Natură versus smartphone pe Camino de Santiago

Publicat în Dilema Veche nr. 668 din 8-16 decembrie 2016
Natură versus smartphone pe Camino de Santiago jpeg

Pe 4 septembrie eram pe coasta atlantică a Spaniei, într-un oraș numit Irun. Era prima mea zi pe Camino Norte de Santiago – o rută de pelerinaj de peste 800 de kilometri cu destinația Santiago de Compostela. În catedrala din Santiago se spune că este mormîntul apostolului Iacob.

În acea primă dimineață mă trezisem la 5,40. Înainte să plec din hostel-ul pentru pelerini (un apartament plin ochi cu paturi supraetajate), am cerut indicații. O doamnă finlandeză mi-a arătat pe harta de pe telefon: la stînga, la dreapta, uită-te după săgețile galbene care marchează drumul. Sticla de apă mi-era plină și aveam fructe uscate de ronțăit. Am ieșit cu entuziasm în stradă cînd era încă întuneric. Nu vedeam nici o săgeată galbenă, dar am hotărît să mai merg un pic, poate apărea mai încolo.

La 6 dimineața nu mai era nimeni pe afară. Am văzut un semn rutier pe care scria San Sebastian. Ruta de pe hartă trecea pe-acolo – dacă urmam indicațiile rutiere aveam să ajung. Am continuat pentru cîțiva kilometri, am ieșit din oraș și… am dat peste autostradă. Trebuia să găsesc un drum alternativ. M-am întors la benzinăria de care tocmai trecusem și i-am explicat bărbatului de la casă că eu vreau să ajung pe „Camino de Santiago“. El se uită la mine cu uimire și-mi spune că n-a văzut nici un pelerin pe acolo. M am întors în oraș, enervată de huruitul mașinilor care zburau pe lîngă mine. Am ajuns la o stație de autobuz, mi-am dat jos rucsacul ce devenise prea greu, m-am așezat pe bancă și am scos din nou harta. „Ce fac acum?“ Era 9 dimineața.

Am zărit o mașină cu doi polițiști și le am făcut cu mîna. Le explic, mai în engleză, mai în spaniolă că m-am pierdut, le arăt punctul pe hartă unde vreau să ajung, iar cel mai tînăr își scoate telefonul și deschide Google Maps. Iarăși la dreapta și la stînga și dup-aia drept înainte pentru 6 kilometri. Am mai stat cîteva minute pe bancă, după care am pornit încet-încet pe partea stîngă a drumului. Nu trecea kilometru fără să fac o pauză, am băut ultima picătură de apă și mi am schimbat ghetele cu sandale. Soarele ardea. Treceam pe lîngă vile cu nume de personaje din telenovele.

Am ajuns într-un sat. La o răscruce am văzut un hotel. Înăuntru am rostit cuvîntul magic „camino“ și o femeie mi-a arătat direcția cu degetul. Am dat, în sfîrșit, peste săgeata galbenă care mă trimitea către o pădure. De o parte și de alta a cărării erau tufișuri pline cu mure coapte, ce minune că nu le devorase nimeni înaintea mea! Copaci, fluturi, gîngănii, noroi, fire electrice care bîzîiau. În pădure am pierdut urma săgeților. Am auzit în depărtare tobe și clopote de biserică. Am urmărit sunetele pînă am ajuns în piațeta unui orășel. Sub niște copaci erau bănci și o țîșnitoare. Oamenii stăteau în soare, un puști bătea mingea cu un adult și niște toboșari cu costum negru și pălărie pozau pentru telefonul unei doamne. După cîteva minute, doi dintre toboșari au început să bată tobele, să cînte la fluier și să danseze în același timp. M-am gîndit că o fi fost vreo sărbătoare, dar am aflat la bar că așa le plăcea bărbaților lor să se adune duminica și să cînte. Am în­tîlnit un pelerin spaniol care mi-a spus că, de fapt, am ajuns pe altă rută de pelerinaj, dar nu mai conta, eram fericită acolo.

Seara am campat. În timp ce îmi aranjam cortul pe vîrful dealului, valea se umpluse de lumină roșie. Cerul era vînăt și roz, iar ceața care se lăsa pe pămînt era albastră. Spaniolul era la cîțiva zeci de metri de mine, cățărat pe o structură metalică. Îl aud strigînd. E cu telefonul în mînă – părea că a primit o veste proastă. Mai tîrziu aflu că, de fapt, nu avea suficientă baterie să facă o panoramă cu asfințitul.

M-am bucurat că m-am rătăcit, că nu eram în orașul unde plănuiam să mă opresc, că la orizont vedeam dealuri molcome și nu clădiri, iar asfințitul pe care îl vedeam nu era într-o poză, ci real.

Un alt fel de rutină

Pelerinii deschideau drumurile către Santiago încă din Evul Mediu, ghidîndu se după stele. Astăzi avem marcaje, indicatoare, busole, hărți, telefoane smart și ghiduri turistice. Vechii pelerini sperau că, odată ajunși la destinație, or să li se ierte păcatele sau or să li se vindece bolile. Astăzi, drumul a luat alte conotații. Pentru unii e vacanță, pentru alții marchează o schimbare: moartea cuiva apropiat, terminarea unei relații, schimbarea de carieră, pensionare.

Cît despre mine, simțeam nevoia să plec din Anglia, unde mă mutasem cu un an în urmă. Mă despărțisem recent de partenerul meu și voiam liniște, natură și temperaturi de mai mult de 20 de grade. Pelerinajul a adus un alt fel de peisaj zilnic.

Mă trezeam aproape în fiecare zi înainte de răsărit. Întunericul din cameră era luminat de ecrane de telefoane și lanterne. Zgomot de fermoare, fîșîit de plastic și pocnete; în timp ce unii își pregăteau rucsacurile de plecare, alții încercau să și mai prelungească somnul cu cîteva minute. Cozi la baie, fețe somnoroase, plasturi, bandaje, creme cu miros mentolat. Mergeam între 15 și 25 de kilometri (după prima zi nu am mai pierdut din ochi săgețile galbene), admiram șoimii, marea, pădurile de eucalipt, casele masive de piatră. Îmi alunecau gîndurile în trecut, mă întorceam în prezent, îmi imaginam viitorul. Făceam pauze pentru gustări și ca să-mi aerisesc tălpile. Mă serveam din pomii care-mi ieșeau în cale: smochine, mere, piersici. Întîlneam alți pelerini, vorbeam cît ne permiteau limbile străine pe care le cunoșteam, iar cînd oboseala îmi dădea ghiont, căutam un loc să mă odihnesc. Odată ce găseam un adăpost, făceam duș, îmi spălam hainele, mîncam, socializam, scriam, verificam dacă am vreo bătătură nouă, îmi pregăteam sacul de dormit, masam mușchii obosiți, poate citeam, dormeam și a doua zi o luam de la capăt.

În unele seri, scoteam din rucsac un ukulele – un fel de chitară mai mică, cu patru corzi, numai bună pentru călătorie. Mă jucam cu degetele pe corzi și oamenii ba făceau liniște, ba se-apucau să cînte, ba își scoteau telefoanele să filmeze.

Pelerini cu și fără smartphone

Sid e fotograf. În cele cîteva săptămîni de mers a făcut peste 6000 de fotografii. Era continuu în căutare de subiecți: pisica de pe bancă, bărbatul cu coasa, siluete în ceață, umbre. „Fotografiez de cînd eram mic“, mi-a spus Sid. „Am nevoie de cameră ca să împărtășesc ceea ce văd și Internetul mă ajută să fac asta mai ușor. Camera îmi îmbunătățește experiența pe Camino, pentru că îmi dă un motiv să caut oameni, situații și culori interesante.“ Cînd se oprea să mănînce, prima întrebare pentru chelner era: „Care e parola pentru wi-fi?“

Isabelle trăise mulți ani izolată în Creta, într-un cort pe care și-l construise ea însăși. Nu avea telefon și nici nu voia să audă de așa ceva. Cînd am fost împreună la bibliotecă, eu m-am așezat în fața unui monitor să trimit un e-mail. Ea s a așezat la calculatorul de lîngă mine și m-a întrebat „Cum deschid Internetul?“ Uimită, i-am explicat cum să dea click și să deschidă motorul de căutare online. A deschis un site de astrologie și s-a întors către mine: „Zi-mi pe ce dată ești născută“. Nu-i plăcea să i se facă poze și-și purta toate posesiile în două genți pe care și le încrucișase pe umeri. Conversațiile cu Isabelle erau foarte firești și observa multe detalii în jurul nostru. O dată pe săptămînă trimitea o scrisoare părinților ei.

Imaginați-vă cum a fost cînd Isabelle și Sid s-au întîlnit. Sid era fascinat de Isabelle și voia să-i facă o poză, cu atît mai mult cu cît ea nu accepta. „Sînt unele triburi care cred că aparatul de fotografiat îți fură sufletul“, protesta ea. Pînă la urmă, au ajuns la un compromis: Isabelle a pozat acoperindu-și fața cu o eșarfă. Sid a trimis poza părinților ei – care aveau adresă de e-mail.

Am întîlnit și un tip care mergea de cîteva luni în pelerinaj către Roma fără bani. Cînd l-am întrebat cum s-a descurcat atîta timp, el mi-a răspuns simplu: „Providența“. Dar și el avea smartphone.

Manuela Boghian locuiește în Liverpool și lucrează în PR online și publishing. Blog-ul ei personal e www.manuelaboghian.ro.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

1 horoscop zodia taur jpg jpeg
Două zodii de care trebuie să fugi cât poți. Cine sunt vampirii energetici care își epuizează semenii
Există două zodii de care trebuie să te ferești neapărat pentru că sunt vampiri energetici. Ei sunt oameni care te „storc” de energie și alături de care chiar și cea mai mică discuție poate fi epuizantă.
Fane Croația la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022 FOTO Profimedia (2) jpg
Spectacol al frumuseții în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial. Croatele au furat toate privirile FOTO
Croatele au făcut un adevărat spectacol în tribunele din Qatar, la Campionatul Mondial, la fiecare meci pe care naționala lor l-a disputat în faza grupelor, la turneul din acest an.
11 septembrie
Cum a rescris George W Bush istoria atacurilor din 11 septembrie și avertismentele pe care le-a ignorat. Detalii dintr-o notă secretă
Pe 29 aprilie 2004, președintele George W. Bush a găzduit una dintre cele mai neobișnuite întrevederi care au avut loc vreodată în Biroul Oval.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.