Un pic pe dinafară

Publicat în Dilema Veche nr. 665 din 17-23 noiembrie 2016
Invizibilii jpeg

„Păi, nu știi“, îi zic, „ce a spus Ponta/Cioloș/Băsescu/Tăriceanu (insert any name here) despre cutare lucru?“ Mă privește cu niște ochi calmi și senini. „Nu, zice, nu mă mai uit la știri.“ Acum niște ani, chestia asta m-ar fi scos din sărite. I-aș fi spus că nu se poate, că trebuie să știe pe ce lume trăiește ca să poată face alegerile potrivite, să știe conștient încotro se îndreaptă și să nu lase lucrurile să meargă într-o direcție sau alta așa, fără pic control asupra lor. M-aș fi enervat teribil să aud că e dintre aceia care se laudă că nu se uită la televizor și că se simt foarte bine așa. Uite, i-aș fi spus, cresc/scad niște taxe, te afectează direct la o adică, chiar nu te interesează? „Oricum aflu cînd va trebui să le plătesc, nu? Sau de pe net“, îmi răspunde.

Omul ăsta e o persoană activă, are o slujbă și copil. Își face an de an vacanțele pe unde îi mai permit banii, n-o duce rău, n-o duce nici grozav, dar e mai degrabă bine. Copilul are haine, costume de serbare, ghiozdan cu prințese Disney, ca (aproape) toți copiii. Au familie cu tataie și mamaie, au și cărți în casă și au și citit cevașilea. Au făcut cîte o facultate, că așa trebuia, și lucrează fiecare pe unde l-a dus viața. Trăiesc pentru acel copil și pentru week-end-urile cînd mai pot scăpa cu mașina prin împrejurimile Bucureștiului. După mulți ani, încă se mai iubesc unul pe altul, afecțiunea e molcomă și potolită, caldă ca o plapumă de lînă.

Se enervează cînd vecinul de sus îi inundă a patra oară în acest an, de fiecare dată fix după ce au acoperit cu vopsea petele galbene de pe tavan. Ăla e nesimțit, nu vrea sau nu știe, țevile din bloc sînt vraiște oricum, asta e viața la bloc, fir ar să fie. Nu-și permit încă să se mute și oricum s-au cam obișnuit aici, cu școala copilului destul de aproape și cu toate făgașurile vieții lor săpate temeinic în zilele și nopțile, lunile și anii vieții lor de acum înainte.

Ies din făgașurile calme ale vieții lor cînd tataie e bolnav și din ce în ce mai neputincios, și-l văd așa, fără speranță, cu mîinile alea mari ale lui, cu degetele deformate de munca grea, cu niște unghii neobișnuite, mari, bombate, groase și lucioase, cu venele ieșind de două degete din pielea scorojită. „Of, măi tataie, tu te cam pregătești să pleci și ne zdruncini aici lumea, măi tataie.“ Vesta lui de lînă maronie leagă cartierul bucureștean de realitatea de la țara lor de pe la vreo 30 de kilometri de oraș, unde miroase a must și murături toamna și de unde se întorc cu nuci gata cojite și cu niște pere mici-mici, de un galben neverosimil, de le miroase toată mașina a rai gospodăresc.

Realitatea lor e scuturată serios cînd li se strică mașina și sînt nevoiți să stea cu ea în service o săptămînă. N-ar fi vorba neapărat de ei, dar copilul trebuie totuși dus și adus, chit că-s doar vreo trei stații de mașină pînă la școală. Cumpărăturile săptămînale trebuie făcute, că n-au cum să cumpere cu țîrîita zilnic din magazine, ce mai, mașina asta le trebuie, nu e o fiță și au strîns destul de mult din dinți pînă s-o cumpere.

Oamenii ăștia mai citesc una-alta cînd au timp, se uită la documentare și au cont pe Facebook. Pun acolo fotografii din vacanțe, de pe la serbările copilului și bateria aia de borcane pline cu zacusca frumoasă făcută de mamaie. Ponta, Cioloș, Tăriceanu le trec pe lîngă urechi pentru că au înțeles, au auzit sau li s-a spus, nu se mai știe, că toți sînt o apă și-un pămînt. Altădată m-aș fi lansat într-o mare de argumente ca să le spun că nu-i chiar așa. Nu mai fac, cine sînt eu s-o fac? Nu sînt ei nici mai buni și nici mai răi ca alții. Nici mai proști și nici mai inteligenți. Trăiesc decent într-o bulă construită de-a lungul anilor, o bulă a cărei membrană odinioară transparentă a devenit din ce în ce mai opacă.

O să bem împreună un vin din bolta lui tataie, cel cu mîinile mari. O să povestim unde mai vrem să mergem în vacanță, o să vorbim despre ce am mai gătit și despre ce s-a mai întîmplat în familiile noastre. Despre vecinul de sus. Atît. Dar cît de diferiți om fi, n-o să ne mai judecăm acum unii pe alții. Fie ce-o fi. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Promite-mi doar ce poți
„Pot să-ți promit că voi fi atent, că voi încerca să nu greșesc, dar nu pot să-ți promit că o să mă fac bine”.
Zizi și neantul jpeg
Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Două kilograme și jumătate și alte cugetări
Este un text despre lipsa de acceptare a bolii și a morții.
E cool să postești jpeg
Cum inventezi mîndria națională
Ne iubim, așadar, compatrioții? Ne simțim bine în România? Sîntem mulțumiți cu traiul nostru?
p 20 WC jpg
Din ce sînt alcătuite viețile noastre?
Altfel, lumea nu este locuită nici de păcătoși iremediabili, nici de creștini perfecți. Intervalul este numele metafizic al obișnuitului pe care îl locuim.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Marele Premiu pentru filosofie al Academiei Franceze
Anca Vasiliu a contribuit constant la crearea punților dintre cultura care a primit-o și i-a recunoscut totodată expresivitatea stilistică a scrierilor sale
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Gino a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai bătrîn cîine din lume: are 22 de ani și încă se ține bine.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Biroul meu de astăzi e același
Mă întreb tot mai des dacă, în loc să devină o gazdă pentru o viață mai bună, lumea nu s-a transformat cumva într-un birou universal în care ești mereu de găsit.
Zizi și neantul jpeg
Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce trăiesc nemții cîte o sută de ani, sănătoși și întregi la cap?
Pentru mine, Berlinul este orașul cel mai bine organizat, ca infrastructură și ca tot, dar în care te simți cel mai liber.
E cool să postești jpeg
Unde-i tocmeală mai e păsuire?
„Pot rezista la orice, mai puțin tentației”.
p 20 WC jpg
Cafea sau vin?
La fel ca vinul, cafeaua are, în legendele ei de origine, o întrebuinţare spirituală.
Theodor Pallady jpeg
Energii divine necreate...
Teologia creștină s-a cristalizat în numeroase orizonturi lingvistice, dar ortodoxia a rămas în mare măsură tributară geniului grecesc.
640px Bucharest, Drumul Taberei (16307818580) jpg
Drumul Taberei 2030
Fidel Castro a fost plimbat pe bulevardul Drumul Taberei
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe o dubă destinată livrării unor produse, o adaptare a limbajului telefoanelor „fierbinți“ din anii 2000: „Livrez orice! Ia-mă! Sînt electrică!“
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîi pe culoarul tău
Mi-a luat o jumătate de viață să înțeleg că oamenii nu pot fi înlocuiți și că creativitatea noastră este cea care ne legitimează unicitatea.
Zizi și neantul jpeg
Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
În goana vieții
„Nu juca acel joc la care te obligă un semafor care decide pentru tine cînd e timpul să mergi, cînd să te oprești. Stai puțin nemișcat și gîndește-te.”
p 20 Walter Benjamin  WC jpg
Geografii spirituale (II): orașul
Walter Benjamin nu vorbește, desigur, despre o transcendență personală, nici măcar despre una în sens tradițional.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Hypatia. Adevăr și legend
Uciderea Hypatiei de către un grup de fanatici care-și spuneau creștini e un fapt istoric incontestabil.
p 24 E  Farkas jpg
Cu ochii-n 3,14
Altfel spus: e sexul normal „mai puțin” decît devierile anal-orale sau este perversiunea supremă?
Cea mai bună parte din noi jpeg
Povestea merge mai departe
Unul dintre motivele pentru care am dorit să mă mut în București au fost concertele.
Zizi și neantul jpeg
Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.