune asupra lui semnul dualităţii. Lasă să transpară un chip divin „mărginit“ la binomul propriu condiţiei umane. Or, a „opri“ divinul la nivelul acestei dualităţi, a nu deschide orizontul către unitatea lui nemărginită, către misterul lui atrăgător înseamnă a-i refuza tocmai transcendenţa. Cea care prin tremendum îşi semnifică maiestuoasa ruptură de nivel şi prin fascinans atrage omul către sine. Înseamnă, în fond, insensibilitate spirituală, blocaj metafizic. Înseamnă a nu răspunde apelului divin la intimitate.

Mari spirituali din Apus şi din Răsărit au experimentat însă ceva din misterioasa Lui nemărginire, din „mila Lui infinită“. Au dat mărturie despre ea. Aşa a făcut, printre alţii, Isaac Sirul (secolul VII). El vorbea din experienţă despre o inimă umană „înflăcărată de iubire pentru toată zidirea, pentru oameni, pentru păsările cerului, pentru dobitoace, pentru demoni…“ Un asemenea om nu încetează, spune el, să se roage pentru ca toate făpturile să fie păzite şi curăţate/transformate. El e „mînat de acea milă fără margini ce se trezeşte în inima celor ce sînt uniţi cu Dumnezeu“.

Cînd Francisc pune accentul pe milostivire, el aminteşte această supremă calitate a divinului, chipul Lui cel mai înalt.

Cît priveşte imediatul social, într un Occident care începe să încline spre variante dure de dreaptă conservatoare, credinţa iese din rînd. Poate utopic, ea pledează – prin Francisc – pentru liberalismul generos, deschis. 

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase. Cea mai recentă carte publicată e Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală, Humanitas, 2015.

Foto: wikimedia commons

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Becali
Lucian Bode la Consiliul JAI FOTO Facebook Lucian Bode
Ce este Consiliul JAI, care decide dacă România poate sau nu să adere la Schengen
Consiliul JAI este format din miniștri de Interne, responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor și cooperarea polițienească, însă nu toate statele membre UE au aceeași repartizare a sarcinilor între miniștri.
Maria Zaharova FOTO Profimedia
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, atac la adresa Maiei Sandu: Ce a făcut cetățeana României pentru R. Moldova?
Maria Zaharova a lansat un atac dur la adresa preşedintei Republicii Moldova, fiind de părere că puterea de la Chișinău promovează rusofobia, chiar dacă Moscova a ajutat întotdeauna Chișinăul.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.