Cele mai frumoase cadouri

Publicat în Dilema Veche nr. 669 din 15-21 decembrie 2016
Invizibilii jpeg

Să fi fost clasa întîi sau a doua. În iarna acelui an am primit o pereche de patine cu rotile. Erau din cele cu roțile așezate două cîte două, iar mărimea se ajusta de undeva de la mijlocul suportului de metal care susținea piciorul. La vîrf, piciorul intra într-o chingă de piele cu șiret, iar la gleznă se închideau cu o cataramă. Model vechi, nu ca astea de acum, cu gheata întreagă și cu roțile puse pe un singur rînd. A fost cel mai frumos cadou din viața mea. Neegalat pînă acum.

De la începutul lui decembrie luam casa la controlat. Nu rămînea colț neverificat, dulap nerăscolit, sertar necontrolat. Oricum, așa cum cred că se întîmpla cu toți la vîrsta aia, eram o răscolitoare compulsivă. Niște persoane mature nu aveau nici o șansă, nici cea mai mică fărîmă de șansă de a ține secrete față de mine. Patinele astea nu am reușit să le descopăr. Nu știu ce o fi făcut maică-mea, bănuiesc că le-o fi ținut ascunse la serviciu undeva, prin vecini, oricum în afara casei, căci altminteri nu-mi explic cum au putut scăpa de înverșunarea maniacală cu care căutam în toată casa.

Mă uit în urmă și mă întreb de unde obsesia de a descoperi și, în fond, de a dezumfla și a goli de farmec ceva ce se dorea a fi o surpriză frumoasă. Odată cadoul descoperit, toată noutatea se fîsîia pînă la Crăciun. Căci, după ce obiectul era găsit, nu exista zi în care să nu mă fi uitat încă o dată la el, să nu-l fi întors pe toate părțile, să nu l fi mirosit, privit și pipăit pînă la tocire. Nu cred că bucuria un pic jucată a primirii oficiale a cadoului o egala pe cea clandestină, luată în doze mici și insuficiente în fiecare zi în care rămîneam singură acasă. Cred că nu.

În ziua în care am primit patinele m-am urcat la cer și am coborît de acolo de o mie de ori. Mi le dorisem extrem de mult, dar nici nu îndăznisem să anticipez cumva gestul alor mei de a mi le cumpăra pînă la urmă. Păreau ceva inaccesibil, precum înghețata (nu aveam voie să mănînc din nu știu ce motive, doar cu derogare extraordinară, iar înghețata și-a păstrat un aer mistic pentru mine pînă acum), ceva periculos de dezirabil, deci de neatins. Se nimerise a fi o iarnă cu zăpezi mari. N-aveam ce căuta afară cu rotilele alea. Asta nu m-a împiedicat să stau în casă cu ele, să urc și să cobor și să mă dau cu ele pe culoarele dintre etajele blocului, să dorm cu ele în pat. N-am fost un copil care să doarmă cu vreo jucărie – nici urs de pluș, nici iepuri, nici alte jucării n-o înlocuiau pe mama, de care am fost legată pînă la obsesie pînă pe la vreo 4-5 ani. Am avut și eu un urs galben a cărui burtă foșnea ciudat – n-am știut cu ce era umplut pînă nu l-a disecat frate-miu, iar din rană a început să curgă polistiren; a fost apoi operat grosolan, fără anestezie, cu niște sfoară –, care a zăcut prin casa alor mei pînă acu’ ceva ani. O zdreanță patetică cu un ochi mieriu fix și încețoșat și cu celălalt căzut, atîrnat de un fir imemorial de ață maro. Mă gîndesc că o fi zăcut apoi la gunoi exact ca în fotografiile deja supralicitate cu păpuși delabrate în zone de război. În fine.

Patinele alea m-au umplut de o bucurie nebună, de nepus în cuvinte, de o elațiune soră cu extazul. Pielea maro, lucioasă a chingilor, metalul strălucitor, rotilele îmbrăcate în cauciuc, oh, erau sublime! De atunci nimic nu m-a mai putut bucura atît de sălbatic. Nici ceasul electronic pe care l-am primit într-a opta – ceas din ăla lunguieț, de purtat la gît pe un lănțic auriu –, nici magnetofonul Mayak, mare cît un scrin și furniruit cu lemn, nici geaca îmblănită de blugi cu care m-am fălit tot liceul.

Acum mi-e frică de orice fel de surprize. Habar nu mai am să mă bucur sălbatic pentru vreun lucru bun care mi se poate întîmpla din cauza unei frici subterane, cleioase. Frica de a ști că există medalia și reversul, că există echilibru în univers și că nu poți să rămîi la nesfîrșit cu patinele alea miraculoase în picioare alunecînd peste blocurile cartierului tău, peste sărbătoarea din casa ta, peste timpul în care ai tăi erau așa de tineri.

 Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.
Procesul comunist din Gara Teiuş: cum au fost judecaţi ceferiştii vinovaţi de catastrofa feroviară din 1968 jpeg
Cum erau urmăriți ceferiștii de către Securitate. Zeci de informatori erau folosiți de către „organe”
Securitatea comunistă avea în obiectiv și angajații de la CFR, domeniu de activitate care s-a dezvoltat mult după anul 1970. În Alba, dosarul de obiectiv „transporturi feroviare” a fost deschis în luna august 1972.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.