Ţara mea de dor

Publicat în Dilema Veche nr. 668 din 8-16 decembrie 2016
Obiectul iubit jpeg

Merg la o Poștă la care știu că nu se stă la coadă mai mult de 30 de minute. Orice contact cu o astfel de instituție mă secătuiește de energie doar la gîndul că trebuie să am de-a face cu ea, așa că amîn anumite treburi administrative la nesfîrșit. De data asta, vreau să mi plătesc impozitul la casă. În fața mea sînt doar două persoane. „Ce noroc pe mine!“, îmi zic. Mă așez în spatele lor. La persoana din fața mea, se întîmplă exact ceea ce trebuia să se întîmple: „Se blochează sistemul!“ Funcționara își dă ochii peste cap, computerul ei hîrîie. Restart. Mă gîndesc, la modul absurd, dacă țării în care trăim n-am putea să-i dăm din cînd în cînd un Restart.

La Poștă, „sistemul“ a luat-o din loc, dar a durat ceva. „Aveți 65 de lei impozitul și 250 o amendă.“ De unde o fi răsărit amenda? Nu știe. Pentru că e amabilă, îmi dă mai multe amănunte: „E o amendă de rovinietă!“ Încerc să-mi amintesc dacă și cînd am plecat la drum fără rovinietă. Poate atunci cînd am plecat din Vamă și expirase de două zile? Dar nu, ne-am amintit la prima benzinărie și am cumpărat. Apoi am o revelație: mașina nu era pe numele meu, așa că e imposibil ca amenda să fie pe numele meu. „Nu am în proprietare nici o mașină“, zic. „Dar, ia gîndiți-vă, nu ați avut?“, zîmbește ironic funcționara. „Ba da, dar am vîndut-o acum trei ani.“ „Păi, și fratele meu a vîndut-o acum cinci ani și i au venit vreo trei amenzi de atunci!“, spune funcționara triumfătoare pentru că a lămurit misterul, dar mai ales pentru că fratele ei nu e singur într-o lume crudă și rea. „E posibil? Mașina e radiată… Știți cumva de cînd e amenda?“ N-are cum să știe, trebuie să merg la „Taxe și impozite“ și să mă interesez. „Bine, dar măcar să-mi plătesc impozitul!“, zic, amintindu-mi de treaba pentru care mă aflam la Poștă. „Nu puteți să plătiți impozitul dacă nu plătiți mai întîi amenda… Adică îl plătiți degeaba, că banii se duc la amendă.“ Păi, ce are a face una cu alta? Nimic, dar așa e procedura. Am stat 45 de minute la Poștă, m-am luptat cu „un sistem blocat“, cu o funcționară oarecum binevoitoare, dar avînd un frate victimă a unui alt „sistem“, și cu o procedură. N-am rezolvat nimic.

Mă obsedează amenda neaștepta­tă. Găsesc printre hîrțoagele de acasă contractul de vînzare-cumpărare a mașinii, țidula care îmi confirmă radierea. „Dacă am toate aceste dovezi, sigur se va rezolva ușor și nu trebuie să plătesc nimic!“, îmi zic. Dar nu pot merge nicăieri. E Ziua Națională, „toți românii sărbătoresc“ (așa cum se zice pe la știri), România își pune lacăt pe ușă timp de trei zile (se face „punte“, că mai e și Sfîntul Andrei). Exact ca la buticul din colț. Problema mea cu fiscul trebuie să mai aștepte. Stau acasă și „sărbătoresc“, vrînd-nevrînd, fără să fac nimic. De cîțiva ani încoace nu mai vibrez deloc la Ziua Națională. Nu mă duc la parada militară, pentru că mi se pare o desfășurare de forțe inutilă. Nu mi place fasolea cu cîrnați. La televizor nu mă mai uit, însă mai pierd timpul pe Facebook. Anul acesta citesc mesajele „românilor“ (termenul generic mă scoate atît de tare din minți, încît mi-aș dori să fiu din Papua Noua Guinee; oare la ei, la știri, m aș numi papuaian nouguineean?) care își amintesc o dată pe an de țara lor. De 1 Decembrie. Hai să accesăm patriotismul o dată pe an, poate se deblochează „sistemul“, cine știe? Cele mai înflăcărate mesaje sînt ale „românilor“ plecați. Să-i înțelegem, le e dor de casă și simt nevoia să se manifeste pe Facebook. Poate și mie mi-ar fi dor de România dacă aș avea o viață normală în Anglia, Germania, Canada, la care n-aș renunța pentru nimic în lume. Pentru că acolo, în România, nu m-aș mai întoarce, nu-i așa? De ce aș face-o? Ca să-mi pierd timpul pe la Poștă și să mă trezesc că trebuie să plătesc amenzile altora? Dar e bine ca România asta să existe, totuși, undeva într-o cutiuță cu nostalgii primare. Acolo unde sînt și bunicii și „pîinea cu untură“ din comunism, imaginile idilice ale satelor încărcate de zăpadă. Mișto România asta îndepărtată, ca o altă planetă, nu?

Și vine și ziua de luni, „românii“ oftează, se reîntorc la muncă. Mă prezint și eu la Administrația Financiară. În fața mea e un nene cu un cont blocat de Fisc. Îi e dator statului 5000 de lei. Amenzi. Are toți banii în cont, însă statul nu vrea să-i ia. Iar contul tot nu se deblochează. Da, trebuie să facă o cerere sau poate că două, discuția continuă la nesfîrșit. Mă trezesc față în față cu funcționarul. „Da, sistemul mi-arată că radierea e înregistrată la noi încă din 2013. Adică e clar că nu mai aveți mașina. Dar nu ține de noi! Trebuie să mergeți la Poliție, în Pipera, cu contractul de vînzare-cumpărare și procesul-verbal al amenzii pe care vi-l dăm noi dacă depuneți o cerere.“ Și am luat o amendă din cauza unei mașini pe care n-o mai am? Da, pentru că noul proprietar nu a înregistrat-o la Poliție. Cel mai înțelept este să plătesc amenda, iar banii o să mi-i recuperez eu cîndva, în instanță. Așa procedura, ce să-i faci? „Degeaba vă enervați, sînt alții care au plătit și cîte 300 de milioane…“

România asta, ca și alte țări de pe acest pămînt, e alcătuită din oameni. Oameni care nu înregistrează mașini la Poliție, oameni care sărbătoresc ceva, orice, atunci cînd li se oferă ocazia, oamenii care se bat pe fasole cu cîrnați de Ziua Națională, pentru că e gratuit. Oameni care se încadrează într un „sistem“ sau, dacă nu le convine, pleacă acolo unde le e mai bine. Dacă oamenii în sine nu „funcționează“ aici, atunci de ce sistemul în sine ar funcționa? Și cum se face că, atunci cînd ajung acolo, încep brusc să „funcționeze“? Ce-i obligă să muncească mai mult, să respecte legile, să aibă o decență în tot ceea ce fac? E simplu – banii. Însă banii aceia nu vin tot dintr-un „sistem“ creat de oameni?

Nu m-a impresionat în nici un fel „scrisoarea“ de 1 Decembrie a lui Celentano (personajul din serial, nu cîntărețul, cum au crezut mulți inițial, inclusiv eu). E o lamentație de doi bani, o „compunere“ de clasa a III-a, iar jocul bun actoricesc apasă pe pedala emoțională la greu. Ne plîngem de milă. Iar la final, facem o promisiune un pic isterică, că „așa e la băutură“. Ce o să faci, Celentano, cînd o să te trezești din beție, pe 2 decembrie? O să fii mahmur, o să-ți fie rău și o să mergi să te dregi.

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.