Cu Zoltán Rostás şi Cooperativa G pe urmele Şcolii gustiene

30 martie 2021
Cu Zoltán Rostás şi Cooperativa G pe urmele Şcolii gustiene jpeg

Într-un interval de cîteva luni au apărut două cărţi: Marginal şi experimental: Cooperativa Gusti: două decenii de cercetare în istoria sociologiei (coord. Ionuţ Butoi, Martin Ladislau Salamon), la editura Eikon din Bucureşti, şi Condamnare, marginalizare şi supravieţuire în regimul comunist: Şcoala gustiană după 23 august 1944 (coord. Zoltán Rostás), la editura Cartier din Chişinău. Suficient de explicite în ceea ce priveşte subiectul tratat şi perspectiva în care el este abordat, titlurile acestor două cărţi conţin un element comun care intrigă. Putem deduce astfel nu numai că Şcoala gustiană, concepută imediat după Primul Război Mondial, a fost marginalizată sub regimul comunist, dar şi că cercetările întreprinse pe această temă după implozia sus-numitului regim au avut loc într-un cadru marginal. „Grupul Cooperativa G este marginal fiind o alcătuire informală, fără trăsături organizaţionale, fără infrastructură de cercetare sau de editare, fără fonduri…”, afirmă editorii, care precizează totuşi că materialele prezentate au fost uneori găzduite de diverse instituţii academice, fără însă să beneficieze de „un sprijin instituţional constant”.    

Accentul pus pe o asemenea „marginalitate instituţională” poate să pară paradoxal. Dimitrie Gusti (1880-1955) a făcut totul pentru a se încadra în instituţiile care puteau să favorizeze dezvoltarea şcolii şi mişcării pe care le-a fondat şi animat. Este suficient să ne gîndim la rolul catedrei de sociologie la realizarea monografiilor rurale între 1925 şi 1933, în perioada de pionierat, cea mai productivă pe plan ştiinţific, sau la aportul Fundaţiei culturale regale la publicarea materialelor culese şi la finanţarea intervenţiilor echipelor studenţeşti în mediul rural între 1934 şi 1938, ca să nu mai vorbim de adoptarea legii instaurînd serviciul social obligatoriu în octombrie 1938. Aplicată timp de un an, această dispoziţie, cert controversată, a dat loc la o experienţă unică în materie de instituţionalizare a acţiunii şi asistenţei sociale pornind de la consideraţii de ordin sociologic. Gusti însuşi nu a ezitat să participe la guvernul ţărănist din 1932-1933 şi, mai tîrziu, să oficieze ca preşedinte al Academiei Române între 1944 şi 1946, în ciuda ostilităţii comuniştilor, în speranţa de a salva cea ce se mai putea salva. În fine, sociologii care au supravieţuit „odiosului deceniu” nu au ezitat să facă concesiile de rigoare ca să reintegreze medile academice şi de cercetare.

În realitate, marginalitatea grupului Cooperativa G rezultă dintr-o situaţia de fapt prezentată în termeni cît se poate de clari de coordonatorii celor două volume consacrate istoriei Şcolii gustiene şi avatarurilor ei de după război: „Conversaţia ştiinţifică despre acest fenomen social al trecutului recent este, încă, deficitară, tributară mitologiilor, anacronismelor, stereotipurilor şi practicilor de cunoaştere şi consacrare specifice cîmpului ştiinţific actual”.

În loc să se lanseze într-o critică sistematică a acestor mitologii şi stereotipuri omniprezente azi în România şi uşor de demontat, autorii procedează la o reconstituire pas cu pas şi la o reevaluare critică realistă a experimentelor Şcolii gustiene precum şi la un examen atent al poziţiei adoptate de membrii ei de-a lungul timpului. Oarecum neaşteptat în contextul românesc actual, un asemenea demers este într-un fel jubilatoriu avînd în vedere că, pentru odată, atît perioada interbelică cît şi anii de teroare comunistă de după război nu mai sînt  trataţi într-o perspectivă polemică. Dimpotrivă. Fiecare afirmaţie face obiectul unei discuţii, contextul istoric, deseori de o rară complexitate, este sistematic examinat, tonul adoptat este pe cît se poate de neutru, registrul speculativ evitat, sursele folosite diverse: mărturiile participanţilor, corespondenţele private, dările de seamă publicate, rezultatele finale, raporturile administrative, informaţiile figurînd în arhivele Siguranţei şi a Securităţii etc.

Interesul profesorului Zoltán Rostás pentru istoria orală şi interviurile realizate încă din anii ’80 sînt la originea Cooperativei G, al cărei act de naştere corespunde apariţiei în 2000 a volumului Monografia ca utopie: interviuri cu Henri H. Stahl (1985-1987). El a ştiut să comunice viitorilor colaboratori, uneori foşti doctoranţi de-ai lui, pasiunea sa pentru această şcoală care nu a încetat să-l surprindă: „Cu cît aprofundam povestirile monografiştilor gustieni, cu atît îmi apărea o imagine mai nuanţată a acestei şcoli sociologice.” Participarea la proiect a lingvistei Sandei Golopenţia-Eretescu, care a depus o muncă titanică pentru editarea textelor tatălui ei, Anton Golopenţia, figură centrală a Școlii, pare să fi jucat un rol important.

„Misiunea acestor instituţii gustiene [Seminarul de sociologie, Asociaţia pentru studiul şi reforma socială, Institutul social român, Şcoala sociologică de la Bucureşti] era contribuţia lor ştiinţifică la desăvîrşirea idealului naţional şi la consolidarea statului naţional România Mare”, aşa conclude Antonio Momoc contribuţia sa despre scrierile lui Gusti în ajunul primilor paşi ai şcolii sale. O asemenea formulare poate şoca azi. Este suficient să te gîndeşti la recentele manifestări patriotarde ocazionate de Centenarului Marii Uniri. Alta era situaţia acum un secol cînd România Mare, proaspăt constituită, ridica probleme tot atît de mari ca cele pe care ar fi trebuit să le rezolve. Inutil să insistăm pe derivele la care au condus atît tentativele legionarilor şi, indirect, ale comuniştilor ghidaţi de Comintern de a rezolva „radical” aceste noi probleme, cît şi refuzul clasei politice de a le acorda atenţia cuvenită în perioada interbelică. Pe acest fundal, demersul pozitiv promovat de Şcoala Gusti poate fi considerat binevenit, independent de obiecţiile la care el se expune. O realizăm cînd confruntăm punctul de plecare cu rezultatele obţinute ulterior, rezultate prezentate metodic de autorii Cooperativei G.

Realizarea monografiilor rurale constituie rezultatul cel mai important pe plan ştiinţific, salutat la nivel europen şi nord-american încă din anii ’30, cînd Şcoala de la Bucureşti era asociată cu aceea de la Chicago pentru metoda empirică aplicată în cercetări de teren. Greu de găsit un echivalent al Şcolii gustiene care să fi avut o astfel de rezonanţă internaţională. Impactul conferinţelor de înaltă ţinută intelectuală ale grupului Criterion, spre exemplu, nu a depăşit graniţele României şi nu trebuie uitat că un Eliade sau un Cioran au devenit cunoscuţi şi apreciaţi în Occident doar după război şi din alte motive decît cele care asiguraseră notorietatea lor în ţară.

Deseori criticată, acţiunea socială promovată de Şcoala Gusti între 1934 şi 1938, sub patronajul Fundaţiei culturale regale, este supusă aici unei reevaluări care poate surprinde, dar care este coerent argumentată. Da, sprijinul adus de „monarhul luminat” Vodă Carol „cărturarului” Dimitrie Gusti a permis utilizarea propagandistică a unei realizări culturale. Desigur, Carol al II-lea încerca astfel să contracareze influenţa legionarilor în rîndul tineretului. Da, „mişcarea căminelor culturale susţinute de echipele studenţeşti a eşuat în momentul în care a încercat să se transforme în instituţie stabilă de dezvoltare comunitară prin Legea Serviciului social”, scrie Dumitru Sandu, ceea ce nu îl împiedică să califice, în concluzie, această mişcare drept un „experiment exemplar al perioadei interbelice româneşti”. Pledează în acest sens atît metoda observată de membrii şcolii, bazată pe principiul auto-organizării, al „ridicării satului prin el însuşi”, cît şi faptul că „nici Gusti şi nici Stahl sau Golopenţia, spre exemplu, nu au apelat la argumente ideologice pentru a putea fi etichetaţi ca fiind carlişti”.

Decizia ca cel de-al XIV-lea Congres international de sociologie să desfăşoare la Bucureşti în august-septembrie 1939 consacra maturitatea Scolii Gusti. Temeinic pregătit, destinat să facă cunoscute rezultatele cercetărilor în acest domeniu făcute în România, congresul a fost întîi amînat, apoi suspendat din cauza războiului. El va avea loc la Roma în 1950, fără participarea românilor, blocaţi de regimul comunist. Între timp, sînt arestaţi şi condamnaţi printre alţii Traian Herseni, Ernest Bernea, Anton Golopenţia şi Mircea Vulcănescu, ultimii doi vor muri în închisoare la vîrsta de respectiv 42 şi 48 de ani. Gusti nu este „reconfirmat” la Academie, i se taie pensia şi trebuie să părăsească propriul domiciliu.

Pentru a lua măsura dificultăţilor cu care au fost confruntaţi principalii actori ai Școlii după 23 august 1944, pentru a înţelege compromisurile care au permis reintegrarea celor care au supraviţuit în spaţiul academic la mijlocul anilor ’60, volumul apărut la editura Cartier în zilele acestea propune o galerie de portrete şi itinerarii pasionante. Spiritul în care au fost redactate aceste biografii intelectuale şi politice reiese din remarca următoare a lui Zoltán Rostás: „Considerăm că nu este nici moral, nici eficient pentru sporul cunoaşterii istorice transformarea cercetării în tribunal şi ocazie pentru emiterea de verdicte. Faptele trebuie numite ca ceea ce sînt. Oamenii însă nu pot fi reduşi la fapte. Oamenii sînt precum istoria: un proces în devenire.” Spre exemplu, pentru a evoca „cazul” lui Mircea Vulcănescu, Ionuţ Butoi procedează la o reconstituire în detaliu a a strategiilor politice în joc, în contextul procesului care i-a fost intentat. Chiar dacă unele aspecte rămîn greu de elucidat, demersul acestui autor ajută cititorul să depăşească polemicile de un gust îndoielnic care au opus pe scena mediatică românească acum cîţiva ani adepţii canonizării lui Mircea Vulcănescu celor care îl acuzau de complicitate în politica antisemită antonesciană şi îl relegau la categoria „criminalilor de război”. Acuzaţia de criminal de război nu era justificată, precizează el, iar chestiunea evreiască a jucat un rol marginal la proces. Putem de asemenea reaminti că Mircea Vulcănescu nu a decis el să moară în aşa fel încît să fie decretat martir, ci a fost victima condiţiilor inumane de detenţiune.

Contrar unei legende recente, notează Zoltán Rostás, Gusti a fost ministru în guvernul naţional-ţărănist nu numai ca expert, dar şi din convingere. Adept al materialismului istoric într-o formă sui generis, H. Stahl a adoptat o poziţie social-democrată toată viaţa, Traian Herseni a intrat în guvernul legionar, Ernest Bernea a fost şi el legionar, Miron Constantinescu şi Gheorghe Vlădescu-Răcoasa comunişti… Cum se poate că persoane cu convingeri ideologice şi profiluri politice atît de diferite afişate la un moment sau altul al parcursului lor au putut coexista în mişcarea Gusti? La această întrebare nu am găsit un răspuns satisfăcător în cele două volume care le sînt consacrate. În schimb, ideea care se degajă la lectura lor este că diversitatea orientărilor ideologice ale membrilor Școlii gustiene şi chiar partizanatul lor politic controversat au avut un impact limitat atît în ceea ce priveşte cercetarea ştiinţifică propriu zisă, cît şi angajamentul lor pe plan social. Nu au lipsit, desigur, dezacordurile, fricţiunile, disidenţele, însă ele nu par să fi afectat serios  practica colectivă a Şcolii gustiene.

„Preocuparea [celor angajaţi în mişcarea ridicării satelor în România anilor ’30] a fost o reacţie nu numai la sărăcie ci, mai ales, la decalaje”, notează Dumitru Sandu (84). În zadar căutăm preocupări similare la o scară semnificativă în România de azi. Incursiunea în perioada interbelică la care ne invită Cooperativa G ne învaţă că avem o oarecare tradiţie în acest domeniu, o tradiţie care merită poate revizitată.

Nicolas Trifon este istoric. Împreună cu Matei Cazacu, este autorul volumului Republica Moldova, un stat în căutarea naţiunii (Editura Cartier, 2017).

Foto: Dimitrie Gusti (wikimedia commons)

p 23 Lewis Carroll WC jpg
Efemeridele lingvistice
O atitudine normală, veți zice. Poți pretinde drepturi asupra vocabularului?
p 22  James Cooke Brown WC jpg
Dreptul asupra limbii
Vladimir Putin poate, de fapt, să declare că limba rusă e proprietatea sa personală, consecințele legale ale unei astfel de pretenții sînt nule.
RoAlert jpg
Societatea de consum emoțional
De cîte ori ar trebui să sune telefoanele oamenilor într-o zi? Și apoi ce se va mai adăuga pe lista Ro-Alert?
p 22 Nagit WC jpg
Nagîț de pui
Etimologiile acestea „raționale”, dar false nu reflectă simple asocieri formale și sonore între cuvinte.
p 7 FED WC jpg
E inflația, prostule!
Întrucît Sistemul Federal de Rezerve al SUA (FED) a majorat recent rata-țintă a dobînzii, s-ar putea ca inflația să încetinească spre sfîrșitul anului în curs.
Florin Stoian 10 jpg
„Am transformat Oltenia de sub Munte într-un brand” – interviu cu geologul Florin STOICAN
„Mai întîi, trebuie să spun că rețeaua internațională a Geoparcurilor UNESCO a ajuns acum la 177 de geoparcuri din 46 de țări și există un interes atît de mare pentru alte geoparcuri, încît UNESCO a limitat numărul anual de aplicații la maximum 20 și maximum două/țară.”
p 7 WC jpg
Periculoasa alunecare spre violență a Americii
Teoriile conspiraționiste de extremă dreapta ale „statului paralel” și minciunile partidului republican despre alegerile măsluite au același țel comun: să conteste legitimitatea statului.
959 22 LCCutitarupng jpg
A texta, textare, textor & texteză
Lucrări și cărți întregi încep tot mai des să aibă ca subiect această dezvoltare adusă de inventarea computerului. Încotro va merge texteza și unde va ajunge reprezintă o chestiune care, nu mă îndoiesc, va depăși imaginația noastră din prezent.
p 7 WC jpg
America și provocarea chineză
America trebuie de asemenea să-și sporească participarea la actualele instituții internaționale pe care le-a creat și să le dezvolte pentru a stabili standarde și a gestiona interdependența.
p 19 jpg
Hîrtia, ecranul și cititul
Cum rămîne cu argumentele „emoționale” ale unui cititor care nu se poate „debarasa” de cartea tipărită?
p 7 WC jpg
Căderea lui Boris Johnson – și a noastră
În ziua de azi, personal este realmente politic: eșecurile personale sînt ipso facto eșecuri politice.
p 23 ExpoziLŤia Columbian¦â, Chicago, 1893 WC jpg
Ierusalimul de ipsos – Expoziția Mondială de la Chicago, 1893
La Chicago, în 1893, un oraş ideal întreg s-a pogorît pe harta oraşului, condiţionat de sit şi de cultura albă, creştină, „falocentrică” şi „elitistă” care domina acel moment.
p 7 Thyssen Krupp, Essen, Germania WC jpg
Războiul lui Putin și modelul economic german
Va supraviețui oare modelul economic german războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei?
p 2 WC jpg
Tocăniță de vin
Numite, în engleză, SOT („slips-of-the-tongue”), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale.
p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“
p 7 WC jpg jpg
A început criza alimentară globală
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale.
Epurări şi maculări jpeg
Consecințele nehotărîrii și iluziilor Vestului în raport cu Rusia
Dacă Vestul merge pe drumul sugerat de stînga americană, resursele rusești se vor dovedi decisive. Kremlinul va cîștiga războiul.
945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.

Adevarul.ro

shakira frauda gettyimages 492044333 jpeg
Shakira, dans provocator pe Instagram. Lângă ce bărbat chipeș apare VIDEO
Postarea vine la scut timp după lansarea unui nou single, „Monotonia“, în care „vorbește“ despre ruptura a ceea ce părea a fi relația perfectă.
imelda staunton netflix jpg
EXCLUSIV Imelda Staunton, regina din „The Crown“: „Elisabeta a fost mai înțelegătoare cu Prințesa Diana decât ne dăm seama“
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Imelda Staunton, cea care a preluat interpretarea vârstei a treia a Reginei Elisabeta, povestește cât de complicat a fost de însușit o perioadă neagră din existența Coroanei.
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.