Generaţia primului vot
Doar 29% din tinerii cu vîrste cuprinse între 18 și 24 de ani au fost la vot. Mulți absenți, deci. Comentatorii publici au analizat pe toate fețele cauzele acestei absențe și au scos la iveală un lung șir de vinovați: școala sau, mai bine zis, starea proastă a învățămîntului, lipsa modelelor valoroase, corupția și haosul din instituțiile statutului, neîncrederea în politicieni, distanța foarte mare între agenda lor de lucru și nevoile votanților etc. S-au făcut comparații și cu prezența la vot a tinerilor din țările occidentale și s-a observat același dezinteres pentru exercitarea drepturilor democratice și, cu mici excepții, aceleași cauze.
Pornind de la această situație, am în minte cîteva comentarii:
1) Din analizele făcute în mass-media reiese un portret infantil, deloc măgulitor al tinerilor: un soi de preșcolari, cărora nimeni (nici părinți, nici învățători, nici guvernanți) nu le-a explicat că Moșu’ nu le va aduce ciocolată dacă nu se pun cu burta pe carte. Or, de vreme ce li s-a dat drept de vot, înseamnă că au fost socotiți, prin lege, destul de copți pentru a-și asuma responsabilitățile și consecințele exercitării sau neexercitării acestui drept. Vor învăța așadar singuri, pe propria piele, așa cum și noi, la rîndul nostru, am învățat prin experiență directă, ce înseamnă să votezi și să pierzi, să votezi și să cîștigi (neavînd însă decît șansa unei bucurii de scurtă durată) sau să nu votezi și să te plîngi în van că nu ai cîștigat etc.
2) O discuție în termeni de culpabilitate pentru absenteismul tinerilor la vot mi se pare inutilă și fiindcă ar duce către soluții neverosimile: bun, școala nu e reformată, nu vorbește suficient despre datorii civice, implicare în viața comunitară, responsabilitate față de propriul viitor etc. Ce facem? Îi mîngîiem pe creștet pe tinerii noștri nevotanți și le amînăm răspunderile pînă cînd s-or schimba lucrurile în învățămînt? Pe de altă parte, lucrurile stau neașteptat de prost și în țările unde lecțiile de democrație au o veche tradiție. Așa că mă tem că nu dădăceala pedagogică le lipsește acestor tineri pentru a merge la vot.
3) Chiar și în afara școlii, informații despre drepturile civice, despre efectele asumării sau neasumării lor, despre voturile din alte țări și despre încotro se îndreaptă lumea există cu nemiluita, oriunde te-ai uita, pe Internet, la televizor, în presa scrisă. Majoritatea tinerilor au acces la aceste informații. E o greșeală să credem că nu merg la vot fiindcă nu știu. Nu votează din aceleași motive pentru care nu votează nici maturii: nu au încredere în politicieni, nu văd beneficiul votului lor în contrapartidă cu opinia unei majorități supărător de stabile, nu votează fiindcă se simt copleșiți de lucrurile care merg brambura în țara asta, fiindcă nu își văd viitorul creionat de nici unul dintre cei care le cer voturile. E simplu.
4) Nu cred în indiferența tinerilor față de viața cetății. I-am văzut pe mulți dintre ei implicați în mișcări sociale, în organizații de binefacere sau de construcție a unui proiect comunitar, în dezbateri pe teme care privesc școala, drepturile omului sau drepturile studenților, reformarea clasei politice, emigrarea sau găsirea unui rost în țara natală. Sînt puțini? Sînt tot atît de mulți ca maturii care sînt îngrijorați de viitorul lor.
5) Am prilejul să văd, la interviuri de angajare, nenumărați tineri din categoria de vîrstă mai sus amintită: trebuie să spun că știu la perfecție ce drepturi au, ce vor să facă la locul de muncă pe care îl vizează, care sînt condițiile în care vor să muncească, ce dorințe de afirmare le pot fi îndeplinite de angajatori. În orice caz, știu toate astea mai bine decît știa generația noastră la vîrsta lor.
Reluînd ideea: tinerii noștri nevotanți sînt bine informați. Iată de ce, dacă tot e să vorbim despre educația lor civică, cred că primul pas de făcut este acela de a-i trata de la egal la egal, la fel de bine (sau de prost) informați, la fel de motivați (sau nemotivați) ca și noi, cei mai în vîrstă. Nu le facem nici un bine dacă îi privim ca niște mătuși nemulțumite de nepotul neascultător.
Maria Iordănescu este psiholog.
