⬆
Societate
Pagina 127
Polonia în UE: Partea mai luminoasă a Europei
Dintre politicile Uniunii Europene, cea externă se negociază probabil cel mai dificil, în condiţiile în care atinge chiar esenţa suveranităţii naţionale, adică dreptul fiecărui stat membru de a stabili şi dezvolta relaţii bilaterale şi independente cu celelalte state membre.
Ridicarea vălului de fier
Ei bine, da! Aşa ceva trebuie să vedem la televiziunea publică! Prin difuzarea documentarului The Soviet Story de Edvins Snore, TVR a dovedit că poate şi ştie să-şi ia rolul în serios. Adică să servească interesul public, să iniţieze dezbateri care să lumineze unghere întunecate ale istoriei şi implicit ale noastre, să educe.
Noul comunism vine din Occident
Lucrurile au luat-o razna mult mai rău decît scriam acum cîţiva ani. Statele Unite ale Americii sînt la un pas de a interzice oficial expresia „Christmas Tree“, pe motiv că lezează sensibilităţile non-creştinilor (inclusiv ale celor fără Dumnezeu, presupun), propunîndu-se formula „Holiday tree“.
În Munții Măcinului
Am pornit pe autostradă avînd în faţă un soare mare şi roşu ce tocmai răsărise. Spre ruşinea mea, văzusem pentru prima oară Munţii Măcinului cu doar cîteva săptămîni înainte şi doar din maşină. Voiam acum să repar o asemenea întîrziere în cunoştinţele mele geologico-turistice.
Cu ochii în 3,14
În Bucureşti există o stradă numită Laminorului. Dacă se intersectează cumva, pe undeva, cu strada Remajorului, atunci avem deja începutul unei frumoase melodii. (M. M.)
Am auzit la radio că într-un oraş – nu contează care – s-a introdus iluminatul public inteligent. Constat pe această cale că sîntem tot mai înconjuraţi de „inteligenţă“: telefoane inteligente, maşini inteligente, semafoare inteligente etc. Temă pentru acasă: dacă „inteligenţa“ maşinăriilor creşte neîncetat, să se demonstr
Bebe. Palestina. Și ce va face dl Patapievici?
B. Elvin s-a dus. Mă întreb ce se va întîmpla cu ediţia română a revistei Lettre internationale. Ca aproape orice produs intelectual din această ţară, probabil că nu era profitabilă în termeni băneşti. Fundaţia condusă de dl Buzura a făcut bine că a năşit revista, Institutul dlui Patapievici a făcut bine că a tutelat-o mai departe. Pentru a întreţine tonusul intelectual al unei naţii, anumite instituţii – precum o revistă bună – trebuie ajutate să dăinuie.
Animalele și istoria socială
Istoriografia franceză propune mai mereu teme spectaculoase de cercetare. Istoria animalelor este doar una dintre ele, cunoscută şi promovată mai ales de Michel Pastoureau cu L’ours. Histoire d’un roi déchu (Seuil, 2007), Les animaux célèbres (Bonneton, 2001) şi pînă la foarte recenta carte Le cochon. Histoire d’un cousin mal aimé (Gallimard, 2009).
Povești fără alb și negru
Nu există manual de pedagogie sau articol despre educaţia copilului care să nu vorbească despre efectele benefice pe care le au, în viaţa celor mici, poveştile ascultate sau citite de ei înşişi: feţi-frumoşi buni, drepţi, curajoşi, ilene cosînzene frumoase, harnice şi virtuoase, balauri răi şi spîni făţarnici, zîne care intervin la momentul oportun şi babe isteţe.
O carte de vacanță
Nu sînt, recunosc, în mod real pasionată de cărţile de aventuri. Nu sînt neapărat genul care ţine să urmărească cu sufletul la gură ce se întîmplă mai departe. Şi totuşi, din cînd în cînd, citesc şi asemenea cărţi. Harta timpului, de Félix J. Palma, e aproape un astfel de exemplu (de fapt, e şi un roman de dragoste combinat cu SF...).
Cum se cere
Se apropie de mine cu hotărîre. Scundă, grasă şi pieptoasă, ţine nişte hîrtii flendurite pe la colţuri vîrîte într-o apărătoare de plastic transparent. „Aveţi o secundă“, zice şi nu aşteaptă să i se ofere secunda aia: „Ştiţi, sînt de la o fundaţie care ajută un cămin pentru copii orfani, nu mai avem fonduri şi dacă vreţi să faceţi o mică donaţie...
Castravetele
Ăsta de toamnă mă înnebuneşte. Îl ronţăi haţ haţ haţ borcănat, dar nu-mi place prea gras. Îl ronţăi cum e, în haina lui verde. Îmi place ţărănesc, îmi place necurăţat, îmi place puternic, tînăr, să mi se opună, să-mi spună nuuuuuu în dinţii din faţă şi să mă lupt cu ele în măsele.
Sat cultural european
Andrei Boeriu (1921-2008), ţăran care a făcut tot frontul, şi ale cărui amintiri se constituie în adevărate memorii de război. Mesajul – premonitoriu – cu atît mai amarnic cu cît „mai adeverit“: „«Voi cînd veţi ajunge în ţară veţi fi dezbrăcaţi de hainele astea militare, veţi fi îmbrăcaţi cu haine vărgate şi veţi ajunge în închisori...»
Săturarea celor 3, 4 şi 5 mii
Iată cel mai amplu meniu din artileria bucătarilor Urbain Dubois şi Émile Bernard, pus în practică la jumătatea secolului al XIX-lea, la marile recepţii din Paris, Viena, Roma sau Varşovia: „Supeu de bal, pentru 3, 4 şi 5 mii de persoane“.
Degetoaice
Marian ar putea fi, după orice standarde, un bărbat atrăgător: e înalt şi suplu, muşchii braţelor sunt frumos conturaţi, are trăsături delicate, buze pline, ochii albaştri şi mari. Ar face orice pentru iubita lui, o tânără de 22 de ani care îi scrie, pe zeci de pagini, cât de mult îl iubeşte. Din gesturile sale masculine răzbate însă o senzualitate fragilă şi discordantă, care îi trădează camuflajul.
Cum te face televiziunea om (politic)
Acum cîţiva ani buni, un personaj apărea în mod inexplicabil seară de seară la Ştirile PRO TV. Jurnaliştii din Pache Protopopescu ţineau să ne anunţe, cu tenacitatea picăturii chinezeşti, ce a mai făcut sau ce a mai zis Gigi Becali, un om despre care nu auzise mai nimeni pînă atunci. Chiar şi cînd ştirile nu aveau nici o legătură cu el, tot apărea.
Există premii pe bune?
Nu demult, chiar în această pagină, un coleg de breaslă îşi exprima reţinerile faţă de relevanţa premiilor româneşti, luate en gros, în particular cele jurnalistice (era vorba în acel moment despre laureaţii APTR). Motivul: „Este o glumă proastă, dacă ne uităm la premianţi şi apoi la gunoaiele pe care ni le livrează zilnic televiziunile noastre“.
Cu ochii în 3,14
De ce nu mi-a zis nimeni că la Capşa cîntă formaţia Năsturică?! (L. V.)
Editura Canongate publică „prima versiune neautorizată“ a autobiografiei lui Julian Assange. Conform comunicatului emis de editură, el semnase, în decembrie 2010, un contract de aproape un milion de lire sterline pentru scrierea acestei cărţi – „parte biografie, parte manifest“ –, răzgîndindu-se apoi, în iunie 2011, şi dorind să-l anuleze. Dar editura a refuzat. Ironic, nu? (P. M.)
Din Rusia, cu dragoste, la bustul gol
Cei ce au vizitat Moscova în august a.c. ar fi putut fi martorii unui eveniment public nu tocmai obişnuit: un spectacol de striptease stradal susţinut de trei domnişoare studente foarte mîndre de cei 20 de ani ai lor, de sînii înfloriţi promiţător şi în deplin acord cu gravitaţia şi, mai ales, mîndre de preşedintele Dimitri Medvedev şi de politica antialcool pe care acesta a legiferat-o.
Dragostea cu/de diplome
Se aşeză pe-o cărămidă şi trase cu nesaţ dintr-o „ceva“. Nu i-ar fi zis ţigară că nu era, nici trabuc că n-avea „clasă“, nici… dracu’ ştie ce putea fi tutunul ăsta învelit în foiţă de ziar… Mărioara lui nu-l lăsa să dea banii pe nimic, totul era calculat: chiria, mîncarea, băutura…
Cu imnul înainte
Începînd cu acest an şcolar, imnul României va fi intonat în clasele primare şi gimnaziale, la fiecare început de săptămînă. Vocile contra spun că imnul are versuri proaste, că repetat mecanic şi des, efectul de însufleţire patriotică va fi vlăguit, că nu cu un imn se face primăvară în învăţămîntul românesc.
Danielle Steel
Danielle Steel şi ale ei opere le-au marcat, vrînd-nevrînd, pe fetele din toate timpurile. Oricît de deştepte s-ar fi crezut ele, oricît de ironic ar fi zis că le receptează, nu era în totalitate aşa: cel puţin pînă la o vîrstă, multe fete s-ar fi vrut eroine Danielle Steel-iene, tot aşa cum s-au dorit prinţese. De ce?
Ceva fin
N-am de gînd să-mi dau cu părerea despre film. Sînt alţii, mult mai pregătiţi şi mult mai în temă, care au făcut-o. Aş vrea însă să împărtăşesc cu dumneavoastră cîteva observaţii despre public. A fost într-atît de savuros că mi-am depăşit lejer enervarea şi senzaţia acută că am pierdut timpul cu un Woody Allen obosit.
Cardul
Am pus acum vreo două luni motorină de la MOL. Refuz orice card de la orice benzinărie. Uite că am greşit o dată. Tipa de la casierie era ca o mamă. De ce nu vă faceţi, dacă tot puneţi, nu vă costă nimic. Era mama, am cedat. A durat un minut completarea formularului.
Occident și Orient la Galeria Națională din Londra
A vizita un mare muzeu e, după mine, muncă grea. Ai de înfruntat sute de opere, mai graţioase ori mai măreţe, mai academice ori mai revoluţionare, de la unele care îţi taie suflarea la altele care te lasă rece. Cîteodată eşti recunoscător celor din urmă: îţi dau o clipă de odihnă, poţi face cîţiva paşi mai departe avînd conştiinţa liniştită.
Jambon Sfîntul Anton
Luaţi o pulpă mai mică de porc şi puneţi-o la desărat. Dezosaţi-o apoi cu totul, rulaţi carnea într-un şervet, ca pe o galantină, şi fierbeţi-o 3 ore într-o supă de legume cu vin alb. Cînd e gata, scurgeţi-o bine, desfaceţi şervetul şi legaţi carnea din nou, dîndu-i, de data aceasta, o formă rotundă; puneţi-o într-o formă de pămînt şi lăsaţi-o să se răcească.
Cronică în fărîme
Am văzut de cîteva ori, la posturile noastre de televiziune, o reclamă la un şampon anti-păduchi, despre care ni se spune că omoară eficient şi lighioanele, şi ouăle lor. Avînd în vedere că românii sînt printre popoarele cu cel mai mic consum de săpun, şampon şi pastă de dinţi din Europa, consider că e o idee foarte bună să faci direct reclamă la un şampon anti-păduchi.
Să ne întoarcem la public
E ca stră-mamaie. E prin preajma noastră de atît de mult timp încît aproape că nici nu o mai vedem. Ne-am obişnuit atît de mult cu poveştile ei, pe care le tot auzim de atît amar de ani, încît nici nu le mai dăm atenţie. Este suficient să le cităm din memorie, siguri fiind că ceva nou nu ne va putea spune.
Scoția nu e Anglia...
...Acesta este unul dintre primele lucruri pe care le înveţi, dacă ajungi în Scoţia. Sau dacă ai stat vreodată de vorbă cu un scoţian şi ai comis imprudenţa de a-l face englez. În acel moment, se va încrunta la tine şi-ţi va spune apăsat şi mîndru de originile lui, în cel mai pur accent posibil: „I’m not English, I’m Scottish!“.
Cu ochii în 3,14
Se mai îndoieşte cineva că România e o ţară veselă? Ce ziceţi de o nuntă cu o horă cu şase rînduri, jucată în miez de noapte pe mijlocul unui drum naţional? Am oprit maşina într-un sat de pe DN67, am aşteptat să se termine melodia şi am plecat mai departe. Evident, cu zîmbetul pe buze. (A. M. S.)
Încă un vis (de gospodină, chiar ratată…) împlinit: există (de ceva timp, desigur) tigaia fără ulei, dry cooker-ul, adică. În ritmul ăsta, noi, gospodinele, oare la ce o să mai visăm? (I. P.)
Ziua care a schimbat totul
Acum zece ani, în 2001, ziua de 11 septembrie a picat într-o marţi. În acea vreme, Dilema pleca spre tipar în zilele de miercuri – şi apărea pe piaţă vinerea. Drept care, în noaptea de marţi spre miercuri, în freamătul situaţiei create prin căderea Turnurilor Gemene, mă furnicau vîrfurile degetelor şi l-am sunat pe Mircea Vasilescu.
„Curvia de față”: toleranță sau model de promovat?
Pe la 1800, curvia era o „meserie“, practicată pe uliţele marilor oraşe şi tîrguri, dar nu una ca oricare alta. Tolerată, dar doar în anumite împrejurări şi circumstanţe, celetnica (prostituata) trebuia să-şi cunoască, şi mai ales să-şi păstreze, foarte bine locul, căci odată ieşită dintre zidurile unor constrîngeri sociale, comunitatea avea grijă s-o trimită acolo de unde a venit.
Tu ce părere ai?
Pe o bancă, într-un parc, un dialog între mamă şi copilul ei, de 9-10 ani: cel mic îi povestea un conflict pe care-l avusese cu un coleg, iar mama îi tot cerea detalii despre motivele care au dus la ceartă. „Tu ce crezi, cum ar fi trebuit să fac?“ Întrebarea a răsărit pe buzele copilului, fără arţag, fără parapon, candid şi sincer. Aştepta răspunsul curios şi fără rezerve.
Grupuri și vîrste
A existat o lungă perioadă din viaţa mea în care mi-am dorit, asiduu, să fac parte dintr-un grup. Să trăiesc în colectivitate. Să fiu doar o umilă părticică dintr-un întreg, la prima vedere alcătuit din mai mulţi, dar, de fapt, o singură... entitate. Toţi pentru unul, unul pentru toţi, uniţi în simţire...
Acasă
„Ardei umpluţi, mamă! Exact ce-ţi place ţie!“, te îmbie mama. Ţi-a mai făcut şi salata de vinete care-ţi place ţie şi sărmăluţe în foi de viţă şi, şi, şi. Cu un licăr de îndemn voios în ochi, tata te pîndeşte cu păhărelul de vişinată de anul ăsta.
20 lei în Piaţa Rîmnicu Sărat Bucureşti
3 lei roşii (un kil juma) şi 1 leu dovlecei (3 bucăţi) şi 2 lei gogoşari şi ardei capia amestecaţi (1 kil) şi 3 lei trei funii de usturoi şi 5 lei kilu’ de struguri (scump!) şi 4 lei două kile de cartofi roşii şi un kil de castraveţi şi 1 leu cinci castraveţi iuţi. N-am luat vinete că erau ucigaş de mari.
Crucea greacă
Recent, am citit în Dilemateca, un comentariu al lui Alexander Baumgarten la volumul Aristotel la Muntele Saint-Michel, de Sylvain Gouguenheim. Cartea încearcă să propună o rută alternativă a transmiterii Greciei culturale şi filozofice antice către Europa medievală.
Musacaua de la Amman
Pe 12 februarie 1979, Tito îl vizitează pe Regele Hussein al Iordaniei. Regele organizează prînzul chiar la reşedinţa lui Tito – tot mai bolnav şi greu deplasabil –, pentru a-l scuti de trambalări obositoare. Ceea ce nu înseamnă că masa a fost de regim.
Statul, finanța și criza
Capitalismul modern are în ţesut şi construcţie relaţia între un sector public şi unul privat, existenţa unor reglementări. Marea dilemă nu este piaţă vs non-piaţă (stat), ci ce tip de economie de piaţă (capitalism) este mai performant din punct de vedere economic şi social.
Cum a început războiul franco-român
O ediţie a emisiunii umoristice de la Canal+, Les Guignols de l’Info, care, folosindu-se de marionete, îi ridiculizează pe Jacques Chirac, Dominique Strauss-Kahn, Michel Rocard sau Johnny Hallyday. La un moment dat, cei luaţi în tărbacă sînt doi cunoscuţi (în Franţa) comentatori sportivi – Thierry Roland şi Jean-Michel Larqué.
Să rîdem sau să nu rîdem?
YouTube e canalul meu preferat de televiziune. Uneori însă... uneori privirea-mi face greşeala de a aluneca înspre comentarii, şi atunci nu prea îmi mai place YouTube. Indiferent de conţinutul clipului, acolo la subsol se vor regăsi adesea comentarii de tipul „that’s gay“ sau „that’s racist“.
Sighișoara: oamenii buni ai Cetății
Traversăm un hol răcoros în care se află un cuptor vechi cît casa. Casa Melas. Michael von Melas s-a născut lîngă Sighişoara şi a fost general în armata austriacă. Generalul ar fi locuit la începutul secolului al XIX-lea în casa din strada Bastionului, numărul 5. Acum, doamna Irina are camerele de la parter. Două camere şi o bucătărie.
Cu ochii în 3,14
● La un local din Berceni, populara şaormă poartă numele falnic de SHAWORMA. O fi ceva deosebit, cu viermi? (D. S.)
● La Festivalul „Enescu“ se aplaudă mereu între allegro-ul şi adagio-ul aceluiaşi concert, provocînd enervarea spectatorilor avizaţi şi stînjeneala celor din orchestră. N-ar putea organizatorii să angajeze pe cineva care să stea lîngă scenă şi să ridice cartonul cu „Aplauze!“, ca la sitcom-uri sau jocuri-concurs? Cunosc mai multe persoane care le-ar fi profund recunoscătoare. (L.
Victoria rămîne totuși un cuvînt frumos
Cine, oare, a contribuit mai mult la căderea comunismului în Europa de Est: disidenţii sau bişniţarii? Care anume categorie dintre cele două – ambele minoritare într-un regim de tip leninist – au subminat mai cu spor regimul poststalinist, pînă la finele anilor ’80 ai secolului trecut?
Cultura cercetării la noi și la alții după noile criterii ISI
Mai deunăzi într-o discuţie cu un bun amic, profesor la Universitatea din Toulouse, chestiunea ISI s-a impus ca dezbatere de la sine, spiritele fiind deja încinse pe la noi şi de mult potolite pe la ei, adică printre universitarii şi cercetătorii francezi. „Dacă la noi s-ar aplica aceste criterii, jumătate dintre profesorii universitari şi altă jumătate dintre cercetători ar trebui să plece acasă."
Serbările Moșului
De fiecare dată îţi juri că la anul va fi altfel, mult mai simplu, cîteva cîntecele, o poezie, două, haine obişnuite şi instalaţii mai puţine. La urma urmei, Moşul e bun, generos, nepretenţios şi, cu siguranţă, şi-ar răsturna sacii cu daruri şi fără atîtea favoruri. La urma urmei, Moşul e bun, generos, nepretenţios şi, cu siguranţă, şi-ar răsturna sacii cu daruri şi fără atîtea favoruri.
Improvizaţii
Un autobuz-autocar horcăitor de prin anii ’70 rămîne în pană între două sate, undeva, prin zona Moldovei. Şoferul se dă jos, înjură consistent şi, smucind, zdrăngănind şi scotocind în măruntaiele maşinii, scoate un cric mai vechi şi mai dubios decît autobuzul astmatic. Carura maşinii e zdrenţuită; cricul nu prea are pe ce face priză, din cauza ruginii care a mîncat temeinic de peste tot.
Vacanțe și clase (sociale)
Tot la mare, la Neptun, am aflat că, începînd cu plaja zilnică şi indispensabilă, eşti delimitat financiar şi social. Eşti încadrat şi încorsetat în aparent invizibilul, dar, de fapt, palpabilul tău sertar social. Plaja dintre Neptun şi Olimp este, de ceva timp, una privată. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, pe acel petic de nisip, sînt şezlonguri care te îndeamnă să le închiriezi.
Pufoasa de Comarnic
Planturoasă. Pufoasă. Provincială. Bovarică. Strîmbă. Plată. Uscată. Făinoasă. Crescută. Cu zeci de „copilaşi“ care mai de care mai avortaţi, dar înghiţiţi de foamea de jaguar a trecătorilor. Cauţi chipul ăla tradiţional de ciment şi nu-ţi vine să crezi că pofta crescutului, năvala ruptului, muşcatului, degustatului şterg orice amintire, orice trecut al oraşului cu acoperişurile pudrate de ciment.
Pajiști și catedrale engleze
Invitată de băiatul meu, am petrecut o săptămînă la Cambridge şi în împrejurimi. Ca pe mulţi alţi vizitatori, probabil, m-a izbit mai pretutindeni „compoziţia spaţiului“. În ce mă priveşte, am observat trei feluri de îmbinări. Întîi continuitatea – atît de rafinată încît apare drept firească – între construcţia bătrînă şi grădina proaspătă, între monument şi izlaz.
De la homeomeri la chiroméri
În secolul al V-lea î.Ch., Anaxagora din Clazomene îşi imagina, ca particule ultime din care este alcătuită materia, nişte „seminţe“ sau „particule omogene“ care conţin, fiecare în parte, toate însuşirile întregului pe care îl alcătuiesc; cam la fel cum firimiturile păstrează toate proprietăţile bucăţii de pîine din care provin.