Temele pentru şcoală ale adulţilor

Temele elevilor pentru acasă sînt din nou în dezbatere publică, datorită unui ordin al ministrului Educației care vrea să reglementeze volumul de muncă al copiilor în pregătirea pentru școală. E o temă grea, rămasă nerezolvată în „ghiozdanul“ adulților, de mulți ani. S-a mai încercat o dată rezolvarea ei, prin 1999, tot printr-o lege care să limiteze excesele școlii și ale părinților, dar fără succes: și astăzi copiii tîrîie după ei culegeri enorme de exerciții pentru acasă și adorm cu stiloul în mînă în fața mesei de lucru. Reacțiile apărute în presă au fost nenumărate și de pe poziții diferite. Părinții s-au împărțit în tabere pro sau contra: unora li s-a părut că inițiativa legislativă a ministerului e, de fapt, o invitație făcută elevilor de a nu-și mai face temele. Alții s au bucurat să vadă ușurîndu-se povara școlarilor din ghiozdane. Experții în educație au spus că o astfel de reglementare nu ar putea avea nici un efect benefic, atîta timp cît programa școlară rămîne la fel de îmbuibată de informații sterile și exerciții asfixiante, ambele de neasimilat într-o singură oră de predare. Tot ei au mai pus în discuție faptul că ritmul de lucru al fiecărui elev este diferit, că ce poate rezolva unul în treizeci de minute, altul o poate face într-o vacanță de vară, și așa mai departe. Un punct de vedere cu totul neobișnuit a avut un tînăr, fost președinte al Consiliului Elevilor din România: „Nu e normal să dai un ordin de ministru fără o consultare publică, nu a existat nici un fel de dezbatere. Nu văd care este competenţa ministerului să se implice în viaţa personală a elevilor după ce aceştia pleacă din şcoală. Ar putea da recomandări, dar nu un ordin. Oricum, succesul nu stă în cîte teme face elevul acasă“. Citind toate aceste opinii, am de făcut următoarele observații:

● Este adevărat, modificările făcute în domeniul învățămîntului ar trebui, în principiu, precedate de dezbateri publice: e nevoie de un consens pe temele fierbinți ale națiunii pentru ca ele să aibă soluții concrete, verosimile. Dar, pe de o parte, subiectul „temei pentru acasă“ se discută de foarte mult timp în spațiul mai mult sau mai puțin public românesc: părinți, copii, dascăli, specialiști în educație, toți învîrt de vreo douăzeci de ani pe toate părțile această probemă. Așa că un pas înainte, decizional, este binevenit, chiar și sub forma unei reglementări mai mult sau mai puțin utopice. Iar pe de altă parte, nu orice subiect, care se află în zona bunului-simț, de pildă, are nevoie de dialog public: la urma urmei, nu facem dezbatere națională dacă e bine pentru copii să le dăm ciocolată imediat ce au fost înțărcați. Nu e bine, punct; iar medicii au o listă întreagă de argumente. Așa cum nu e bine ca un copil să stea mai mult de o oră în fața unei teme pentru acasă.

● Iarăși este adevărat că tema pentru acasă împovărătoare pentru cei mai mulți copii este un efect al lipsei de reformă substanțială în învățămînt. Se dă mult fiindcă se cere mult (prost și inutil, aș spune). Firesc ar fi, deci, să se înceapă cu modificările majore cerute de atî-ta timp de către toți cei care au legătură cu educația, modificări ale curriculum-ului școlar, ale structurii manualului, ale obiectivelor etc. Dar la felul în care stau lucrurile în România postdecembristă, la felul în care așteptările de reformare a educației s-au mărunțit an de an, distribuite pe ministere tot mai plictisite de subiect, nu mai crede nimeni că trebuie să ne pregătim pentru „marele pas“ al inaugurării unei noi forme de învățămînt. Așa că speranța stă în pașii mici, ușor de făcut, la îndemînă. Iar reglementarea temei pentru acasă este unul dintre ei.

● E adevărat, e dificil de pus în practică o asemenea reglementare: pentru dascăli e greu să suplinească efortul individual al elevului, pentru a asimila tot mormanul de cunoștințe cerut de programe, iar pentru părinți va fi greu de adoptat o formulă de relaxare a timpului petrecut de copii în afara școlii, atunci cînd viitorul nu are culori prea vesele. E greu de controlat cine, ce, cum și cînd va da teme care să dureze fix o oră. Sau două. Dar asta nu înseamnă că ordonanța nu e bună: la urma urmei, și atunci cînd dai o lege ca aceea care interzice fumatul în mașină alături de minori, nu te poți aștepta ca statul să verifice toate autovehiculele din trafic. Mizezi pe bună-credință. Pe educație. Pe stimulare. Pe interes comun. Pe explicații de ce așa și nu altfel. De aceea, inițiativa ministerială mi se pare una benefică: e, în fond, un semnal de alarmă adresat tuturor, apropo de felul în care îi apropiem sau nu pe copii de carte. De felul în care îi încurajăm sau nu către efortul individual. De felul în care noi, adulții, le dozăm bucuriile și responsabilitățile.

● În ceea ce privește criticile aduse de tînărul fost președinte al Consiliului Național al Elevilor, mă tem că realitatea îl va dezamăgi: există o sumedenie de legi care reglementează viața privată, de la felul în care îți conduci mașina pînă la felul în care îți crești copiii sau te distrezi în parcuri. Cît despre succesul care nu depinde de temele pentru acasă, cred că e valabil în cazul cîtorva semeni: Bill Gates, Mark Zuckerberg, Leonardo da Vinci, Coco Chanel. Altfel, nu aș miza prea mult pe ce „condiții“ au avut ei, fiindcă genialitatea și norocul nu se împart democratic. 

Maria Iordănescu este psiholog.