Bun şi rău, ieri şi azi. Dar mîine?
Văd, aud și citesc destul de des, la televizor sau în presa scrisă, comentarii despre educația noilor generații. Vorbele sînt, de cele mai multe ori, ferme, necruțătoare cu ezitările, îndoielile, nostalgiile. Autorii lor privesc în urmă cu mînie și fără regrete, scrutează prezentul ultragiați de semnele trecutului și adulmecă euforic un viitor îmbibat de „creativitate și exprimare liberă“. Cei mai mulți par să știe exact ce e de făcut, pentru ce pregătim generațiile tinere, dar chipul ideal al „omului de mîine“ este o însăilare cubistă de fețe și jucării electronice, un chip încropit mai degrabă din frustrările noastre, ale adulților de azi, decît din previziuni verosimile, oneste, bine cumpănite: copiii noștri vor trăi, s-ar zice, într-o lume fără reguli, fără interdicții, fără dădăceală, fără note, fără cataloage, fără scos la tablă, fără teste, fără…, fără… Lumea nouă, modernă, „cu totul alta decît cea în care am trăit noi“, lumea liberă de normele de ieri, devenite prejudecățile de azi, liberă de idealurile de alaltăieri, devenite clișee opresive mîine, ei bine, lumea aceasta pare că nu mai are nici un fel de umbră sau măcar de penumbră pentru comentatorii în ale educației, de aici și de oriunde.
Pe mine, una, astfel de comentarii mă așază automat într-un spațiu incert, între lumea de ieri și cea de azi, cu ochii întrebători spre cea de mîine. Privesc în urmă la sălile de clasă în care am învățat, colțuroase și neprimitoare, cu băncile bine delimitate de catedră și „nedemocratic“ aliniate una în spatele celeilalte, locurile din spate fiind mai tot timpul ocupate de cei mai slăbuți la învățătură sau mai înalți. Privesc mai apoi către regulile după care funcționau relațiile profesor – elev sau elev – coleg, reguli care spuneau clar și răspicat că nu ai voie să vorbești neîntrebat de adultul de la catedră, că trebuie să te ridici în picoare de cîte ori vorbești cu dascălul, că orice curiozitate sau comentariu făcut în afara programei pot fi aspru sancționate, că notele sînt definitive și irevocabile. Mă uit înapoi către un timp în care neștiința sau nepriceperea unui elev erau expuse crud în fața clasei, accentuate de reacțiile iritate ale profesorilor. Îmi mai aduc aminte de paginile lungi și multe umplute cu zeci și sute de exerciții stereotipe, rezolvate mecanic, de „comentariile“ învățate pe de rost și inutil, de manualele fără haz și fără noimă după care studiam, de profesorii scorțoși și fără har care ne hotărau destinul cu un singur punct în plus sau minus adăugat sau retezat subiectiv notei scrise în catalog. Dar tot cînd mă uit înapoi mi-e dor de cuviința față de cuvîntul scris sau rostit, de respectul față de reguli și față de cel care te formează, de rușinea în fața foii albe predate după un extemporal, de decența hainelor purtate în instituțiile de învățămînt, de admirația pentru colegii mai bine pregătiți sau pentru un profesor din „vechea gardă“.
Privesc, în același timp, către școala de azi și mă bucură tot ce n-am avut noi: clase colorate vesel, preocuparea profesorilor pentru gîndurile necenzurate și nedisimulate ale elevilor, băncile așezate în semicerc, manualele electronice, informația care circulă nestingherită de prejudecăți sau statut social, nonșalanța relației profesor-școlar, dezbaterile despre ce ar trebui să știe un copil la diverse vîrste, despre temele pentru acasă sau despre uniforme, materialul didactic care invită la dialog și stimulează imaginația, site-urile profesorilor, ale părinților și ale elevilor etc. Dar văd și forumurile insalubre ale unor pagini didactice de pe Internet, văd proteste analfabete de o parte și de alta a catedrei, văd în curtea școlii ținute stranii, deocheate sau vulgare, văd bătăi parte în parte între adulți și tineri, văd planuri de lecții ilizibile sau foi de extemporal completate nu cu rezolvări, ci cu negocieri ignare, obraznice, pentru o notă de trecere, văd tineri lipiți de ecranul telefonului mobil, surzi și orbi la ce se întîmplă în jurul lor.
Cum spuneam, stau la margine, între lumi. Greu nu mi-e să aleg privind către ieri și azi. Unele lucruri s-au pierdut, altele, multe, s-au cîștigat. Dar nu sînt sigură că ceea ce s-a cîștigat garantează, pe termen lung, o imagine mai clară, mai coerentă a zilei de mîine.
Maria Iordănescu este psiholog.
