Ţara mea de dor

Publicat în Dilema Veche nr. 668 din 8-16 decembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Merg la o Poștă la care știu că nu se stă la coadă mai mult de 30 de minute. Orice contact cu o astfel de instituție mă secătuiește de energie doar la gîndul că trebuie să am de-a face cu ea, așa că amîn anumite treburi administrative la nesfîrșit. De data asta, vreau să mi plătesc impozitul la casă. În fața mea sînt doar două persoane. „Ce noroc pe mine!“, îmi zic. Mă așez în spatele lor. La persoana din fața mea, se întîmplă exact ceea ce trebuia să se întîmple: „Se blochează sistemul!“ Funcționara își dă ochii peste cap, computerul ei hîrîie. Restart. Mă gîndesc, la modul absurd, dacă țării în care trăim n-am putea să-i dăm din cînd în cînd un Restart.

La Poștă, „sistemul“ a luat-o din loc, dar a durat ceva. „Aveți 65 de lei impozitul și 250 o amendă.“ De unde o fi răsărit amenda? Nu știe. Pentru că e amabilă, îmi dă mai multe amănunte: „E o amendă de rovinietă!“ Încerc să-mi amintesc dacă și cînd am plecat la drum fără rovinietă. Poate atunci cînd am plecat din Vamă și expirase de două zile? Dar nu, ne-am amintit la prima benzinărie și am cumpărat. Apoi am o revelație: mașina nu era pe numele meu, așa că e imposibil ca amenda să fie pe numele meu. „Nu am în proprietare nici o mașină“, zic. „Dar, ia gîndiți-vă, nu ați avut?“, zîmbește ironic funcționara. „Ba da, dar am vîndut-o acum trei ani.“ „Păi, și fratele meu a vîndut-o acum cinci ani și i au venit vreo trei amenzi de atunci!“, spune funcționara triumfătoare pentru că a lămurit misterul, dar mai ales pentru că fratele ei nu e singur într-o lume crudă și rea. „E posibil? Mașina e radiată… Știți cumva de cînd e amenda?“ N-are cum să știe, trebuie să merg la „Taxe și impozite“ și să mă interesez. „Bine, dar măcar să-mi plătesc impozitul!“, zic, amintindu-mi de treaba pentru care mă aflam la Poștă. „Nu puteți să plătiți impozitul dacă nu plătiți mai întîi amenda… Adică îl plătiți degeaba, că banii se duc la amendă.“ Păi, ce are a face una cu alta? Nimic, dar așa e procedura. Am stat 45 de minute la Poștă, m-am luptat cu „un sistem blocat“, cu o funcționară oarecum binevoitoare, dar avînd un frate victimă a unui alt „sistem“, și cu o procedură. N-am rezolvat nimic.

Mă obsedează amenda neaștepta­tă. Găsesc printre hîrțoagele de acasă contractul de vînzare-cumpărare a mașinii, țidula care îmi confirmă radierea. „Dacă am toate aceste dovezi, sigur se va rezolva ușor și nu trebuie să plătesc nimic!“, îmi zic. Dar nu pot merge nicăieri. E Ziua Națională, „toți românii sărbătoresc“ (așa cum se zice pe la știri), România își pune lacăt pe ușă timp de trei zile (se face „punte“, că mai e și Sfîntul Andrei). Exact ca la buticul din colț. Problema mea cu fiscul trebuie să mai aștepte. Stau acasă și „sărbătoresc“, vrînd-nevrînd, fără să fac nimic. De cîțiva ani încoace nu mai vibrez deloc la Ziua Națională. Nu mă duc la parada militară, pentru că mi se pare o desfășurare de forțe inutilă. Nu mi place fasolea cu cîrnați. La televizor nu mă mai uit, însă mai pierd timpul pe Facebook. Anul acesta citesc mesajele „românilor“ (termenul generic mă scoate atît de tare din minți, încît mi-aș dori să fiu din Papua Noua Guinee; oare la ei, la știri, m aș numi papuaian nouguineean?) care își amintesc o dată pe an de țara lor. De 1 Decembrie. Hai să accesăm patriotismul o dată pe an, poate se deblochează „sistemul“, cine știe? Cele mai înflăcărate mesaje sînt ale „românilor“ plecați. Să-i înțelegem, le e dor de casă și simt nevoia să se manifeste pe Facebook. Poate și mie mi-ar fi dor de România dacă aș avea o viață normală în Anglia, Germania, Canada, la care n-aș renunța pentru nimic în lume. Pentru că acolo, în România, nu m-aș mai întoarce, nu-i așa? De ce aș face-o? Ca să-mi pierd timpul pe la Poștă și să mă trezesc că trebuie să plătesc amenzile altora? Dar e bine ca România asta să existe, totuși, undeva într-o cutiuță cu nostalgii primare. Acolo unde sînt și bunicii și „pîinea cu untură“ din comunism, imaginile idilice ale satelor încărcate de zăpadă. Mișto România asta îndepărtată, ca o altă planetă, nu?

Și vine și ziua de luni, „românii“ oftează, se reîntorc la muncă. Mă prezint și eu la Administrația Financiară. În fața mea e un nene cu un cont blocat de Fisc. Îi e dator statului 5000 de lei. Amenzi. Are toți banii în cont, însă statul nu vrea să-i ia. Iar contul tot nu se deblochează. Da, trebuie să facă o cerere sau poate că două, discuția continuă la nesfîrșit. Mă trezesc față în față cu funcționarul. „Da, sistemul mi-arată că radierea e înregistrată la noi încă din 2013. Adică e clar că nu mai aveți mașina. Dar nu ține de noi! Trebuie să mergeți la Poliție, în Pipera, cu contractul de vînzare-cumpărare și procesul-verbal al amenzii pe care vi-l dăm noi dacă depuneți o cerere.“ Și am luat o amendă din cauza unei mașini pe care n-o mai am? Da, pentru că noul proprietar nu a înregistrat-o la Poliție. Cel mai înțelept este să plătesc amenda, iar banii o să mi-i recuperez eu cîndva, în instanță. Așa procedura, ce să-i faci? „Degeaba vă enervați, sînt alții care au plătit și cîte 300 de milioane…“

România asta, ca și alte țări de pe acest pămînt, e alcătuită din oameni. Oameni care nu înregistrează mașini la Poliție, oameni care sărbătoresc ceva, orice, atunci cînd li se oferă ocazia, oamenii care se bat pe fasole cu cîrnați de Ziua Națională, pentru că e gratuit. Oameni care se încadrează într un „sistem“ sau, dacă nu le convine, pleacă acolo unde le e mai bine. Dacă oamenii în sine nu „funcționează“ aici, atunci de ce sistemul în sine ar funcționa? Și cum se face că, atunci cînd ajung acolo, încep brusc să „funcționeze“? Ce-i obligă să muncească mai mult, să respecte legile, să aibă o decență în tot ceea ce fac? E simplu – banii. Însă banii aceia nu vin tot dintr-un „sistem“ creat de oameni?

Nu m-a impresionat în nici un fel „scrisoarea“ de 1 Decembrie a lui Celentano (personajul din serial, nu cîntărețul, cum au crezut mulți inițial, inclusiv eu). E o lamentație de doi bani, o „compunere“ de clasa a III-a, iar jocul bun actoricesc apasă pe pedala emoțională la greu. Ne plîngem de milă. Iar la final, facem o promisiune un pic isterică, că „așa e la băutură“. Ce o să faci, Celentano, cînd o să te trezești din beție, pe 2 decembrie? O să fii mahmur, o să-ți fie rău și o să mergi să te dregi.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

usa hot apartament
O femeie din Alba Iulia s-a întors acasă după trei zile și a găsit un bărbat mutat în locuința ei
O femeie din Alba Iulia care s-a întors acasă după trei zile și a găsit un bărbat mutat în casa ei. Acesta intenționa să plece cu sume de bani și bijuterii din locuință.
20 jpg
De la eșecurile lui Putin, la iluziile lui Zelenski
O privire comparativă a evoluțiilor recente diferite, ale fostelor republici sovietice socialiste, cu capitalele la Moscova și Kiev, poate limpezi ceea ce pare a fi acum o ceață densă pe teritoriul Federației Ruse și un soare incert, pe cerul nu tocmai senin al Ucrainei.
Alexandru Tomescu
Cabana Caraiman, cumpărată de celebrul violonist Alexandru Tomescu. Planurile sale de restaurare
Violonistul Alexandru Tomescu a cumpărat cabana Caraiman din Munții Bucegi și are planuri mari. Tomescu intenționează să o restaureze și să o reintroducă în circuitul turistic.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia