Thanas Medi: „Vlahilor, ca o ultimă suflare!”

Publicat în Dilema Veche nr. 864 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2020
Thanas Medi: „Vlahilor, ca o ultimă suflare!” jpeg

Chiar dacă acţiunea are loc în anii ’60 şi ’70 ai secolului XX, trama narativă a romanului lui Thanas Medi Ultimul cuvînt al lui Socrat Buba (tradus în românește de Oana Glasu, Eikon, 2020) se inspiră din acest fond balcanic comun de legende transmise oral, moştenit, după unii,  din antichitatea greacă despre care vorbeşte Kadare în Eschile sau Marele perdant şi din care s-a inspirat el însuşi în nuvela „Cine a adus-o pe Doruntina?“. De altfel, sugerează învăţătorul albanez pasionat de vlahi din cartea lui Thanas Medi, „căderea în transă cu morţii, obicei întîlnit foarte des la vlahi” trebuie să fi fost „baza reală a cunoscutei balade” a lui Constantin şi Doruntina. Nu mai puţin fascinantă decît această legendă, dar fără legătură directă cu ea, istoria celor două personaje al căror parcurs este scrutat pas cu pas în alternanţă cu o sumedenie de alte personaje are ca punct de plecare două vechi obiceiuri vlahe. „Pentru ca un copil cu zilele numărate să trăiască, este lăsat în mijlocul drumului, ca să fie găsit de primul trecător, iar acesta, cuprinzîndu-l în mîini şi, ridicîndu-l spre soare, trebuie să strige: «Al meu, al meu!», în acest mod prelungindu-i viaţa.” Aşa a fost descoperită în campamentul vlah de la Plaiul Bufniţei, în munţii din sudul Albaniei, Caterina; conform unui alt obicei răspîndit la vlahi, ea a fost logodită „din leagăn” cu Socrat Buba, căsătoria urmînd să aibă loc cînd fetiţa va împlini cincisprezece ani. O istorie de dragoste plină de peripeţii, care va lua o turnură neaşteptată datorită ezitărilor eroinei în confruntarea cu destinul care-i fusese sortit. „Fiind logodită, ea nu avea dreptul nici să aştepte, nici să viseze. Atîta timp cît exista deja bărbatul, pentru Caterina murise, într-o oarecare formă, visul viitorului soţ.” Frămîntările acesteia reţin în aceeaşi măsură atenţia autorului ca şi etapele ascensiunii tînărului tehnician zootehnist devenit „şeful vlahilor”. Pentru Caterina, el manifestă chiar mai multă compasiune decît pentru cel care va avea ultimul cuvînt: Socrat Buba.

Istoria lor este indisociabilă de aceea  a „vlahilor de la munte”, pe cale de a abandona un mod de viaţă marcat de tradiţii de o rară duritate care îi prezervase izolîndu-i şi îi singularizase astfel în patchwork-ul balcanic.  Ele au loc în paralel, se alimentează reciproc, fac una singură în cele din urmă. Sau, mai degrabă, primejdiile care planează asupra unei relaţii atît de problematice ca aceea dintre Socrat Buba şi logodnica lui desemnată din leagăn pot fi interpretate ca un ecou tragic al istoriei, nu mai puţin problematică, a unei societăţi tradiţionale somată să intre în modernitate în condiţii pe care nu le-a ales cîtuşi de puţin.

Thanas Medi povesteşte, gîndeşte, scrie dinăuntru şi din afară. El provine din universul colibelor de paie „precum ciupercile, umflate într-o parte şi cu moţ în vîrf, unde nu aveai cum să scapi de privirile celorlalţi” din Plaiul Bufniţei, abandonate ulterior pentru periferia unor sate de pe cîmpie, printre care Goriţa Mare. „Pămîntul brun”, muntele, este omniprezent în roman şi în felul în care personajele percep lumea înconjurătoare: „La cîmpie [Socrat] se simţea o fiinţă fără rădăcini şi slăbită, în schimb, cînd avea munte era ca şi cum cîştiga pe loc greutatea pierdută”.

864 15 coperta jpg jpeg

Limbajul folosit este direct, „di sarică”, neaoş, sarica fiind mantia de lînă tipic aromânească. Cuvintele sînt acelea ale personajelor. „Razele soarelui străpungeau paiele cu care era acoperită coliba, însă mama sa le crezu un foc şi de aceea a rămas cu gura căscată cînd mica Paraşchievia i-a spus: «Ce faci, măi mamă, cu apă vrei să stingi soarele?».“

Apropo de Caterina nou-născută, atunci cînd sfîrşitul ei părea ineluctabil: „Cum nu se mai întîmplase vreodată pînă atunci, micuţa n-ar fi plecat din lumea aceasta înfăşurată în velinţă, ci cu coşciug de lemn, comandat în oraş. De asemenea, se găsi şi un loc în cimitirul din Goriţa Mare, întrucît, pînă atunci, vlahii din Bufniţa nu aveau un cimitir al lor şi îşi îngropau morţii pe unde puteau”. În ochii celorlalţi, vlahii erau „cetăţeni de mîna doua”, iar, nu demult, la intrarea pe strada principală din Goriţa Mare scria pe o tabelă: „Este interzisă trecerea ursarilor şi a vlahilor!”. „Vlahii din Bufniţa (…) erau pentru sat un fel de carne străină.”

Tonul adoptat pentru descrierea noii situaţii este sobru: „Odată cu întreruperea vieţii migratoare şi părăsirea munţilor Vitcuci, la vlahii din Bufniţa intervenise schimbarea. Ca un drumeţ timid şi întîrziat, călcînd cu grijă pe căi neexplorate. Fiind învecinaţi cu Goriţa Mare şi integraţi în brigada agricolă la fel ca ei, intraseră pe nesimţite în logica unei discipline care se impunea ca singura rezolvare. Vlahii stăteau la o parte de goriţari, dar luau de la ei acele lucruri care le plăceau, întrucît raţiunea le spunea că nu trebuie să le nege”.

Autorul nu se pronunţă în absolut asupra noului mod de viaţă pe care aveau să-l observe de acum înainte semenii lui de la munte. Vlahii „vor case de piatră, deoarece le-a ieşit sufletul pe nas de la colibele de paie, vor un sat care să fie al lor totdeauna, cum este Goriţa Mare. Cu pereţi care nu cad vreodată şi cu acoperiş care nu arde niciodată”, explică Socrat primarului. Ceea ce îl revoltă este faptul că ei nu au avut dreptul la un loc al lor în lumea modernă, constrînşi fiind să se topească printre „autohtoni”, xeni (străini) pentru ei pînă atunci. Ultimul cuvînt al lui Socrat Buba apare poate ca o declaraţie de dragoste  adresată nu numai Caterinei, ci şi unei lumi condamnate la dispariţie fără drept de apel. Romanul lui Thanas Medi vrea să repare o nedreptate şi, nu întîmplător, motoul cărţii este: „Vlahilor, ca o ultimă suflare!”.

Post scriptum

Autorul cărţii, scrisă  în albaneză şi adresată iniţial publicului albanofon, foloseşte termenul vllehët, tradus prin „vlahi”, pentru a îşi desemna co-etnicii, atît pe cei de la munte, cît şi pe cei instalaţi de mai mult timp şi astfel asimilaţi sub o formă sau alta. Ca şi în greacă (vlahos) şi în macedoneană (vlassi), cuvîntul vllehët pare cel mai indicat dacă lăsăm la o parte acela popular de çobani, deseori depreciativ. Doar în română este reluat etnonimul aromânilor (armînj), într-o forma românizată, calchiată după „români”, ceea ce favorizează o anumită confuzie. Aromânii din Albania, numiţi în română „fîrşeroţi”, îşi zic rrîmîni, dar se recunosc în general sub denumirea de armînji. Forma arumunët circulă acum şi în Albania, unde aromânii au fost recunoscuţi ca minoritate rrãmãn/armãn/vllah.

Cît despre „vlahii muntelui” care practicau seminomadismul pastoral din regiunea descrisă de Thanas Medi, ei au constituit, pînă la o dată recentă, una dintre ultimele societăţi care au conservat forme de organizare de tip tribal în Europa.

Nicolas Trifon este istoric. Împreună cu Matei Cazacu, este autorul volumului Republica Moldova, un stat în căutarea naţiunii (Editura Cartier, 2017).

Foto: Thanas Medi

p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.
Anul cinematografic 2021 – anchetă jpeg
Anul cinematografic 2021 – anchetă
Șase critici de film și o întrebare: „Cu ce rămînem din anul cinematografic care a trecut?”.
Anul teatral 2021 – o anchetă jpeg
Anul teatral 2021 – o anchetă
Teatrele au fost nevoite să-și reinventeze repertoriul, să găsească mereu alte formule pentru a rămîne aproape de spectatori.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.