Nicolas TRIFON

Tentativa brutală a Moscovei de reconstituire a unui imperiu poate fi stopată, dar aceasta nu ne pune la adăpost de surprize nedorite în materie de democraţie și drepturi ale omului.

Dimitrie Gusti (1880-1955) a făcut totul pentru a se încadra în instituţiile care puteau să favorizeze dezvoltarea şcolii şi mişcării pe care le-a fondat şi animat.

„Ce faci, măi mamă, cu apă vrei să stingi soarele?”

Situaţia tensionată din Cadrilater şi faptul că aromânii proveneau dintr-o „minoritate nemulţumită“ sînt cei doi factori care par a fi jucat un rol considerabil în adeziunea lor la legionarism. „Populația română, colonişti, comercianți şi funcțion

„Ignoranța clasei conducătoare românești a permis propagandei obsesive și mincinoase a sovieticilor să aibă cîștig de cauză și să răspîndească imaginea unei Basarabii sărace, prădată de moșierii de la București, chiar în timp ce milioane de țărani mureau de foame pe întinderile din Ucraina,

Unii nu vor ezita să se concentreze pe asocierea dintre colaborarea Juliei Kristeva cu poliţia politică din ţara ei şi pe adeziunea sa la ideile de stînga în Franţa, alţii vor încerca să disocieze cu orice preţ colaborarea de ideile de stînga.

Multă vreme, cînd venea vorba în Franţa despre scriitorii români, erau spontan citate numele lui Cioran, Eugen Ionescu şi Mircea Eliade.

Centenarul revoluției ruse din 1917 a trecut aproape neobservat în Rusia. Într-o ţară ca Franţa, în schimb, el a dat naştere la tot felul de cărţi, documentare, colocvii etc.

„Ce naiba caută sirienii ăştia la noi? îşi spun exasperaţi bulgarii“, ne povestea pe un ton amuzat o cunoştinţă arhitectă care tocmai se întorsese la Paris din ţara sa natală. Nu m-am putut abţine să-i întorc vorba: „Dar ce fac milioanele astea de bulgari sau de români aici, în Occident?“

Schimbul de scrisori dintre Titu Maiorescu şi omologii săi din Grecia, Bulgaria şi Serbia cu ocazia păcii de la București din august 1913 garanta gestiunea de către statul român a patrimoniului său şcolar şi bisericesc din Balcani destinat aromânilor, nu însă şi un statut specific pentru aceştia.

Această demonstraţie prezintă avantajul de a opune argumente serioase clişeelor care reduc opera junimiştilor la o reacţie conservatoare inspirată de metafizica germană contra modelului raţionalist universalist al iluminismului francez.

Notorietatea de care se bucură azi istroromânii, alias cici, printre triestini e datorată în bună parte unei expresii pe care am aflat-o chiar în naveta care mă ducea de la aeroport la hotel.

Editura De Gruyer de la Berlin a publicat la sfîrşitul anului trecut Manualul limbilor romanice, într-o nouă colecţie care îşi propune să prezinte „o panoramă enciclopedică, sintetică şi sistematică totodată, a lingvisticii limbilor romanice, care ţine cont de ultimele rezultate ale cercetărilor.“

Snyder atrage atenţia asupra situaţiilor în care, mîine-poimîne, ar putea fi reactualizat genocidul practicat de Germania hitleristă, sub forma unui ecocid, spre exemplu.

Fragilitatea tînărului stat moldovenesc reiese atît din condiţiile istorice în care a apărut, cît şi din contradicţiile care traversează pînă în zilele noastre majoritatea moldovenească ce corespunde naţiunii căreia acest stat i-ar aparţine.

„Această patologie“, scrie Dan Alexe în legătură cu obsesia românilor cu dacii, „are rădăcini vechi, crescute din elucubraţiile ocultistului Nicolae Densuşianu, care în Dacia preistorică înşirase toate absurdităţile pe care avea să se bazeze protocronismul, inclusiv aceea că limba latină ar deriva din cea dacă.

În ciuda rezervelor mele faţă de geopolitică, în contextul evenimentelor care au avut loc în Ucraina în 2014, am început să mă întreb dacă problemele ridicate cu această ocazie nu ar trebui să fie abordate tocmai pe terenul geopoliticii.

Între sfîrşitul Primului şi începutul celui de-al Doilea Război Balcanic (decembrie 1912 – iunie 1913), problema aromânilor a fost în centrul discuţiilor bilaterale purtate de România – în două rînduri, la Londra, în ianuarie, şi la Sankt Petersburg, în mai 1913, Bulgaria s-a angajat să le respecte autonomia culturală şi ecleziastică;

„Aromânii, un popor a cărui patrie sînt Balcanii“ – sub acest titlu, cotidianul iugoslav Borba publica, în septembrie 1988, o serie de zece articole semnate de Radovan Tomasevic. Autorul nu era de origine aromână, dar ar fi putut să fie, avînd în vedere că numărul sîrbilor, macedonenilor slavi, albanezilor şi mai ales al grecilor de origine aromână depăşise de mult numărul celor care vorbeau aromâna sau păstrau o memorie precisă în această privinţă.