Trieste: de vorbă cu un cicio sută la sută

Publicat în Dilema Veche nr. 684 din 30 martie - 5 aprilie 2017
Trieste: de vorbă cu un cicio sută la sută jpeg

„Ţinţarii sau aromânii şi cicii sau istroromânii: mister sau parte integrantă a Europei? Două limbi în pericol“, aşa era intitulată sesiunea organizată la Universitatea din Trieste pe 10 martie. Dacă primul termen, folosit mai ales în sîrbă şi croată pentru „aromâni“, e relativ cunoscut, cuvîntul „cici“ evocă doar regional, în Istria croată şi la Trieste, o populaţie a cărei origine şi comportament îi intrigă de mult pe ceilalţi locuitori mai ales datorită limbii, incomprehensibilă pentru croaţi şi chiar pentru italieni. Ea este studiată de mai bine de un secol şi jumătate încoace, mai ales de lingviştii români, de la Sextil Puşcariu la Ion Coteanu, care au denumit-o istroromână, glotonim savant folosit mai ales de specialişti, dar curent în română, inclusiv ca etnonim, motiv pentru care îl voi folosi aici.

Despre aromână au vorbit Lila Cona, venită de la Belgrad, şi cu mine, de la Paris, în timp ce situaţia actuală a celeilalte „limbi în pericol“ a fost tratată de Zvjez­dana Vrzic, de la Facultatea de la Rijeka, care a coordonat diverse proiecte iniţiate de administraţia croată în legătură cu istroromânii. Aceştia din urmă sînt numiţi „vorbitori de limbă vlashki şi zejanski“ (Zejane este una dintre localităţile locuite de ei), pornind de la felul în care ei înşişi îşi numesc limba, azi cel puţin, fiindcă la sfîrşitul secolului al XVII lea cronicarul triestin Irenéo della Croce scrie că cicii îşi spun în propria lor limbă rumeri. Cam greoaie, această formulare este deci justificată ca glosonim, şi oarecum chiar ca etnonim. Din mai multe puncte de vedere, ar fi de altfel mai potrivit să se vorbească despre vlahii din Istria sau din Meglen. Ca şi istroromânii, contrariu aromânilor (armînjljior şi rrîmînilor), meglenoromânii au adoptat numele folosit de vecini pentru a-i desemna, adică vlasi. Puţin numeroşi, cîteva mii la sfîrşitul secolului al XIX-lea, istroromânii nu mai sînt azi decît cîteva sute dintre care puţini mai vorbesc limba, o limbă tot mai amestecată pe plan lexical cu croata. Accelerarea exodului rural şi emigrarea mai ales spre Statele Unite par a fi principalele cauze ale acestui fenomen. Prezenţa lor în Ciceria, ca să reluăm cuvîntul folosit de italieni pentru a desemna regiunea, deosebit de aridă, în care ei locuiesc pînă în zilele noastre, e semnalată după marile epidemii de ciumă din Istria în secolul al XV-lea.

Notorietatea de care se bucură azi istroromânii, alias cici, printre triestini e datorată în bună parte unei expresii pe care am aflat-o chiar în naveta care mă ducea de la aeroport la hotel. „Cicio no ze per barca“, Cicio nu le are cu barca, îi e frică pe mare. Imediat m-am gîndit la semnificaţia cuvîntului „vlah“ pe coasta dalmată: la Dubrovnic se spune că locuitorii din zonele montane situate la cîţiva kilometri de ţărm sînt „vlahi“, iar cîteodată chiar croaţii din regiunea Dubrovnikului sînt numiţi „vlahi“ de cei din insule. Asociaţia m-a cam tulburat, avînd în vedere că istroromânii sînt probabil ultimii supravieţuitori, pe plan lingvistic, ai populaţiilor romanizate deplasate de istoria zbuciumată a regiunii de la est spre vest şi spre nord-vest, unele dintre ele trecînd din Dalmaţia în Istria. După care m-am gîndit la aromâni, al căror epicentru sînt munţii Pindului, nici ei prea ospitalieri. Doar că la ei se zice „Casa-a noastră-i muntile“ şi „Armănlu tu muntsi easte ca amarea arihătipsită“ (la munte, aromânul e liniştit ca marea).

Nici un istroromân nu era la tribună, contrariul ar fi fost de altfel epatant. Totuşi, în public se găseau cel puţin două persoane care s-au autoidentificat ca atare: o doamnă între două vîrste, sosită în mijlocul unei comunicări, strîngînd în mîini cotidianul regional Il Piccolo, deschis la pagina la care era anunţat evenimentul, care ne-a vorbit emoţionată despre tatăl ei, şi un domn mult mai calm, care, între două comunicări, ne-a spus, pe un ton amuzat, dar şi uşor solemn, că el este sută la sută cicio. A doua zi, dis-de-dimineaţă, pentru că el trebuia să se în­tîlnească după aceea cu o verişoară de la New York venită să-şi cumpere un apartament la Trieste, a venit la hotel, unde am putut sta mai pe îndelete de vorbă. Povestea lui Bruno Bellulovich, iniţial Belul sau Belu, forma italienizată succedînd celei croatizate – Belulovici, rezumă poate mai bine situaţia decît demonstraţiile savante în materie de limbă şi istorie pe această temă. A venit la doi ani la Trieste, în 1948, de la Rijeka, unde s-a născut şi unde părinţii, originari din Susnevica, sosiseră mai înainte în căutare de muncă. „Din cîte mi s-a spus, în afară de motivele legate de lucru, ai noştri nu aveau contacte cu exteriorul. (…) Deveneam foarte repede emigranţi, la ai mei identitatea a început să se piardă odată ce s-au instalat la Rijeka. Cît despre familia mea, aproape toţi am plecat definitiv; doar părinţii mei au rămas la Trieste, cei mai mulţi s-au instalat la New York. Cam aşa a fost pentru majoritatea dintre noi. În acelaşi timp, cei veniţi din afară, care nu cunoşteau mare lucru despre săracele noastre tradiţii şi care s-au instalat în regiunile noastre, au învăţat repede vlashki, poate nu la fel de bine, dar oricum. În America, ai noştri au tendinţa să se frecventeaze între ei, să se însoare între ei, sau cel puţin cu alţi istrieni, mai ales la prima generaţie. (…) Între cele două războaie, Susnevica a devenit un fel de capitală a regiunii locuite de noi. Mussolini a regrupat mai multe sate în comuna cu acest nume. Statul italian căuta astfel să izoleze componenta croată, majoritară în Istria, opunîndu-i un fel de naţionalism cici. Dar cicii n-au luptat niciodată pentru interese particulare, ci pentru supravieţuire, erau săraci, pămîntul nu dădea mare lucru, chiar şi cei care posedau pămînt erau săraci.“ (…) „Nu le prea am pe astea cu naţionalismele, sîntem produsul experienţelor noastre succesive, al întîlnirilor, al lecturilor noastre, nu am cum să fiu un cicio curat, un istrian, un triestin sau un italian, sînt un amestec din toate acestea“, precizează Bruno Belu, sceptic în privinţa rezultatelor eforturilor depuse de cele două persoane care au încercat să facă ceva pentru identitatea culturală istroromână. „Un fost coleg de liceu, Ervino Curtis, italian, a intrat în contact cu cultura română după ce s-a însurat cu o româncă din România, aşa a descoperit existenţa unei minorităţi în Istria şi a fondat Asociaţia Decebal (de prietenie româno-italiană), din care am făcut şi eu parte un timp. Petru Emil Raţiu, medic român de la Roma, a mers şi mai departe. El a încercat să înveţe istroromâna şi a compus chiar diferite texte, sincer, nu ştiu cum s-a descurcat, la noi nu s-a scris niciodată.“

După ce a intervenit la rîndul său pe tema imaginii lăsate de cici în memoria populară triestină, Pierluigi Sabatti mi-a semnalat cronica lui Claudio Magris, triestin şi el, intitulată „Cici, un piccolissimo popolo“, apărută mai de mult în Corriere della sera (7.11.1995). Scrisă în urma unei călătorii la Susnevica, în italiană Valdarsa, cronica nu contrazice factual diagnosticul schiţat de Bruno Bellulovich sau concluziile nu tocmai încurajatoare ale studiilor întreprinse de Zvjezdana Vrzic la faţa locului şi la New York, unde se găseşte cea mai mare parte a imigraţiei istroromâne. Felul în care autorul faimosului jurnal de călătorie Danubius vede lucrurile este însă mai stimulant. Invitat de una dintre puţinele familii care au mai rămas în această localitate, el notează: „La masă se vorbesc italiana, istroromâna şi croata. Pentru aceşti oameni, libera şi spontana identitate istroromână nu e o obsesie viscerală, o puritate care trebuie prezervată de orice contact, ci este mai degrabă o bogăţie în plus care coexistă seren cu legătura cu Italia şi cu apartenenţa la Croaţia.“ După care propune o formulă care rezumă destul de bine situaţia istroromânei: „În pietrele din care este construită casa (fostului potcovar) sînt încastrate fosile marine. Și cuvintele istroromâne sînt fosile, uşor de distins pe mozaicul împestriţat din care fac parte.“

Oricît de inspirate şi flatante ar fi aceste observaţii, trebuie să mărturisesc că ele sună pentru mine ca un fel de omagiu funebru. În dialogul pe care l-am avut cu interlocutorul meu cicio sută la sută, spre final nu m-am putut abţine şi i-am atras atenţia că la aromâni, inclusiv şi mai ales la cei din România, unde s-au instalat străbunicii sau bunicii lor, există tineri implicaţi în tentativele de menţinere a limbii aromâne, care cer introducerea ei la şcoală şi recunoaşterea oficială a culturii pe care o vehiculează această limbă ameninţată de despariţie. „În acest caz, dacă o fac cu toată energia lor, desigur, se pot obţine rezultate“, mi-a răspuns Bruno Bellulo­vich. Nu ştiu însă cît era de convins.

Ziua aceasta de studii a fost organizată la iniţiativa lui Italo Rubino, a cărui comunicare era intitulată „Despre posibilităţile de salvare a limbii aromânilor“. Directorul secţiei italiene a departamentului de traduceri de la Comisia Europeană prezenta diversele instanţe comunitare şi internaţionale care pot fi contactate pentru implementarea proiectelor de acest tip şi demersurile care trebuie făcute. Actele acestei zile de studiu vor apărea în italiană la sfîrşitul anului şi, cine ştie, poate că informaţile propuse de Italo Rubino vor găsi un public motivat chiar şi printre unii cici/vlas/zejanci/istroromâni de la Susnevica, Rijeka, Trieste sau New York. 

Nicolas Trifon este eseist. A publicat volumul Aromânii – pretutindeni, nicăieri, Editura Cartier, 2012.

Foto: wikimedia commons

Piata Unirii 1 jpeg
Începe TIFF.22: actori și regizori de Oscar vin la Cluj-Napoca
Cluj-Napoca, 9 iunie 2023. 200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sînt doar cîteva dintre cifrele ediției.
1000 17 foto1 Andreea Lacatus jpg
Mama-scoică
Căsnicia ratată a fost un factor agravant pentru că a produs deja un prim abandon.
p 21 1 Victor Brauner, Roberto Matta, Interviziune I, 1955 jpg
Victor Brauner şi Roberto Matta – tablourile „la patru mîini“
În 1955, viziunile celor doi artiști se intersectează în lucrările pe care le realizează împreună, desene, acuarele şi două tablouri purtînd același titlu, Interviziune, I şi I.
999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.

Adevarul.ro

image
De ce ne sângerează gura uneori după ce mâncăm ananas
Ananasul este o gustare răcoritoare bogată în vitaminele C și B6, printre alte beneficii dietetice, dar conține și o enzimă atât de puternică încât este folosită și în bucătărie pentru frăgezirea cărnii, relatează IFL Science.
image
Obiceiuri scandaloase la români. Cum ajutau, în trecut, socrul și nașul la „consumarea“ căsniciei
În Principatele Române, în Evul Mediu, dar și în zorii modernității, la sate și în mahalale existau obiceiuri sexuale pe care lumea contemporană le-ar considera de neacceptat. De exemplu, socrul își ajuta fiul în noaptea nunții, același drept avându-l și nașul.
image
Cine este „Șeba”, fiul artist al ministrului rus al Apărării. Duce o viață de lux după ce a scăpat de mobilizare FOTO
Identitatea unui fiu nelegitim al ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost dezvăluită de fundația anticorupție a opozantului rus încarcerat Alexei Navalnîi, a relatat The Telegraph.

HIstoria.ro

image
Povești despre teatrul bucureștean
Iubim teatrul și ne mândrim cu actorii săi din toate generațiile. Azi aflăm povești despre teatrul bucureștean de la primele încercări, pe vremea lui Caragea Vodă, și până la apariția Teatrului Național din București.
image
Kosovo și reflectarea războaielor din această provincie în media.
Kosovo, o provincie din partea de sud a Serbiei, astăzi recunoscută doar de câteva state ca o țară de sine-stătătoare, se află de câteva decenii în prim-planul mass-mediei și constituie un subiect de interes, în principal datorită istoriei sale politice turbulente și a conflictelor care au degenera
image
Sosirea voluntarilor ardeleni la Iași (7 iunie 1917)
După eşecul campaniei din 1916, guvernul român şi Marele Stat Major, la începutul anului 1917, au început să pregătească pe teritoriul restrâns al Regatului, o amplă acţiune de refacere şi înzestrare modernă a unităţilor decimate în luptele din anul precedent.