Patriotismul din oală

Publicat în Dilema Veche nr. 671 din 29 decembrie 2016
Invizibilii jpeg

Ştiu, sîntem în plină perioadă a sărbătorilor, cînd lumea e ascunsă după perdele de cîrnați, iar aerul respirat e, de fapt, o piftie fină, străvezie, cînd avem coșmaruri cu prăjituri grele, încremate, care ne aleargă pînă pe marginea prăpastiei, cît să ne trezim înfiorați și ușor flămînzi, cînd totul se învîrte în jurul mesei, al bucatelor, al îmbucăturilor, al burților, al burdihanelor, al gurilor pofticioase, al ghiftuirii și al uitării de sine în fața unei oale cu sarmale. Iar eu o să vorbesc acum despre mîncare.

Probabil că nu vă spun o mare noutate cînd mă văd nevoită a mărturisi că o bună și consistentă parte din patriotismul care mă animă ține de mîncarea cu care am crescut și pe care o cunosc atît de îndeaproape. În rest, aș fi putut probabil trăi prea bine oriunde altundeva fără să mă gîndesc mult la țara asta în care m-am născut, pe care o iubesc și-o urăsc, țara asta paradoxală de care mi se face un dor nebun atunci cînd sînt departe și de care mă plictisesc fundamental în momentul în care pun piciorul pe Otopeni și de acolo în vreun taxi. V-aș putea spune cum înnebunesc stînd mai mult timp departe de Bucureștiul ăsta amestecat, sordid și fermecător, iar în momentul în care ajung în oraș, cum mă șochează a mia oară cu impolitețea, neghiobia și franchețea lui mahalagească. Dincolo de cetățenia universală pe care mi-o definesc strict în relație cu oamenii la care țin – oriunde aș fi și oriunde ar fi ei –, în relație cu anumite locuri care mi au influențat devenirea și creșterea atîta cîtă e, cu un cartier de la Roma plin de iasomie, o piață din Madrid unde am avut o revelație sau cu coloanele de la Romană care mi-au țintuit adolescența și anii de liceu, dincolo de toate astea și mult mai multe, mîncarea mă aduce negreșit înapoi acasă.

Căci în ciuda quiche-urilor savante, a tartarurilor bine combinate, a supelor aromate cu lapte de cocos, chili, ghimbir și coriandru, dincolo de capere, anșoauri și terine, sufletul meu se moaie în fața unei cinstite ciorbe de burtă. Nimic nu se va așeza lîngă o ciorbă de burtă făcută cumsecade și cu respect pentru ăl de o mănîncă. Nu zemuri fierte și prafuri așa cum găsești în multe locuri, ci smîntîna groasă, grăsimea aurie, legumele, bucățile de carne buretoasă, oțetul, ardeiul iute și usturoimea acestei ciorbe mă pot aduce în preajma unei adorații lăcrămoase. Dacă e mîncată și în contextul unei vagi mahmureli cunoscute a sensibiliza și mai mult sufletele, atunci raiul mi se va părea mult mai aproape, iar toate sentimentele de vinovăție vor dispărea lingură după lingură de ciorbă.

O asemenea ciorbă nu se va găsi nicăieri în afara României. Toate celelalte variante balca­nice-tur­cești încercate nu se apropie nici pe departe de savoarea și textura ăsteia. La fel, nici un alt fel bine gîndit și extrem de bine gătit de mîncare nu se va apropia de o banală mîncare de cartofi, așa cum o făcea bunică-mea. Sigur că e o prostie să compari lucruri cu totul deosebite, și promit că nu sînt genul care se face a fi mistuit de dorul cartofilor, dar are gura plină de creveți, însă în fața unei alegeri, alcătuirea mea profund sentimentală va înclina spre tocana mundană.

Va alege micii cărora le-am ridicat ode, va alege un cîrnat ardelenesc cu multă boia sau niște Pleșcoi iuței în fața oricărui chorizo. Sînt prizoniera gusturilor țării în care am crescut. Sînt victima duioasă a ardeilor umpluți și a salatei de vinete. A sarmalelor în foi de viță. Am încercat odată să gătesc, în Portugalia fiind, o ciorbă de văcuță (da, diminutivată, cum o rostesc chelnerii de pe la noi) și a ieșit o fiertură oarecare, deși ingredientele erau aceleași. Nu, n-am nostalgia morcovilor românești, nu despre asta e vorba. Îi lipseau, cum să vă zic, atmosfera și sufletul. Avea alt aer ciorba aia, așa cum avem cu toții alt aer atunci cînd venim din străinătate acasă.

Și, mai presus de toate, patriotismul meu culinar se sublimează în parizerul cu pîine proaspătă. Ăla abia înseamnă acasă. Cu cît mai puturos parizerul, cu atît mai bine. Singura concesie pe care o fac universalității aici e un pahar cu Cola rece alături. Să ne fie de bine.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Plecări / Sosiri
Îmi place să-i văd pe oameni regăsindu-se.
Zizi și neantul jpeg
Pe geam
Geamul meu din Giurgiului doar dusese mai departe, pe scurtă durată, mitul Zînei Mării, jucîndu-se cu privirea mea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Fără
„Un cappuccino fără cofeină, vă rog!”
E cool să postești jpeg
Jocul cu păpuși
Totuși, în ciuda mesajului care s-a dorit a fi o conștientizare a diversității corpurilor umane, copiii i-au spus „Barbie cea grasă”.
Natalia Manoilescu Dinu jpg
Inima și harul
Sfîntul Duh, în schimb, înflăcărează, cu o dragoste nemărginită pentru făpturile Sale, inima în care locuieşte.
p 20 Jaroslav Pelikan WC jpg
Păcat și predestinare
Omul are puterea de a păcătui sau de a nu păcătui; altminteri, el nu ar putea fi condamnat sau mustrat, sau povăţuit, sau chemat la judecată.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Mai mulți amici gurmanzi mi-au lăudat un nou restaurant nepalez din București; se cheamă – cum altfel? – „Casa Tănase”. (M. P.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cine vă cumpără florile?
Ne găsim motivații desăvîrșite din punct de vedere arhitectural ca să nu recunoaștem că, undeva pe parcurs, n-am tras de cîrmă în direcția bună.

Adevarul.ro

image
Carla’s Dreams, criticat dur: „Răutăcios, antipatic, poate lipsit de educație, puțin fals și dezamăgitor”
Realizatorul a fost invitatul emisiunii realizate de Cătălin Măruță în cadrul căreia a acceptat să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc?”.
image
Român păcălit în Turcia cu implanturi de păr. Țeapa este de mii de euro. „Ce scrie pe factură?“
Pățania unui român care s-a dus în Turcia să facă implant de păr a fost povestită pe Facebook de o rudă. Omul a fost înșelat cu mii de euro și acum nu mai știe cum să-și recupereze banii.
image
Boala neurologică rară de care suferă Celine Dion, explicată de un medic. „Transformă oamenii în statui”
Celine Dion a anunțat că și-a anulat actualul turneu mondial din cauza problemelor de sănătate pe care le are. Cântăreața celebră a anunțat la sfârșitul anului trecut că suferă de sindromul „Stiff Person Syndrome”, anulând astfel câteva date din turneul din Las Vegas.

HIstoria.ro

image
Autoportretul lui Vincent van Gogh: strategie de autovalidare?
Vincent van Gogh ajunge la artă târziu, la 28 de ani, după ce eșuase pe calea teologiei și a misionarismului și se consumase în istovitoare crize identitare.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii