Nopţi pierdute în Bucureşti

Publicat în Dilema Veche nr. 671 din 29 decembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Parcă sîmbăta e ziua „de ieșit“ și de petrecut, nu-i așa? Așa îmi amintesc și eu – sîmbăta, cînd se strîngea gașca pe la 8 seara, la Kogălniceanu sau Universitate. Cînd ne îmbrăcam alt­fel decît în restul săptămînii, măcar cu o eșarfă mai fistichie sau cu niște ochelari de soare mai șmecheri (deși era întuneric deja) ca să ieșim în evidență. Orice detaliu care să spună despre noi: ăștia au ieșit în oraș ca să se distreze. S-o facă lată. Erau cîte unii, mai ales fete, care în­tîrziau cîte o oră – să-și facă buclele, să și revopsească părul care nu ieșise cum trebuie, să se machieze. Erau și băieți care întîrziau mai ceva ca fetele. Din lene sau pentru că încercaseră să scoată niște bani de la babaci. Sau nu mai apăreau deloc. „Porcu și Canibalu au zis că nu mai vin pînă în oraș, ies la noi în cartier!“, ne comunica Oaie. Treaba lor! Nu existau telefoane mobile, dacă nu veneai într-o oră, erai pa! Unde mergem? Veșnica întrebare. Oricum mergeam în aceleași locuri, aceleași cîrciumi pe care le știam pe de rost. Lăptărie, MBL (Mai bine lasă!) în Cișmigiu, Cireșica pe bulevard și alte baruri obscure cărora le-am uitat numele. Toate la fel, întunecate, provinciale, nimic fancy pe vremea aceea. Nici limonadă cu mentă sau ghimbir, nici fresh-uri, de parcă ne ardea nouă de fresh-uri! Nici vin franțuzesc, 15 lei paharul, vin „de surcică“ la Argentin, la litru. Bere cît cuprinde, rece, cu spumă „de detergent“, în halbe soioase. Cîte o citirică, cîte o sticlă de rom pitită prin vreun rucasc care completa, pe sub masă, cantitatea generoasă de cola din pahare. Se numea mînărie. Și se uita uimit ospătarul cum se îmbăta tineretul din cico. Însă barurile obscure se închideau și trebuia să pierdem și noi noaptea undeva. Așa că ne refugiam pe la unul pe acasă, care era mai singur sau mai student sărac și-i convenea să-și facă garsoniera vraiște pentru niște amici care veneau cu băutură și țigări. Tot din vreun rucsac ieșeau la iveală casetele. Cu muzică, că pe atunci nu exista YouTube. Fuseseră scoase și ele în oraș, just in case – poate la vreunul din barurile alea obscure ne lasă să punem și muzica noastră sau poate ne mai lipim pe la vreun bairam. Așa că petrecerea se lungea obligatoriu pînă pe la cinci, cînd începeau să meargă tramvaiele, ca să putem pleca și noi acasă. Spre final, ultima sticlă se împărțea frățește prin balcoane, uitîndu-ne la cerul lila și ascultînd „Morning has broken“.

A doua zi, duminică, pe la prînz, cînd mă trezeam, Anton, tatăl meu care se culca de regulă la 11 fix, mă privea cu o față prelungă, ușor ironică, și-mi cînta „Nopți pierdute în București“. „Ce-o să mai regreți tu nopțile astea pierdute mai tîrziu, cînd or să se simtă, măi Adina! O să suporți consecințele“. Le regret? Le-am uitat, ca și cum n-ar fi fost. Îmi amintesc de ele doar sîmbătă seara, cînd mă nimeresc la supermarket-ul non-stop, puțin înainte de miezul nopții. Cînd se formează cozi neverosimile pentru ora tîrzie, pe două rînduri, și tineretul din cartier se trezește la viață. Sînt acei Porcu și Canibalu care n-au avut chef să iasă în oraș cu gașca și își omoară timpul prin cartier. Sau sînt cei care au băut deja prin baruri și acum se aciuează pe la unul pe acasă, ca să continue paranghelia. Sînt cuplușoare timide, la început de relație, care nu plătesc încă facturi la comun și-și petrec cîte o singură seară împreună, în week-end, ca să vadă cum merge treaba. Sînt băieții care beau la greu și numai sîmbăta în părculețele din spatele blocurilor, se mai aerisesc și ei. Și toată mulțimea aceea de la coadă se hăhăie, vorbește tare, zîmbește ușor lasciv, tresaltă de o emoție ciudată. E sîmbătă seara! – îmi amintesc dintr-odată. Iar saturday night fever se simte și aici, în spațiul vetust al supermarket-ului non-stop îmbîcsit de marfă, ca o adiere nehotărîtă de primăvară într-un decor încremenit, hibernal. În dreapta mea sînt trei bărbătuși în jur de 25, ochii deja le sticlesc ușor. Au ales cu mîndrie o sticlă mare de vodcă și ceva sucuri la cutie pentru „cocktail“ („acuarelă“ îi spuneam noi). „Bă, dar ceva de mîncare nu luăm?“ – își amintește unul. „Cre’ că mai am eu niște cartofi pe acasă, îi prăjim!“ Mi-i imaginez pe cei trei golind sticla și prăjind cartofi în tigaie, într-o bucătărie cu o chiuvetă plină de vase murdare. Nu prea le ajung banii și de mîncare. Unul îndeasă în coș, peste băutură, un salam. „Și pîine, bă! Să luăm și pîine!“, strigă altul. Un tip singur ajunge la casă cu băutură cît pentru șase, își golește conștiincios coșul. Cu siguranță e așteptat într-un alt apartament de cîțiva prieteni însetați. Printre berile multiple, observ două cutii de bere cu lămîie. „Aha, e și o gagică cu ei!“, îmi zic. Cînd să plătească, cu un gest ușor ezitant, ia și o cutie de prezervative și o întinde casierei. Un cuplu se pregătește pentru o cină romantică tîrzie. Spaghete, sos la borcan. Îmi imaginez cum vor găti pentru prima dată împreună. Ea, la chiuvetă, scurgînd pastele, el cuprinzînd o cu brațele, sărutînd-o pe gît. Ea rîzînd, apoi prefăcîndu-se că se enervează, „că nu e cuminte“, respingîndu-l, provocîndu-l. I se arde ceapa pentru sos. Iau și o sticlă de vin roșu, pentru o vreme va fi în pahare doar de formă. „Și ciocolată!“, șoptește timid fata. „Să luăm și o ciocolată.“ Tot la coadă, doi puști încheie o afacere de week-end cu un alt treilea, la telefon. „Eu mă așteptam de la tine, cum să-ți zic, să te implici mai mult. Să te văd mai determinat. Trebuia să-i convingi că merită să cumpere…“ Închide telefonul. „A vîndut?“, întreabă nerăbdător prietenul. „Nu, ce fraier! Și e profesor de istorie…“

În vreme ce coada se mișcă greu, toată lumea dă iama prin frigidere, o ultimă bere „de control“, de la rece. N-am ce să fac, dau iama și eu. Entuziasmul din jur devine molipsitor. În fond, e sîmbătă seara. În drum spre casă, trec prin părculețul din spatele blocurilor. Băieții sînt la locurile lor, sparg semințe și golesc sticle. Multe dintre luminile apartamentelor sînt aprinse, se aud zvonuri de muzică, se văd siluete care beau, gătesc, fumează iarbă, se sărută. „Nopți pierdute în București“, încep să cînt de una singură, aproape fără să-mi dau seama.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Zalomir2 jpg
Florin Zalomir s-a sinucis: Motivul, dezvăluit de fostul său coleg de echipă
Fostul vicecampion olimpic a avut un destin tragic în viața personală.
Rusi mobilizati FOTO Profimedia jpg
Primele decese ale unor ruși mobilizați: „Infarct, sinucidere, ciroză hepatică”
Cel puțin șase ruși mobilizați au murit din diverse cauze, după ce au fost recrutați, a atras atenția activistul pentru drepturile omului Pavel Cikov, conform publicației de presă independentă MediaZona.
Dmitrii Peskov kremlin.ru
Kremlinul vrea „consultări” pentru a stabili frontierele regiunilor anexate în Ucraina
Kremlinul a declarat că favorizează o „abordare echilibrată” a problemei armelor nucleare, nu bazată pe emoţii, după ce un aliat-cheie al preşedintelui Vladimir Putin a cerut în weekend ca Rusia să folosească o „armă nucleară de mică putere” în Ucraina

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia