Fata din fotografie

Publicat în Dilema Veche nr. 670 din 22-28 decembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Mă uit aproape în fiecare zi, vrînd-nevrînd, la fata asta din fotografie. Ea îmi distribuie în fiecare săptămînă articolele de pe Facebook, „e o poză care se potrivește foarte bine pe lat“ – mi-a spus editorul nostru web, „și, în fond, nu te-ai schimbat prea mult!“ – am luat o ca pe un compliment și nu m-am gîndit nici un moment să mă schimbe cu alta. Mă uit lung la fata asta care nici nu împlinise, cred, 20 de ani, cu ochelarii ei de soare ovali, „cu oglindă“ – căci așa se purtau pe atunci – și cu marea de la 2 Mai în fundal, în unsharf. Îmbrăcată în rochița ei roșie cusută la mașina tradițională, fără pedală electrică, de mama mare. Mi-aduc aminte cînd am cumpărat materialul de la magazinul „Central“ din Cluj, în 1995, o mătase grea, frumos imprimată. Mi-aduc aminte și croiul „după reviste“, așa i-am comandat eu bunică-mii, să fie modernă, cu mîneci, guler țeapăn, decolteu în V și pe talie. Așa avea și Andreea, prietena mea de la București. Și „probele“ din apartamentul de două camere de la Cluj, momentele de așteptare în care înfigea bolduri în material, unul după altul – „Stai pe loc, că te înțep!“ Mîna ei atît de moale și zbîrcită, la 70 și ceva de ani, cu un deget lipsă, pe care și-l pierduse în cuva ca un mic cavou al mașinii noastre manuale în care îmi spăla scutecele, pe cînd aveam doi ani. Mîna ei atît de dragă, înfigînd bolduri, unul cîte unul. Mîna mamei mele, care începe să semene cu a ei… uitați-vă și pipăiți mîinile celor care îmbătrînesc, pielea care își pierde fermitatea, se încrețește și devine subțire ca o foiță de țigară, atît de fragilă și de caldă. Învelișurile noastre se subțiază odată cu vîrsta, dacă vă veți lua de mînă mamele la începuturile bătrîneții lor, apoi și mai tîrziu, spre sfîrșit, veți simți atît de bine duioșia a ceea ce vă leagă. Rochia roșie din mătase o păstrez și acum pe un umeraș, în dulap. E peticită, am ars-o cu țigara în Grădina Botanică, la o petrecere nocturnă, poate atunci cînd am sărit gardul sau poate altcîndva, atunci cînd colega mea de bancă a împlinit 18 ani și, pentru că nu aveam bani de plecat la munte, ne-am dus să bem în Botanică, pe „munții“ aceia în miniatură, demonstrativi. Nu-mi mai vine oricum rochia, dar îmi zic că o păstrez ca să o am „model“. Aiurea, o păstrez pentru ca bunica mea să trăiască cu mine în casă, prin rochia aceea.

Mă uit la fata din fotografie, la părul ei ușor răvășit, încă ud, plin de sare marină. Mă uit mai ales la zîmbetul ei și mă fascinează acel zîmbet. Nu, nu e în nici un caz zîmbetul meu, e al ei. Al fetei de 20 de ani, cu o viață întreagă înainte. Peste acel zîmbet au mai trecut încă 18 ani ca să-l preschimbe într-unul mai reținut, ușor strîmb și nehotărît. Peste încă 20 de ani sînt convinsă că va fi alt zîmbet, nu cel al meu de acum. Nu știu cum va arăta, însă îmi doresc ca el să mai existe. Însă zîmbetul acela este cel al bucuriei în stare pură. Oare cum putea fata din fotografie să zîmbească cu așa o seninătate? Cu atît de multă încredere? Tocmai ieșise din cortul ei iglu, nu avea bani de pensiuni și de hoteluri, plecase la mare doar cu un cort verde pentru care economisise mult timp și care acum zace în pivniță, plin de praf și fără bețe. Bețe pierdute, uitate pe diferite plaje – la 2 Mai, la Vamă, la Portița. Ieșise din cort pe acea mică plajă perfectă de la 2 Mai. Se așezase pe izoprenul pe care îl scosese din cort, gîndindu-se cum își va petrece seara. Fostul ei prieten „locuia“ în cortul de alături, însă el nu apare în fotografie. Nici să-i atîrne de gît, nici s-o privească superior, detașat. Fata din fotografie e singură și se simte bine cu singurătatea ei. Peste 18 ani singurătatea o va speria, dar ea nu știe încă asta. Pentru că zîmbetul acela ascunde libertatea absolută pe care poți să o ai doar la 20 de ani. De a părăsi sau de a reînnoda toate relațiile care îți trec prin minte. Sau de a renunța pur și simplu la orice relație, de a amîna totul pentru mai tîrziu. Pentru că timp mai este, atît de mult timp încît n-ai ce face altceva cu el decît să stai pe izoprenul tău de pe malul mării, să nu te gîndești că trebuie să scrii cărți, ca să lași ceva în urma ta, că trebuie să cîștigi bani ca să ajungi pe o plajă mai îndepărtată decît cea din 2 Mai, cum ar fi una din Grecia sau din mările Sudului, că trebuie. Oare trebuie să faci și copii? Oare trebuie să construiești și case pe care să le locuiești rînd pe rînd? Oare trebuie să te implici civic, să ajuți oamenii, să salvezi tot ceea ce a mai rămas de salvat? Oare ce trebuie să faci pentru tine ca să-ți fie pur și simplu bine, să zîmbești la fel de frumos ca fata din fotografie?

Ce s-a ales de fata aceea? Ei bine, și eu mă întreb uneori. Tot ce pot să spun e că n-a ajuns globe-trotter, așa cum își dorea atunci, la 20 ani. N-a văzut decît o parte foarte mică, minusculă din lume. Atît de mică, încît Piața Obor i se pare acum uriașă și plină de aventură, de aceea scrie mereu despre ea. Încă mai visează să plece, dar nu mai are curajul s-o facă așa, oricum. Cu un cort verde în spate și un izopren. Cîteodată mai are niște porniri ca la 20 de ani și își petrece ore întregi în fața computerului, calculînd cît ar costa-o escapada în Cuba. Sau citește blog-urile de călătorie ale altora și uneori îi este de ajuns. Ce rost are? Peste încă 20 de ani n-o să-și mai dorească nimic din toate astea. Oricum, „vîrsta de mijloc“ trece cît ai clipi din ochi. Asiști neputincios la zilele care abia dacă încep și se sfîrșesc, la sărbătorile care se succed una după alta, același Crăciun și totuși altul, ești într-o buclă. Te trezești la 50 de ani. Începi să-ți faci ecografii, endoscopii, ca să te convingi că mai ai de trăit încă 20 de ani. Pentru unii, cei anxioși, acest proces începe mult mai repede – la primele semne că pielea de pe mînă își pierde elasticitatea și că organismul începe să obosească, să se uzeze.

Mă uit la fata din fotografie. Ea nu mai există, doar îmi distribuie articolele de pe Facebook. Trăiesc însă din rămășițele ei.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

Adevarul.ro

image
Motivul stupid pentru care o grădiniţă din Hunedoara a fost mâzgălită cu mesaje de ură şi ameninţare VIDEO
O grădiniţă din Hunedoara a fost vandalizată. Autorii distrugerilor au lăsat mesaje de ameninţare şi de ură pe faţada clădirii.
image
Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”
Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
image
„Q”, internautul de la care a pornit mişcarea QAnon, a revenit pe forumurile web după 2 ani de pauză: „Să jucăm încă o dată?”
Utilizatorul anonim cunoscut sub numele de „Q” al forumurilor 4chan şi 8kun, personaj ale cărui anunţuri criptice au dat naştere teoriei conspiraţiei fasciste pro-Trump cunoscută drept QAnon, şi-a reluat postările după o pauză de aproape doi ani.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.