Luminile oraşului şi mici miracole

Publicat în Dilema Veche nr. 668 din 8-16 decembrie 2016
Luminile oraşului şi mici miracole jpeg

În fiecare an, cînd se aprind luminile orașului, bune, rele, ieftine, scumpe, prea ostentative, prea discrete, prea aurii, prea argintii, prea mișcătoare, prea statice etc., lumea comentează și se plînge. Probabil, pe bună dreptate. Probabil că mereu s-ar fi putut mai bine și mai ieftin. Eu, una, mă bucur, în ciuda tuturor celor de mai sus, de fiecare dată. Aprinderea luminilor înseamnă începutul sărbătorii. Începutul celei mai dragi perioade din an, pentru mine. Cea în care mi se „dă liber“ la bucurie necondiționată, așa, cam o lună. Nu e vorba doar de vreo bucurie a mea personală, ci de una, desigur, a omenirii. Măcar a unei părți de omenire, cea în care s-a nimerit să sălășluiesc și eu.

În luna respectivă, în așteptarea celebrării nașterii lui Iisus, e post, dar unul rezonabil, blînd, pe care-l poți ține dansînd. Iar societatea de consum (cît a mai rămas din ea și oricum i-am spune: hiperconsum, postconsum etc.) nu face decît să se adapteze, pe coordonatele ei, acestei bucurii. Ea știe să producă și să ceară pentru ceea ce produce. Într-o perioadă de exultare și de exaltare, micul monstru devine unul uriaș, cu infinite capete și gheare, dar cu alură de sirenă, care încearcă neobosit să ne prindă în coada ei de pește. Dacă însă ne lăsăm, în cunoștință de cauză (în loc să ne legăm de catarg), supraviețuim, cred, ba chiar ne completăm bucuria măreață cu una mică, umană, suportabilă. Cînd ne putem pune limite, în sensul ăsta, nu e atît de grav dacă ne mai cumpărăm, totuși, un îngeraș, doi (apar în fiecare an modele noi) sau vreun calendar cu pisicuțe jucăușe îmbrăcate-n hăinuțe tricotate (nu, diminutivele nu sînt o scăpare, ci o subliniere), ori vreun glob mai ecologic, mai vintage etc. Și nici dacă „punem botul“ la fugile după cadouri din ajunul sărbătorilor recunoscute, integrîndu-ne, voit, în mulțimea avidă cu aparențe furioase, care scormonește în teancuri de produse altădată insignifiante, devenite, brusc, de senzație (vezi, de pildă, pijamalele de la H&M care, legate cu o fundă roșie, suscitau interesul multora, precum și conversații absurde pe seama lor).

Cînd se aprind luminile (și sună bine „Luminile orașului“, aducîndu-mi aminte de filmul lui Chaplin, la care, cîndva, am plîns pe alocuri), vreau, de fiecare dată, să mă duc să le văd cu cineva drag. Dar nu știu cum se face că, dintre cei care s-ar putea integra în categoria asta, puțini mai sînt pe aici, dintr-un motiv sau altul. Mama mea, care, în ciuda aparenței ei de divă pretențioasă, era mereu dornică să ne facem „tura de serviciu“ în fiecare an, nu mai e printre noi. Copilul meu, de care, e drept, cu cît creștea mai mult, cu atît trebuia să trag de el ca să mai meargă cu mine într-o atare întreprindere frivolă, e plecat la studii. E adevărat, rămîne bărbatul meu, cel care m-a dus, răbdător, de cînd ne-am luat prima mașină, acum, habar n-am, 18 ani, pe unde am vrut și cît am vrut, pînă adormeam pur și simplu pe locul din față, mulțumită de alternările tapetului-peisaj.

Anul ăsta, însă, nu știu cum s-a brodit, dar, în ziua în care s-au aprins luminile, eram doar eu, fără mașină. Ca un pieton respectabil, am comandat un taxi. Șoferul de taxi a fost, carevasăzică, partenerul meu de luminițe. Cînd m-am urcat în taxi, l-am întrebat, direct, din prima: „Vă băgați? La lumini. Știu că e aglomerație.“ S-a „băgat“, fără prea multe vorbe. Adăs­tînd, confortabil, pe banchetă, am văzut că avea pe bord mai multe cruci decît alții, precum și o poză cu Arsenie Boca. Aglomerația crescînd, am început, evident, să facem conversație. Domnul m-a întrebat, direct și el: „Mergeți la biserică?“ I-am spus că da (atît cît pot, nu destul, ar fi fost răspunsul corect). El m-a întrebat unde. I-am spus unde și, din aproape-n aproape, mi-a povestit cum a ajuns el să fie credincios. Și cum i se-n­tîmplă mereu lucruri miraculoase, cărora alții le-ar spune coincidențe. Cum, de pildă, tot voia să ajungă la Arsenie Boca, și tot nu avea timp și resurse să o facă. Pînă cînd, într-o zi, a luat o doamnă în mașină, în București, care, nici mai mult, nici mai puțin, l-a întrebat, din vorbă-n vorbă, dacă nu vrea s-o ducă la Prislop. Așa că au mers împreună în pelerinaj, doamna plătind cursa cu o sumă mică. Apoi mi-a povestit cum a rămas el orfan la 2 ani și jumătate, tatăl lui murind electrocutat cînd era cu el. Și cum nu a pus mîna pe tatăl lui, deși ar fi putut foarte bine să o facă. Și apoi cum i s-a născut copilul, miraculos, după ce nevasta lui tot nu putea rămîne însărcinată.

El vorbea pe un ton calm, deloc fanatic. Eu ascultam într-o aproape picoteală, cu un ochi la lumini, pe care le voiam impresionante (deși nu prea erau), spunîndu-i din cînd în cînd: „Așa cred și eu. Luați-o, vă rog, la dreapta“. A fost foarte frumos, ca-ntr-un film de Crăciun, în care coboară cîte un înger deghizat în pămîntean oarecare și te repune pe linia de plutire (și nu, nu s-a dovedit psihopat la sfîrșit). Și au început sărbătorile…

Foto: adevarul.ro

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.