Societate

De la începutul lui decembrie luam casa la controlat. Nu rămînea colț neverificat, dulap nerăscolit, sertar necontrolat.

Pe cît de măreață și inaccesibilă poate apărea Basileia ton ouranon, căutarea ei îl conduce pe credincios în cu totul altă direcție decît îndepărtata boltă cerească.

Mă bucură tot ce n-am avut noi: clase colorate vesel, preocuparea profesorilor pentru gîndurile necenzurate și nedisimulate ale elevilor, băncile așezate în semicerc, manualele electronice, informația care circulă nestingherită de prejudecăți sau statut social, nonșalanța relației profesor-școlar, dezbaterile despre ce ar trebui să știe un copil la diverse vîrste, despre temele pentru acasă sau despre uniforme, materialul didactic care invită la dialog și stimulează imaginația, site-urile profes

Din cînd în cînd, coșurile din fața blocului sînt cercetate de un căutător în gunoaie. Civilizat, nu răscolește, nu face zgomot. Dacă vrei să arunci ceva, se dă la o parte.

N-am renunțat la TV. Din inerție, dar și dintr-un soi de vintage style. Îmi place să mi se ofere vechituri. Să nu gîndesc prea mult, să dau drumul la telecomandă și să fiu surprins cu o formă de cultură din amintirea mea.

E a doua oară în ultimii ani, în România, cînd „televiziunea pierde alegerile“ și, din nou, a doua oară cînd „Facebook le cîștigă“. Oricît de relative ar fi aceste constatări, un mic istoric al comunicării politice românești din ultimii ani e mai mult decît instructiv și, în ultimă instanță, include o veste bună pentru democrație.

Primează binele personal la care se poate accede pe căi mult mai simple și mai la îndemînă, prin părinți și cunoștințe, fără să mai alegem președinți și parlamentari. De multe ori m-am întrebat unde am greșit în ultimii douăzeci de ani, ca cetățean al acestei țări. Cum aș fi putut să mă implic altfel, în așa fel ca binele colectiv să-mi aducă și binele personal?

Are un nepot pe jumătate român, botezat ortodox. Nora cîştigătorului alegerilor din Austria s-a născut la Tulcea, trăieşte în Tirol şi este căsătorită cu fiul cel mic al preşedintelui ales.

Snyder atrage atenţia asupra situaţiilor în care, mîine-poimîne, ar putea fi reactualizat genocidul practicat de Germania hitleristă, sub forma unui ecocid, spre exemplu.

Ajungi la singurul pasaj mai intim-descriptiv dintr-o rupere umană în genul lui Amos Oz, fix în momentul în care vreo tanti se decide să citească laolaltă cu tine, iar apoi te privește cu o mică grimasă dezaprobatoare.

Papa Francisc pune un accent puternic pe atitudinile generozităţii, compasiunii, iertării. A fost lărgită categoria preoţilor prin care se poate acorda iertare femeilor împovărate de faptul de a fi făcut avort.  E apoi grija cu care a îndemnat să fie asistaţi religios homosexualii.

Dacă ne referim la civilizația noastră, relația om – Dumnezeu a fost mereu „anacronică“: creștinismul e un realism supranatural. Ce sens are însăși căutarea mîntuirii într-o lume declarat perfectă?

Un profesor dă lista clară a contraindicațiilor în materie de lectură: „Lectura nu trebuie făcută la voia întîmplării. Nu o să începem în nici un caz să-l citim pe Goethe în original cîtă vreme nu-i cunoaștem temeinic pe Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Arghezi, care sînt mai legați de sufletul nostru, ne deschid ochii și inima către celelalte piscuri ale artei literare mai bine decît oricine.“

Domnul m-a întrebat, direct și el: „Mergeți la biserică?“

Niște purcei sînt sacrificați pentru a tipări bancnota. Deci veganii pun mîna pe bancnotă și se simt umiliți. De ce împotriva fake-urilor nu ne mobilizăm pe Facebook? A, da, veganii sînt mai uniți. Da, trebuie luate lecții de la vegani.

The Young Pope te lasă cu o dilemă: e Pius al XIII-lea retrograd, progresist, sfînt, demon, antipapă, Papă ideal…?

Nu m-a impresionat în nici un fel „scrisoarea“ de 1 Decembrie a lui Celentano (personajul din serial, nu cîntărețul, cum au crezut mulți inițial, inclusiv eu). E o lamentație de doi bani, o „compunere“ de clasa a III-a, iar jocul bun actoricesc apasă pe pedala emoțională la greu. Ne plîngem de milă. Iar la final, facem o promisiune un pic isterică, că „așa e la băutură“.

Am întîlnit și un tip care mergea de cîteva luni în pelerinaj către Roma fără bani. Cînd l-am întrebat cum s-a descurcat atîta timp, el mi-a răspuns simplu: „Providența“.

Între timp, dominatrix a povestit – pentru noi toți și pentru nimeni – cum i s-a furat poșeta din parc în timp ce aștepta o amică – „a dracului de ștoarfă! Că întîrzie tot timpul, dar de acu’ s-a terminat, să n-o mai vadă!“

Termenul teocrație s-a încărcat cu conotații polemice începînd cu Reforma, iar Hegel l-a condamnat definitiv dîndu-i sensul de regim al alianței dintre tron și altar în monarhiile catolice dinaintea și din vremea Revoluției franceze.

Mulți se vor grăbi să taxeze drept iluzorie neimplicarea Bisericii Ortodoxe în politică.

Nu e bine ca un copil să stea mai mult de o oră în fața unei teme pentru acasă.

Era marfă de en-gros vîndută ieftin, era marfă de țăran vîndută bine. Nu mai aveam de ce intra în măgăoaie. Ce să iau? Totul era cu un leu-doi mai ieftin.

Să te duci spre frigider, să te uiți, așa, din întîmplare, în el. Și apoi să iei, mai întîi cu grijă, delicat, o bucățică de brînză nesărată și un iaurt degresat.

Din polemica de pe Facebook care a ținut loc de necrolog al lui Castro, reiese că în ea se confruntă două tipuri de percepție: cea prin imagine, pro, cu cea prin analogie, contra.

Mai postează o poezie pe Facebook, mai strîng 30-50 de like-uri de la oamenii lor, de la „fani“ care se simt obligați să le dea și feedback de tipul: „Superb!“, „Minunate cuvinte!“, „Suflet sensibil ce ești!“, „O zi frumoasă și ție!“.

Împăratul de pe Mariahilferstraße îi va întinde trei degete și îl va saluta pe Hofer, șoptindu-i: Make Austria great again, Norbert!

Dacă, acum cîteva luni, Liviu Dragnea era „acuzat“ că doreşte încălcarea libertăţii de exprimare prin acel proiect de lege privind defăimarea socială – un proiect care a picat, în octombrie, preşedintele PSD a obţinut victoria printr-un nou proiect, aprobat şi votat pe repede înainte de Parlament, o lege care vizează, din nou, în opiniile experţilor mass-media şi ale societăţii civile, libertatea presei.

„Oameni care nu suferă datorită bolii lor, dar îi fac pe alții să sufere“. Acești oameni, într-o fază inițială, fascinează publicul.

E doar o glumă, fac aceleași și aceleași greșeli ca lumea asta prin care alunec.

„Fericit“ e, potrivit lui Rilke, cel care, desprinzîndu-se de gîndirea sedentară, se prinde în jocul lui Dumnezeu: captivat de Absenţa care cheamă, i se predă, o urmează, o urmăreşte.

De circa 3500 de ani trăim sub autoritatea Decalogului mozaic. El a fost completat prin „Fericirile“ rostite de Iisus Hristos, ca parte centrală a Predicii de pe Munte.

Lucrurile merg, de bine, de rău, doar datorită unor inițiative și eforturi private, insulare: cîte un ONG mai încăpățînat, cîte o comunitate de părinți destoinici, cîte un grup profesoral de toată isprava, vreun ministru mai îndîrjit sau vreun director de liceu mai bine pregătit.

Ne jucăm de-a gospodăria mai delicat, fără patima anilor ’90, sau chiar a anilor 2000. Ne bucurăm că le avem, dar nu sîntem dependenți de ele...

Este gratis. Este pe net cu covrigul în coadă. Cuvîntul post-truth, ales cuvîntul anului de către Oxford Dictionary, este de găsit în piaţă.

Comparativ, abonamentele la Netflix, HBOGO, Voyo sau alte servicii asemănătoare reprezintă o alternativă decentă la piraterie și o experiență de vizionare adesea fără cusur.

Ne plătim berile, am înghețat. Vor veni zăpezile, iar ritualul nostru va înceta să mai existe pentru o vreme.

Acum, cînd Trump evoluează de la populism la politică, liberalii nu ar trebuie să-și întoarcă privirea cu dezgust și disperare, ci mai degrabă să participe la potențialul pozitiv al trumpismului.

„Păi, nu știi“, îi zic, „ce a spus Ponta/Cioloș/Băsescu/Tăriceanu (insert any name here) despre cutare lucru?“ Mă privește cu niște ochi calmi și senini. „Nu, zice, nu mă mai uit la știri.“

Textul lui Eusebiu a reușit să închidă tema divinității imperiale ex oficio, în schimb a deschis o lungă dezbatere teologico-politică asupra sacerdoțiului imperial, în contextul paradoxal al unei religii fără jertfă.

În ceea ce privește relația dintre credință și știință, „Biserica Ortodoxă evită plasarea investigațiilor științifice sub tutelaj și nu adoptă o poziție cu privire la fiecare problemă științifică“.