Ţara mea de dor
Merg la o Poștă la care știu că nu se stă la coadă mai mult de 30 de minute. Orice contact cu o astfel de instituție mă secătuiește de energie doar la gîndul că trebuie să am de-a face cu ea, așa că amîn anumite treburi administrative la nesfîrșit. De data asta, vreau să mi plătesc impozitul la casă. În fața mea sînt doar două persoane. „Ce noroc pe mine!“, îmi zic. Mă așez în spatele lor. La persoana din fața mea, se întîmplă exact ceea ce trebuia să se întîmple: „Se blochează sistemul!“ Funcționara își dă ochii peste cap, computerul ei hîrîie. Restart. Mă gîndesc, la modul absurd, dacă țării în care trăim n-am putea să-i dăm din cînd în cînd un Restart.
La Poștă, „sistemul“ a luat-o din loc, dar a durat ceva. „Aveți 65 de lei impozitul și 250 o amendă.“ De unde o fi răsărit amenda? Nu știe. Pentru că e amabilă, îmi dă mai multe amănunte: „E o amendă de rovinietă!“ Încerc să-mi amintesc dacă și cînd am plecat la drum fără rovinietă. Poate atunci cînd am plecat din Vamă și expirase de două zile? Dar nu, ne-am amintit la prima benzinărie și am cumpărat. Apoi am o revelație: mașina nu era pe numele meu, așa că e imposibil ca amenda să fie pe numele meu. „Nu am în proprietare nici o mașină“, zic. „Dar, ia gîndiți-vă, nu ați avut?“, zîmbește ironic funcționara. „Ba da, dar am vîndut-o acum trei ani.“ „Păi, și fratele meu a vîndut-o acum cinci ani și i au venit vreo trei amenzi de atunci!“, spune funcționara triumfătoare pentru că a lămurit misterul, dar mai ales pentru că fratele ei nu e singur într-o lume crudă și rea. „E posibil? Mașina e radiată… Știți cumva de cînd e amenda?“ N-are cum să știe, trebuie să merg la „Taxe și impozite“ și să mă interesez. „Bine, dar măcar să-mi plătesc impozitul!“, zic, amintindu-mi de treaba pentru care mă aflam la Poștă. „Nu puteți să plătiți impozitul dacă nu plătiți mai întîi amenda… Adică îl plătiți degeaba, că banii se duc la amendă.“ Păi, ce are a face una cu alta? Nimic, dar așa e procedura. Am stat 45 de minute la Poștă, m-am luptat cu „un sistem blocat“, cu o funcționară oarecum binevoitoare, dar avînd un frate victimă a unui alt „sistem“, și cu o procedură. N-am rezolvat nimic.
Mă obsedează amenda neașteptată. Găsesc printre hîrțoagele de acasă contractul de vînzare-cumpărare a mașinii, țidula care îmi confirmă radierea. „Dacă am toate aceste dovezi, sigur se va rezolva ușor și nu trebuie să plătesc nimic!“, îmi zic. Dar nu pot merge nicăieri. E Ziua Națională, „toți românii sărbătoresc“ (așa cum se zice pe la știri), România își pune lacăt pe ușă timp de trei zile (se face „punte“, că mai e și Sfîntul Andrei). Exact ca la buticul din colț. Problema mea cu fiscul trebuie să mai aștepte. Stau acasă și „sărbătoresc“, vrînd-nevrînd, fără să fac nimic. De cîțiva ani încoace nu mai vibrez deloc la Ziua Națională. Nu mă duc la parada militară, pentru că mi se pare o desfășurare de forțe inutilă. Nu mi place fasolea cu cîrnați. La televizor nu mă mai uit, însă mai pierd timpul pe Facebook. Anul acesta citesc mesajele „românilor“ (termenul generic mă scoate atît de tare din minți, încît mi-aș dori să fiu din Papua Noua Guinee; oare la ei, la știri, m aș numi papuaian nouguineean?) care își amintesc o dată pe an de țara lor. De 1 Decembrie. Hai să accesăm patriotismul o dată pe an, poate se deblochează „sistemul“, cine știe? Cele mai înflăcărate mesaje sînt ale „românilor“ plecați. Să-i înțelegem, le e dor de casă și simt nevoia să se manifeste pe Facebook. Poate și mie mi-ar fi dor de România dacă aș avea o viață normală în Anglia, Germania, Canada, la care n-aș renunța pentru nimic în lume. Pentru că acolo, în România, nu m-aș mai întoarce, nu-i așa? De ce aș face-o? Ca să-mi pierd timpul pe la Poștă și să mă trezesc că trebuie să plătesc amenzile altora? Dar e bine ca România asta să existe, totuși, undeva într-o cutiuță cu nostalgii primare. Acolo unde sînt și bunicii și „pîinea cu untură“ din comunism, imaginile idilice ale satelor încărcate de zăpadă. Mișto România asta îndepărtată, ca o altă planetă, nu?
Și vine și ziua de luni, „românii“ oftează, se reîntorc la muncă. Mă prezint și eu la Administrația Financiară. În fața mea e un nene cu un cont blocat de Fisc. Îi e dator statului 5000 de lei. Amenzi. Are toți banii în cont, însă statul nu vrea să-i ia. Iar contul tot nu se deblochează. Da, trebuie să facă o cerere sau poate că două, discuția continuă la nesfîrșit. Mă trezesc față în față cu funcționarul. „Da, sistemul mi-arată că radierea e înregistrată la noi încă din 2013. Adică e clar că nu mai aveți mașina. Dar nu ține de noi! Trebuie să mergeți la Poliție, în Pipera, cu contractul de vînzare-cumpărare și procesul-verbal al amenzii pe care vi-l dăm noi dacă depuneți o cerere.“ Și am luat o amendă din cauza unei mașini pe care n-o mai am? Da, pentru că noul proprietar nu a înregistrat-o la Poliție. Cel mai înțelept este să plătesc amenda, iar banii o să mi-i recuperez eu cîndva, în instanță. Așa procedura, ce să-i faci? „Degeaba vă enervați, sînt alții care au plătit și cîte 300 de milioane…“
România asta, ca și alte țări de pe acest pămînt, e alcătuită din oameni. Oameni care nu înregistrează mașini la Poliție, oameni care sărbătoresc ceva, orice, atunci cînd li se oferă ocazia, oamenii care se bat pe fasole cu cîrnați de Ziua Națională, pentru că e gratuit. Oameni care se încadrează într un „sistem“ sau, dacă nu le convine, pleacă acolo unde le e mai bine. Dacă oamenii în sine nu „funcționează“ aici, atunci de ce sistemul în sine ar funcționa? Și cum se face că, atunci cînd ajung acolo, încep brusc să „funcționeze“? Ce-i obligă să muncească mai mult, să respecte legile, să aibă o decență în tot ceea ce fac? E simplu – banii. Însă banii aceia nu vin tot dintr-un „sistem“ creat de oameni?
Nu m-a impresionat în nici un fel „scrisoarea“ de 1 Decembrie a lui Celentano (personajul din serial, nu cîntărețul, cum au crezut mulți inițial, inclusiv eu). E o lamentație de doi bani, o „compunere“ de clasa a III-a, iar jocul bun actoricesc apasă pe pedala emoțională la greu. Ne plîngem de milă. Iar la final, facem o promisiune un pic isterică, că „așa e la băutură“. Ce o să faci, Celentano, cînd o să te trezești din beție, pe 2 decembrie? O să fii mahmur, o să-ți fie rău și o să mergi să te dregi.
