Micul mall versus Obor

Publicat în Dilema Veche nr. 672 din 5-11 ianuarie 2017
Obiectul iubit jpeg

Într-una din ultimele zile ale anului care tocmai s-a sfîrșit, jumătate din tineretul și copilăretul cartierului Colentina vizitează micul mall care s-a deschis de curînd vizavi de Piața Obor. Îi spun „micul mall“ ca să-l alint – nu are decît cîteva dintre magazinele „de firmă“ cu care ne-am obișnuit prin mall-uri, fast-food-urile sînt chiar la intrare, nu ocupă un etaj întreg ca să-ți creeze senzația de cantină, nu are multiplex. În schimb, are un patinoar în aer liber un pic mai mare decît un living, unde puștanii se învîrt conștiincios în cerc, alunecînd pe gheață. Mall-ul ăsta nu e -„cool“, spune unul dintre ei. Însă mie îmi place, e o pată de culoare într-un cartier de blocuri gri, mai ales acum, în zilele cețoase de decembrie. Îți dă un sentiment artificial al sărbătorii. Tineretul, deși nemulțumit de micul mall de cartier, se plimbă în sus și în jos cu scările rulante, în grupuri compacte ca niște mici triburi războinice, dă năvală prin magazine, probează haine, nu cumpără nimic. Fete și băieți din grupuri diferite își aruncă ocheade, își dau întîlnire la Mc, unde își cheltuiesc banii de buzunar, cupluri posibile se fac și se desfac. Obiceiuri „tradiționale“ de mall. În fond, e vacanță, unde să se ducă? „După blocuri“ unde e frig și decorul pseudohibernal devine dezolant? În parcurile care nu există? La Dristor Kebab, însă cît îți ia să mănînci o șaorma, fie ea cu de toate? În mall e cald și timpul parcă se dilată. Se simt și ei ca-n filmele americane, chiar dacă nu există multiplex. Și uite așa mai trece un an, vor fi aici și pe 1 ianuarie, dacă e deschis, și pe 2. Acaparează cele cîteva mese de la intrare ca să fumeze, mușcînd în același timp din hamburgeri, sorbind din sucurile lor cu paiul. O gașcă extrem de agitată de minimasculi (14-15 ani) vorbesc de o jumătate de oră despre o gagică. E obsesia grupului. Cine și de ce i-a tras-o tipei? Încerc să prind din zbor o poveste, înlăturînd din conversație cuvintele tari. Îmi dau seama însă că pentru ei acele cuvinte sînt esențiale, îi fac să se simtă adulți. Și că vorbesc despre tipa aia ca să aibă prilejul să le folosească în public. Dezbat problema dacă gagica e sau nu o MILF. „Ce-i aia MILF?“ – întreabă unul dintre puștani, mai pămpălău. Ceilalți îl privesc cu superioritatea unor cunoscători. Nu știu ce să facă – să-l ia la mișto sau să-i explice. În cele din urmă, un tovarăș caută în jur un exemplu. „O vezi pe aia?“ – și-i arată o femeie în jur de 40 de ani, încărcată de sacoșe, obosită, cu doi copii după ea. „Uite, aia e MILF, bă!“ „Profa de engleză e!“, mai încearcă altcineva. Puștiul neinițiat nu înțelege nimic. Va ajunge acasă, va aștepta ca babacii să se culce, va intra pe furiș pe Internet pe laptop-ul lu’ tata și va vedea el acolo. Gașca se plictisește de frecat menta în fața mall-ului și se cară. În urma lor, o femeie de serviciu, tot în jur de 40, le strînge oftînd gunoaiele. Pungi întregi de chips-uri împrăștiate pe jos, biscuiți călcați în picioare. Toate sînt acolo, sub masa unde au stat ei, chiar lîngă un coș uriaș de gunoi. La o altă masă, o fată de 18-20 de ani care servește la un fast-food și tocmai și-a luat o pauză de o țigară vorbește cu o prietenă la telefon. Îi spune că nu mai poate și aproape că o pufnește plînsul. Că la muncă e „cea mai aglomerată perioadă ever“, că iar i-a făcut scandal un client pentru că a greșit și a pus cu o aripioară în minus, că nu mai apucă să mănînce ca lumea și că nu mai doarme pentru că „trebe și eu să am o viață, nu?“, așa că noaptea stă cu prietenul ei pe net. „Lasă, mă, că la anu’ cred că plec și eu la el și mă piș pă el de salariu și de România!“

Apropo de România, la nici o sută de metri distanță de micul mall, peste drum și peste linia de tramvai, e cu totul o altă țară, o altă lume. Acolo începe piața, cu butoaiele ei cu varză murată aduse tocmai de la Rădăuți de o bătrînă de aproape 80 de ani care face de ani întregi drumul cu trenul din Moldova la București, noaptea, o dată pe săptămînă. Se continuă cu hala cea nouă și cu tarabele ei, cu birturile cu mici și cu bere ieftină. O lume care pe puștanii de la mall nu-i interesează, nici nu vor să o accepte. Trec pe lîngă ea sau de-a dreptul prin ea cu nepăsare, în drumul lor zilnic spre mall.

În aceeași zi de final de decembrie, la aceeași oră la care băieții vorbesc despre bunăciunea de gagică imaginară, jumătate din Piața Obor e beată pulbere. Începînd cu băieții din hala de pește care oricum sînt cam tot timpul beți, pentru că acolo e cel mai frig și trebuie să aibă mereu un „încălzitor“ în dotare, și sfîrșind cu mușteriii pensionari care au ieșit să facă ultimele cumpărături pentru Anul Nou și tîrîie după ei o sacoșă de cîrpă cu două țeline. Pe la tarabe, precupețe cu ochii sticlind își aruncă una alteia replicile cu venin pe care s au abținut să le spună tot anul. Mai vechile rîci abia acum ies la iveală. Doi băieți „de la cartofi“ îl cară pe un al treilea în spate, ca pe un sac de cartofi, desigur. Îl duc la crîșmă, să-i ia o cafea sau poate o bere, de ce nu, ca să-și mai revină. În fond, trebuie să ajungă și ei acasă, doar n-o să-i prindă Anul Nou pe drumuri. Un nene se clatină lîngă ultimii brazi jumuliți, cei care nu s-au vîndut de Crăciun, și se uită prostit la oamenii care trec. O femeie și un bărbat, minoritari, „de la linguri de lemn“, se ceartă ca la ușa cortului. E o beție generală, dușmănoasă și tristă, toate frustrările lui 2016 ies acum la iveală. Dar cele rele să se spele. Piața se golește treptat, negustorii se mai dreg cu una mică și pleacă lăsînd în urma lor aceleași gunoaie, nici o femeie de serviciu nu apare ca să strîngă după ei. La o pală de vînt, cartoane și pungi goale își iau zborul, plutesc indecise prin aer. Mai rămîn doar vînzătorii ambulanți de petarde, care-și fac rondul de seară și mormăie cu voci joase, ca să nu-i audă politiștii din preajmă: „Bombe, bombe, bombe avem!“ Un final de an cel puțin neliniștitor.

30 decembrie 2016. Două țări diferite, două Românii miniaturale coexistă în același spațiu, separate iluzoriu doar de o stradă și o linie de tramvai. Nici una dintre ele nu-mi dă vreo speranță că ne va fi mai bine.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Mark Higgins primul din dreapta jos dupa stabilirea recordului mondial pe Transfagarasan foto arhiva personala jpeg
Mark Higgins, recordmenul mondial de viteză pe Transfăgărășan: „E un drum fantastic” EXCLUSIV
Pilotul britanic Mark Higgins, deținătorul recordului mondial de viteză pe Transfăgărășan din 2018, a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul”, despre experiența sa din România.
Stephanie Keith/Getty Images
Iran, între două revoluții. De la „Allah e mare!” la „Femeie, Viață, Libertate!”
La mijlocul lunii septembrie, ‚poliția morală’ a Iranului, o entitate creată pentru a supraveghea respectarea codului vestimentar adoptat în 1981 (inclusiv purtarea ‚corectă’ a hijab-ului) a arestat o tânără de 22 de ani.
Blog Unteanu
Joi, Europa în formatul „Marilor Speranțe”. Între timp, insulte grosolane între unii dintre participanți
Interesant deoarece s-ar putea să se arate o soluție pentru viitorul care, altfel, pare cam încurcat și înnegurat.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia